Turcia se reorientează spre Est

Cu o Europă reticentă faţă de integrarea turcilor, Ankara cultivă acum intens relaţiile din Orient. Legături care arată exact importanţa Turciei pentru UE Uniunea Europeană doreşte

Cu o Europă reticentă faţă de integrarea turcilor, Ankara cultivă acum intens relaţiile din Orient. Legături care arată exact importanţa Turciei pentru UE

Uniunea Europeană doreşte conexiuni mai bune în Caucazul de Sud şi Asia Centrală, dar ezită să integreze Turcia, care are o tradiţională influenţă în regiune. Tot mai încrezătoare în puterile proprii, elita turcă îşi consolidează această influenţă pentru sine.

Radicalitatea reformelor cerute UE, plus reticenţele europenilor faţă de aderarea Turciei au schimbat în ultimul timp chiar şi atitudinea pozitivă a junilor turci faţă de clubul vestic. Principala repunere în discuţie a deceniilor de politică strict prooccidentală vine însă din partea noii elite, religioase. Cu un sprijin popular şi o putere în stat consolidate de creşterea economică susţinută din ultimii ani, de când este la putere, conducerea islamistă investeşte tot mai mult în relaţiile cu state din Estul musulman până în sud-estul asiatic.

Commonwealth turcic

De vreme ce Europa şi America nu mai sunt la fel de relevante, din motive diferite, Turcia s-a întors politic şi economic spre lumea arabă şi musulmană. A stabilit relaţii strategice cu Egiptul, are trupe în Liban, discută cu Iranul şi este principalul partener economic al kurzilor din nordul Irakului. Preşedintele pakistanez a trecut prin Ankara în drum spre Orientul Mijlociu, iar capital turcesc este investit în băncile islamice din Malaysia.

Exporturile turceşti cresc vizibil în statele arabe şi în fostul Imperiu Otoman. Toamna trecută, Ankara a organizat un summit regional dedicat revigorării unui "Commonwealth turcic", din Azerbaidjan în Kazahstan, care să transforme bogatele zăcăminte transfrontaliere în influenţă geopolitică de bloc. Enver Pasha a murit pentru această idee, în 1922, luptând cu bolşevicii în actualul Uzbekistan. Paralel colaborării cu Moscova în zona bazinului Caspic, Turcia mizează pe Iran şi Turkmenistan pentru reducerea dependenţei de energia rusească (65%) - îi fac concurenţă China şi India. Apoi, Ankara şi partenerii săi estici sunt pe drumul diversificării alimentării Europei cu alte hidrocarburi decât ale Rusiei: traseul petrostrategic Baku-Tbilisi-Ceyhan este considerat "proiectul secolului". Pe de altă parte, Ankara nu priveşte deloc cu ochi buni interferenţa SUA sau UE în sudul Caucazului.

Deşi membră a NATO, Turcia a refuzat o implicare americană în combaterea terorismului şi traficului din Marea Neagră. Iar delicatele conflicte îngheţate din Nagorno Karabah, Abhazia sau Osetia de Sud sunt monitorizate nu doar la Moscova, dar şi la Ankara. Azerbaidjanul realizează acum cele mai mari schimburi comerciale cu Turcia.

Politică de vecinătate

Prin modernizarea aeroportului din Batumi, ridicarea reciprocă a vizelor şi pomparea de gaz, Turcia relansează şi cooperarea cu Georgia. Se apreciază că integrarea Turciei în Caucazul de Sud poate ajuta Bruxelles-ul la asigurarea securităţii pe această frontieră a Uniunii Europene şi, mai departe, poate fi un canal pentru exportul modelului economic şi democratic vizat prin Politica de Vecinătate. Invers, ambiţiile UE de a juca un rol mai mare în securitatea de dincolo de Marea Neagră se pot lovi nu doar de interesele Rusiei, ci şi de ale Turciei.

Ankara - platformă regională

Turcia este loc de întâlnire nu doar a culturilor, ci şi a emisarilor diferitelor puteri.

Javier Solana şi Ali Larijani tocmai s-au întâlnit în Turcia pentru a negocia informal reluarea negocierilor formale dintre Iran şi SUA, UE, Rusia, China, Marea Britanie şi Germania. Generalul iranian Ali Reza Asghari a dispărut - răpit fiind - de la Istanbul. Invers, diplomaţii turci au încercat să obţină acordul Teheranului pentru vizitarea celebrilor 15 militari britanici.

Preşedintele Hosni Mubarak l-a vizitat pe omologul Ahmet Necdet Sezer pentru a discuta despre situaţia din Irak şi noul guvern de la Ramallah; cu premierul turc a discutat despre acordul dintre Egipt şi Cipru pentru exploatarea unor zăcăminte de petrol din Mediterana - la care turcii zic că s-ar cuveni să aibă acces şi ciprioţii turci. Ministrul de externe Abdullah Gul a mers la Cairo să instituie un dialog sistematic între Turcia şi Liga Arabă - şi să mulţumească statelor arabe pentru susţinerea ideii Turciei de a primi un loc nonpermanent la masa Consiliului de Securitate.

Pe firul fidelităţii opiniei publice pentru cauza palestiniană, Guvernul Erdogan are relaţii bune cu Hamas şi chiar cu Hezbollah şi critică pe alocuri Israelul; instituţiile kemaliste - din armată, afaceri şi universitate - continuă vechile bune relaţii cu statul evreu. În plină criză a excavaţiilor arheologice din Ierusalim, premierul Olmert a sosit la Ankara ca să ceară celui mai apropiat aliat musulman al Israelului să pună o vorbă bună pe lângă arabi. Ulterior, ministrul Gul a mers la Riad pentru a aborda această chestiune palestiniană. După care s-a trecut la subiectele frontului comercial: Turcia şi Arabia Saudită au schimburi bilaterale de trei miliarde de dolari pe an, în timp ce constructorii turci au împânzit Golful - în prezent, companii turceşti au proiecte saudite de peste 30 miliarde de dolari.

Conducerea, la Kabul

Premierul Erdogan a mediat, la Ankara, întâlnirea preşedintelui-general Musharraf cu preşedintele ex-luptător Karzai, doi aliaţi ai SUA care, ambii, acuză eşecul ofensivei antitalibane a celuilalt. Turcia joacă roluri regionale din ce în ce mai active. Pe 7 aprilie, Forţele Armate Turce şi-au asumat pentru a doua oară comanda regională a misiunii din Kabul, cu 1.150 de militari. Prima oară a fost în iunie 2002, când participarea turcă la ISAF era de numai 276 de militari. Din mai, timp de un an, ofiţerii turci vor comanda şi forţa multinaţională din sudul provinciei Kosovo. Armata turcă mai participă la operaţiunile internaţionale de pace din Bosnia, Sudan şi Liban.

America, între kurzi şi turci

Dacă popularitatea UE a scăzut în Turcia de la 80-90% la 30-40%, proamericanismul turcilor a scăzut de la 50% la circa 7% - a sporit însă simpatia pentru Iran, la 43%. Chiar dacă nu face parte din coaliţia din Irak, participarea Turciei este esenţială pentru strategia SUA: trei sferturi din aprovizionarea trupelor ameriane trec prin sud-estul turc. Autonomia Kurdistanului irakian, sprijinită de SUA, este percepută la Ankara drept o ameninţare pentru integritatea statului turc.

Am vorbit şi cu fratele Ilham (Aliyev, preşedintele azer - n.r.). Am pus la cale o întâlnire frăţească. Suntem fraţi, la urma urmei.
Tayyip Recep Erdogan
premierul Turciei