Un an de la tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niponii au ţinut, ieri, un minut de reculegere pentru victimele dezastrului care a lovit coasta de nord-est a arhipelagului.

La ora locală 14.46 (7.46, ora României), ora la care, la 11 martie 2011, s-a produs cutremurul violent cu magnitudinea 9, japonezii au încetat orice activitate. Au ţinut un minut de reculegere în memoria celor 19.000 de morţi şi dispăruţi în urma catastrofei naturale, dublată de un grav accident nuclear la centrala Fukushima. După momentul de reculegere, premierul Yoshihiko Noda a susţinut, la Tokyo, un discurs în prezenţa împăratului Akihito, promiţând  că va face totul pentru a reconstrui regiunea devastată.

Reconstrucţia, subiect de dispută

Numai că planurile de reconstrucţie fac deja subiectul unor puternice controverse. Crucea Roşie din Japonia a acuzat Guvernul că nu a reuşit să se pună de acord cu autorităţile locale în privinţa planurilor de refacere a zonelor afectate. Iar organizaţia susţine că întârzierile înregistrate îşi pun amprenta asupra psihicului supravieţuitorilor. Totuşi, în anul care s-a scurs de la dezastru, japonezii au câştigat admiraţia întregii lumi pentru disciplina de care au dat dovadă. Companiile japoneze şi-au revenit rapid, iar economia are şanse să ajungă, în următoarele luni, la nivelul de dinaintea dezastrului, notează msnbc.com.

La 12 martie 2011, o șosea din orașul Ishinomaki a fost acoperită de ape, oamenii fiind evacuaţi cu bărcile (sus). La 13 ianuarie 2012, urmele dezastrului nu se mai vedeau



Măcinaţi de teamă

Oamenii de rând nu sunt însă prea mulţumiţi de mersul lucrurilor, iar accidentul nuclear de anul trecut le dă fiori şi acum. Ieri, aproape o mie de japonezi s-au adunat în faţa sediului din Tokyo al companiei TEPCO, operatorul centralei de la Fukushima, cerând oprirea tuturor reactoarelor din ţară, deşi, în momentul de faţă, mai funcţionează doar două reactoare din 54.

La 12 martie 2011, o șosea din orașul Ishinomaki a fost acoperită de ape, oamenii fiind evacuaţi cu bărcile (sus). La 13 ianuarie 2012, urmele dezastrului nu se mai vedeau



Grupul TEPCO, asistat financiar de statul nipon, ar urma să despăgubească peste un milion şi jumătate de persoane ale căror vieţi au fost devastate de accidentul de la Fukushima. Până în prezent nu s-a înregistrat însă niciun deces din cauza radiaţiilor, iar pentru asta japonezii le sunt recunoscători pompierilor care au intervenit de urgenţă la Fukushima. Comandantul celor 50 de salvatori, Yasuhiro Ishii, a mărturisit pentru „The Daily Telegraph" că  singurul lucru pe care l-a avut în minte în urmă cu un an a fost că „operaţiunea înseamnă nu doar salvarea unei naţiuni, ci şi a generaţiilor viitoare".

info



320.000  de japonezi trăiesc şi acum în locuinţe temporare şi nu ştiu când viaţa lor va reveni la normal.

Yuko Sugimoto şi fiul său, la un an după seism

Fotografia care înfăţişează o tânără  acoperită cu o pătură, uitându-se în jur disperată, este una dintre pozele reprezentative pentru dezastrul produs de cutremurul din 11 martie 2011. Femeia se numeşte Yuko Sugimoto şi are acum 29 de ani. Ea se uita, în momentul în care a fost imortalizată de Tadashi Okubo, pentru ziarul „Yomiuri Shimbun", spre grădiniţa fiului său, făcută una cu pământul. A încercat cu disperare să ajungă la grădiniţă, dar a fost nevoită să fugă din calea tsunamiului, petrecând noaptea în maşină. A doua zi după seism, Yuko şi soţul său au aflat că fiul lor fusese salvat, împreună cu alţi copii, de către armată. La un an de la dezastrul care a îndoliat Japonia, Yuko Sugimoto s-a fotografiat alături de fiul ei, Raito, în acelaşi loc în care a fost surprinsă în 2011.

info

Click pe infografie pentru a mări

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite