Un armistiţiu temporar este posibil dacă Rusia încetează raidurile, afirmă opoziţia siriană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opoziţia siriană a anunţat sâmbătă că acceptă "posibilitatea" unui armistiţiu temporar, cu condiţia să primească garanţii din partea aliaţilor Damascului, inclusiv a Rusiei, cu privire la o încetare a focului, o ridicare a asediilor şi furnizarea unor ajutoare în întreaga ţară, relatează Reuters.

Rusia a lansat atacuri aeriene în Siria la sfârşitul lui septembrie, inversând situaţia pe teren în favoarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad în războiul care devastează ţara de cinci ani, în pofida susţinerii de către Statele Unite şi aliaţilor lor a unei rebeliuni care încearcă să îndepărteze regimul sirian de la putere.

O serie încercări de negociere a unui armistiţiu a eşuat în ultimele luni. O ultimă rundă de negocieri la sediul ONU de la Geneva a fost coprezidată de către Moscova şi Washington.

Mai multe grupări din cadrul opoziţiei siriene şi-au "exprimat sâmbătă acordul cu privire la posibilitatea ajungerii la un acord privind armistiţiu temporar, prin intermediul unei medieri internaţionale", a anunţat Înalta Comisie pentru Negocieri (HCN) într-un comunicat.

Însă o oprire a bombardamentelor ruse nu părea probabilă imediat.

"Rusia îşi menţine politica sa consecventă de a oferi asistenţă şi ajutor forţelor armate siriene în acţiunile lor ofensive împotriva teroriştilor şi organizaţiilor teroriste", a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

HCN, o coaliţie alcătuită din diverse grupări armate şi opoziţia siriană în exil, a cerut ca ONU să garanteze "respectarea de către Rusia, Iran şi miliţii loiale regimului a unei încetări a ostilităţilor". Toate părţile să înceteze focul simultan, iar Guvernul să elibereze deţinuţii, a cerut HCN.

Oficiali militari americani şi ruşi s-au întâlnit la Geneva, înaintea unei reuniuni mai largi, anunţau vineri diplomaţi.

O sursă apropiată negocierilor de pace a declarat sâmbătă pentru Reuters că opoziţia siriană a căzut de acord asupra unui armistiţiu pentru o perioadă de două-trei săptămâni.

Acest armistiţiu va putea fi prelungit şi susţinut de toate părţile, cu excepţia grupării Statul Islamic (SI), a precizat sursa citată. Armistiţiul este condiţionat, de asemenea, de încetarea atacurilor împotriva Frontului al-Nusra, filiala Al-Qaida în Siria, cel puţin în prima fază.

Consiliul de Securitate al ONU consideră Frontul al-Nusra o organizaţie teroristă.

Întrebată dacă insistenţa opoziţiei ca gruparea Frontul al-Nusra să nu mai fie vizată de atacuri reprezintă principalul obstacol, sursa citată a răspuns confirmat acest lucru.

"Este necesar să abordeze această problemă foarte delicat, altfel vor ajunge la un război civil în Idleb", a declarat aceeaşi sursă.

Membri ai grupării Frontul al-Nusra luptă alături de grupări rebele în unele regiuni, inclusiv la Idleb.

Ridicarea asedierii unor oraşe a devenit alt obstacol important în negocierile în vederea unei încetări a conflictului.

Potrivit ONU, 486.700 de persoane se află în 15 zone asediate pe teriroriul sirian, iar alte 4,6 milioane de persoane în zone izolate. În unele dintre aceste zone au fost raportate morţi din cauza foametei şi cazuri grave de malnutriţie.

Vladimir Putin doreşte o soluţionare diplomatică a crizei din Siria

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că Rusia doreşte o soluţionare a crizei din Siria prin mijloace politice şi diplomatice, relatează Reuters în pagina electronică.

"Am avut întotdeauna ca obiectiv rezolvarea oricăror dispute numai prin instrumente politice şi diplomatice, care să ajute la soluţionarea unor conflicte. Vom căuta acelaşi lucru şi în acest caz", le-a spus Putin unor oficiali militari la Kremlin.

Kremlinul şi-a exprimat anterior îngrijorarea faţă de bombardarea de către Turcia a teritoriului Siriei, apreciind că asemenea acţiuni intensifică tensiunile de la frontiera dintre cele două ţări.

"Kremlinul este îngrijorat de tensiunile tot mai puternice de la frontiera siriano-turcă", a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse într-o teleconferinţă cu jurnalişti.

"În general, Rusia crede că asemenea bombardamente ale artileriei turce peste frontieră împotriva teritoriului Siriei este inadmisibil", a subliniat el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite