UE vrea şefia FMI

Un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american.

Cu ieşirea lui Dominique Strauss-Kahn din joc, partida de şah pentru desemnarea succesorului la conducerea Fondului Monetar Internaţional se anunţă extrem de delicată. Nu pentru că el ar fi de neînlocuit. În ciuda unui bilanţ de o calitate incontestabilă şi a unor competenţe recunoscute în gestionarea situaţiilor de criză, alte persoane, la fel de capabile, pot prelua ştafeta. FMI, care a fost multă vreme absent, nu a redevenit salvatorul lumii numai datorită talentelor directorului său general; a fost plasat în centrul jocului în urma unor evenimente excepţionale, primul fiind criza financiară din 2008, şi care a atras după sine criza monedei euro.

Având în vedere că euro are încă probleme, este de înţeles voinţa europenilor de a păstra cu orice preţ postul pentru unul dintre reprezentanţii ei. Salvarea Greciei şi, în general, criza monedei unice vor ocupa aproape în întregime timpul viitorului şef al FMI. Asistenţa tehnică şi financiară a instituţiei este indispensabilă pentru a trata acest dosar complex, care depăşeşte cu mult cadrul Europei. Deoarece, în ciuda afirmaţiilor categorice ale câtorva piromani, nimeni nu poate măsura consecinţele pe care le-ar putea avea destrămarea zonei euro asupra restului economiei mondiale. Situaţia necesită o cunoaştere aprofundată a mecanismelor comunitare şi o înţelegere perfectă a subtilităţilor politice locale.

Fără nicio ofensă, un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american. Şi nu este un mare secret faptul că profilul lui Christine Lagarde - familiarizată cu acest subiect şi cu multe altele care implică Fondul - se potriveşte perfect în acest cadru.

Va veni mai târziu şi vremea în care, aşa cum s-a promis, reprezentantul unei ţări emergente va avea acces la cea mai înaltă funcţie din FMI.
Mondializarea economiei şi schimbările în curs ale raporturilor de forţă justifică această predare de ştafetă, ceea ce va atrage după sine faptul că unele mari puteri, precum China, vor înceta să joace solo şi se vor preocupa şi de restul lumii. Dar, pe moment, trebuie găsită o soluţie de urgenţă.