Tratatatul împotriva Apocalipsei nucleare, votat, dar complet inutil

Ar fi trebuit ca ziua de 7 iulie 2017 să fie înscrisă în analele omenirii ca un moment luminos, printre puţionele dătătoare de speranţă şi confirmând că, în ciuda tuturor afirmaţiilor pesimiste, ONU mai poate să fie luată în serios, îndeplinindu-şi rolul său fundamental de salvgardare a sistemului relaţiilor internaţionale prin prevenirea surselor de conflict şi reducerea sau eliminarea cauzelor tensiunilor majore din acest moment.

Ar fi trebuit ca această zi să aducă o confirmare esenţială pentru supravieţuirea planetei, anume că cineva a învăţat din lecţiile tragediilor de până acum.

Aşa ar fi trebuit, dar pare-se că orbirea şi micimea oamenilor politici care conduc acum destinele omenirii au făcut să asistăm la continuarea impasului tragic şi cumplit de trist în care este prinsă Organizaţia Naţiunilor Unite, cred definitiv şi fără speranţă. Pe 7 iulie, a adoptat Tratatul asupra prohibiţiei armelor nucleare, prezentat drept un act fundamental votat de 122 de State Membre care s-au angajat ca, "în niciun fel de situaţie, să nu pună la punct, să testeze, să producă, să fabrice, să achiziţioneze în orice mod, să posede sau să stocheze arme nucleare sau alte dispozitive explozibile nucleare...Un instrument juridic cu caracter obligatoriu pentru interzicerea armelor nucleare care va duce la eliminarea totală a acestora".

Numai că, din nefericire, acest la acest Tratat mărturie asupra înţelepciunii politice a liderilor lumii contemporane, nu a aderat nicuna dintre ţările posesoare de arme nucleare sau pe teriotriul cărora se află depozitate bombe nucleare sau se află stocate silozuri cu rachete nucleare. În consecinţă, Rusia, SUA, Franţa, Marea Britanie, China, India, Israel, Pakistan şi Coreea de Nord nu au aderat la Tratat, aşa cum nu au făcut-o nici ţările din NATO pe teritoriul cărora se află armament nuclear: Italia, Germania, Belgia, Olanda şi Turcia. Un total de 73 de state nu au aderat la acest Tratat.

Drept care, folosind surse SIPRI, iată situaţia stocurilor de arme nucleare declarate oficial de către puterile deţinătoare (în afara Coreii de Nord):

Înfiorător în sine, arsenalul existent, cu capacitatea de a distruge de sute de ori întreaga planetă, cuprinde acum un "nucleu dur", adică în jur de 2500 de rachete balistice cu una sau mai multe încărcături nucleare fiecare gata de acţiune în orice moment. Este vorba despre aşa-numitele High-alert nuclear weapons , rachete balistice intercontinentale care sunt dodate cu încărcături de peste 100 Kt. gata să poată fi lansate în maximum câteva minute de la primirea ordinului de atac. SUA şi Rusia deţin în jur de 1800 de rachete cu acest statut special de tip High-alert şi cu o capacitate de destrucţie de 7 până la 85 de ori mai mare decât bomba lansată la Hiroshima.

Dar nu despre listarea capacităţilor de destrucţie a armamentelor nucleare am vrut să vorbesc în acest articol. Ci despre o altă capacitate de destrucţie, infinit mai puternică, cea a societăţii umane care-şi alege liderii ce-i pot asigura dispariţia definitivă, odată cu planeta pe care încă trăim. Este, pe fond, tragedia "politicii de disuasiune" care a justificat întreaga oroare a Războiului Rece, motiviată atunci de diferenţierile ideologice, continuată acum într-o cursă foarte reală a înarmărilorşi în care diversificarea capacităţilor nucleare constituie unul dintre punctele centrale.

Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm că toate promisiunile politice şi, iată, încercările reale ale ONU de a face ceva pentru a îngheţa acest angrenaj al auto-distrugerii speciei umane se izbesc, din nou, de blocajul eficace al ţărilor poseseoare de armament nuclear care, indiferent de ideologie, doresc să-şi păstreze neatinsă "opţiunea finală".

Imposibil de găsit o explicaţie raţională, imposibil de găsit o justificare, mai ales că acest climat de întrecere reciprocă în obţinerea de capacităţi nucleare cât mai performante a introdus în ecuaţie, deceniu după deceniu, alte şi alte ţări, precum şi unele despre care se bănuieşte acum că sunt pe cale să-şi construiască propriile capacităţi de producere de armament nuclear. Adăugând aici şi perspectiva, certificată de mai multe servicii de informaţii din lume, asupra activităţii frenetice desfăşurate acum de entităţi non-statale precum grupările teroriste de a achiziţiona materialele necesare pentru fabricarea "bombelor nucleare murdare".

Credeţi că este o discuţie teoretică?

Situaţia privin Tratatul votat la ONU şi a cărui valoare nu este decât şi exclusiv simbolică, arată că nu e aşa. Iar politicienii arată că pot merege mai departe. Mult, mult mai departe.

În acest sens, mi se pare extrem de îngrijorătoare propunerea făcută ieri în Duma de Stat de de către deputatul Alexsei Juravliov (din partea partidului "Rusia Unită) care, clocotind de indignare în urma "episodului Rogozin". El a declarat că o măsură eficientă ar fi dacă Rusia s-ar retrage din toate tratatele privind armele nucleare: " „Ei se tem doar de un singur lucru – de o forţă şi un pericol reale. Este necesar să ieşim din toate tratatele privind armele nucleare, în genere, din toate … Şi atunci ei vor începe să înţeleagă puţin câte puţin”.

Este un semnal care trebuie luat în considerare cu atenţie, căci s-ar putea să vorbim despre una dintre măsurile de retorsiune pe care Rusia, în disperare de cauză, le-ar putea gândi ca răspuns la sancţiunile din ce în ce mai dure, atât europene cât şi la cele noi americane. Dacă adăugăm la asta şi posibilitatea ca SUA, pe viitor, să se poată retrage din "acordul nuclear" cu Iranul (chiar dacă vorbim despre o chestiune potenţială, lucrul nu este deloc imposibil), avem deschisă o perspectivă cel puţin neliniştitoare.

Lumea este cuprinsă oare de un val colectiv de nebunie? Nu neapărat, continuă cu fervoare pe cea de până acum, de la un nivel superior.