Strauss-Kahn: „Tinerii ar putea suferi toată viaţa din cauza condiţiilor sociale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a vorbit marţi, în Singapore, despre economia mondială şi războaiele interne din ţări, care par a avea o legătură directă.

Dominique Strauss-Kahn a precizat că, în sptale conflictelor din Egipt şi Tunisia s-ar putea afla creşterea preţurilor alimentelor, scăderea salariilor şi şomajul ridicat. El a adăugat că tensiunile din cadrul unui stat pot deveni oricând războaie interne. „Pe măsură ce tensiunile din interiorul ţărilor devin tot mai încordate, ne-am putea confrunta cu instabilitate socială şi politică, chiar cu războaie interne. Preţurile alimentelor cresc şi au efecte devastatoare asupra ţărilor sărace", a declarat acesta.

Şeful FMI a mai spus că există posibilitatea ca tinerii să fie afectaţi toată viaţa de şomaj şi de condiţiile sociale. „Există posibilitatea ca generaţii de tineri să fie condamnaţi să sufere toată viaţa din cauza şomajului şi a condiţiilor sociale. Crearea de locuri de muncă trebuie să fie o prioritate nu numai în ţările dezvoltate, ci şi în cele sărace", a încheiat Strauss-Kahn.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite