Statele Unite au bombardat o bază aeriană din Siria. Moscova suspendă un acord cu SUA cu privire la spaţiul aerian sirian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au atacat joi noapte Siria, lansând zeci de rachete de croazieră asupra unei baze aeriene a regimului, ca răspuns la un presupus atac chimic pe care Donald Trump l-a catalogat drept o „ruşine pentru umanitate“.

UPDATE 17.30 Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, cu începere de la ora locală 11.30 (15.30 GMT), pentru a dezbate loviturile aeriene punitive aplicate de SUA împotriva regimului sirian, la trei zile după un atac chimic în provincia Idlib, transmite AFP. 

UPDATE 15.22 Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a catalogat vineri după-amiază atacul american drept o acţiune ”pripită” şi a condamnat un ”comportament nesăbuit şi iresponsabil” din partea Washingtonului. De asemenea, acesta a precizat că americanii au fost înşelaţi în mod naiv de o falsă campanie de propagandă pentru a lansa atacul cu rachete de croazieră asupra bazei al-Shaayrat, transmite Reuters.

UPDATE Un avion a bombardat oraşul sirian unde a avut loc atacul chimic la doar câteva ore după loviturile SUA

Oraşul Khan Sheikhoun, unde marţi a avut loc atacul chimic, a fost ţintă din nou, vineri. Un avion de luptă a lansat bombe peste această localitate greu încercată , au declarat un martor pentru Reuters.

Martorul, care face parte din Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, susţine că avionul ar fi rusesc şi a bombardat oraşul din provincia Idlib vineri, înainte de prânz.

Bombardamentul a avut loc în nordul oraşului şi nu s-a soldat cu morţi.

UPDATE 14.45 Ministerul Afacerilor Externe precizează că România reiterează condamnarea fermă a atacului chimic din 4 aprilie, din provincia Idlib, consideră că acţiunea SUA de astăzi este o reacţie fermă la atrocităţile comise în urma atacului cu arme chimice şi subliniază că ţara noastră este solidară cu aliaţii şi partenerii săi.

UPDATE 14. 28 Un angajat al bazei militare susţine că baza aeriană Shayrat din Siria a fost grav afectată în urma bombardamentelor SUA, informează RIA Novosti.

Potrivit acestuia toată tehnica militară aflată în baza aeriană a fost avariată. "Toate avioanele au fost avariate. Practic, baza aeriană a fost distrusă", menţionează sursa citată. Anterior, guvernatorul provinciei siriene Homs, Talal al-Barazi, a declarat că baza va fi restabilită în viitorul apropiat.

UPDATE 13. 50 Preşedintele Vladimir Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate vineri, pentru a discuta despre atacul american, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului pentru presă.

UPDATE 13.43 Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că apărarea aeriană siriană va fi întărită după ce rachete de croazieră lansate de aviaţia SUA au lovit o bază aeriană din vestul Siriei.

În plus, ministerul rus a luat în derâdere eficienţa loviturilor SUA despre care a afirmat că a fost "extrem de redusă", în condiţiile în care 23 de rachete şi-au atins ţintele, în timp ce altele 36 nu se ştie unde au aterizat. 

UPDATE 13.28 China a cerut vineri "să se evite deteriorarea situaţiei" în Siria după loviturile aeriene americane împotriva unei baze militare a regimului de la Damasc, condamnând totodată "folosirea armelor chimice de către orice ţară", relatează AFP. 

Hua Chunying, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe chinez, China a cerut "o anchetă independentă şi completă". "Avem nevoie de dovezi solide", a mai spus oficialul chinez.

Hua a refuzat să clarifice faptul dacă preşedintele Xi a fost informat în prealabil despre atacul lansat de Washington şi nici nu a comentat dacă subiectul a fost abordat de cei doi preşedinţi. Întrebată dacă acţiunea militară a SUA în Siria trimite un mesaj Coreei de Nord după ultimele teste cu rachete efectuate de această ţară, purtătoarea de cuvânt a MAE chinez s-a limitat să remarce că 'pacea şi dialogul' reprezintă calea pentru soluţionarea acestui conflict. 

UPDATE 13.18  Loviturile aeriene americane în Siria constituie un "semnal" care ar trebui să-i facă pe ruşi şi iranieni să înţeleagă că nu mai pot susţine regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat vineri ministrul de externe francez Jean-Marc Ayrault, informează AFP. 

UPDATE 12.11 Talal Barazi, guvernatorul provinciei Homs, unde se află baza atacată, a declarat că „politica siriană şi conducerea ţării nu se va schimba”, după acest atac. „Acesta nu este primul atac şi nu cred că va fi nici ultimul“, a adăugat acesta.

Guvernatorul a afirmat că baza militară atacată de Statele Unite a jucat un rol important în lupta împotriva teroriştilor, în cadrul operaţiunii de eliberare a oraşului Palmyra.

UPDATE 12.06 Ministerul rus de Externe a acuzat, într-un comunicat, că Statele Unite pregătiseră cu mult înainte bombardamentul cu rachete asupra bazei armatei siriene, iar atacul chimic a fost folosit ca pretext. „Este evident că atacul cu rachete american era deja pregătit. Pentru orice expert, este clar că Washingtonul luase hotărârea de a ataca înainte de evenimentele din provincia Idlib, care sunt utilizate ca pretext“, se arată în document.

UPDATE 11.40 Şase persoane au fost ucise în atacul american cu rachete de croazieră din noaptea de joi spre vineri, care a provocat pagube extinse, au anunţat joi forţele armate siriene, care denunţă acest atac drept o agresiune ce subminează operaţiune Damascului în lupta împotriva terorismului, relatează The Associated Press.

UPDATE 11.30 Rusia a anunţat vineri că suspendă un acord cu Statele Unite menit să prevină coliziuni în spaţiul aerian al Siriei, ca o contramăsură faţă de atacul american cu rachete de croazieră asupra bazei aeriene siriene Shayrat.

UPDATE 11.00 Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost avertizat că Statele Unite urmau să lanseze un atac cu rachete de croazieră asupra Siriei şi nu face comentarii cu privire la acest incident, relatează The Associated Press. „Putem să confirmăm că secretarul general al NATO a fost informat de către secretarul american al Apărării înainte de atac“ James Mattis, a anunţat vineri biroul lui Stoltenberg. 

UPDATE 9.35 Trei militari şi doi civili au fost ucişi în atacul american asupra unei baze aeriene siriene, a declarat vineri guvernatorul provinciei Homs, Talal Barazi, pentru The Associated Press. El a adăugat că alte şapte persoane au fost rănite în atac şi că baza aeriană a fost devastată şi de un puternic incendiu care a izbucnit în urma tirului de rachete.

UPDATE 9.30 Kremlinul apreciază că bombardarea bazei aeriene din Siria reprezintă un „prejudiciu însemnat la adresa relaţiilor dintre Rusia şi SUA“. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, „armata siriană nu deţine arme chimice“, fapt care a fost confirmat şi de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. 

UPDATE 8.55 Atacul american cu rachete de croazieră asupra Siriei a fost singular şi nu există alte planuri în vederea unei escaladări, a declarat un oficial american din domeniul Apărării pentru Reuters, sub protecţia anonimatului.

image

Foto

SUA au bombardat o bază aeriană din Siria FOTO EPA

UDATE 8.45 Preşedintele american Donald Trump a îndemnat, imediat după ce SUA au bombardat o bază aeriană din Siria, „toate naţiunile civilizate“ să se alăture Statelor Unite într-un efort pentru a pune capăt carnagiului din Siria, relatează The Associated Press. Statele Unite trebuie „să prevină şi să descurajeze răspândirea şi folosirea armelor chimice mortale“, a mai spus Trump. În opinia preşedintelui SUA, nu există niciun dubiu cu privire la faptul că Siria a folosit arme chimice interzise.

UPDATE 8.30 Potrivit celor mai noi informaţii, atacul SUA din Siria s-a soldat cu cel puţin cinci morţi şi şapte răniţi.

UPDATE 8.20 Atacul SUA asupra bazei aeriene din Siria nu pare să fi provocat mari pierderi umane, însă a cauzat pagube materiale, a declarat vineri guvernatorul provinciei Homs, Talal Barazi, transmite Reuters.

Guvernatorul Barazi, după atacul SUA: „Conducerea siriană şi politica nu se vor schimba!“

Barazi a subliniat că atacul serveşte intereselor „grupărilor teroriste armate“, inclusiv Statul Islamic, şi a adăugat că baza aeriană atacată furnizează susţinere aeriană în operaţiunile armatei împotriva grupării jihadiste la est de Palmira. „Eu cred, cu voia lui Allah, că pierderile umane nu sunt mari, dar că există pagube materiale. Sperăm să nu fie multe victime“, a declarat guvernatorul. „Conducerea siriană şi politica siriană nu se vor schimba“, a mai spus Barazi pentru televiziunea siriană de stat.

UPDATE 8.15 Apar şi primele reacţii ale oficialilor ruşi. Preşedintele Comisiei pentru apărare şi securitate din cadrul parlamentului rus, Viktor Ozerov, a declarat că atacul SUA adupra Siriei este „un act de agresiune împotriva unui membru ONU“ şi că urmează să solicite o întrunire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.

Ministerul rus de Externe urmează să dea o declaraţie cu privire la atacul SUA asupra bazei aeriene din Siria. 

UPDATE 7.45 Forţele americane au vizat avioane siriene, un aerodrom şi staţii de alimentare cu carburant de pe o bază aeriană din Siria, a declarat un oficial american, relatează Reuters. Rachetele de croazieră şi-au atins ţintele la ora locală 03.45 (şi ora României).

UPDATE 7.30 SUA au anunţat forţele ruse înainte să lanseze atacul cu rachete asupra unei baze aeriene siriene şi nu au lovit sectoare ale bazei în care s-ar afla ruşi, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, căpitanul Jeff Davis, citat de Reuters.

Davis a declarat, într-un briefing pentru presă, că militarii americani au purtat mai multe conversaţii cu forţe ruse, joi, înainte de lansarea atacului.

Americanii au folosit o linie de comunicaţii înfiinţată anterior în vederea prevenirii unei confruntări accidentale în Siria, în lupta împotriva Statului Islamic.

SUA au atacat Siria. Trump: „E în interesul vital al securităţii naţionale“

UPDATE 7.10 „Agresiune americană vizând ţinte militare siriene cu mai multe rachete“, a alertat postul TV de stat sirian imediat după ce americanii au anunţat atacul. „Una dintre bazele noastre aeriene din centrul ţării a fost vizată (vineri) în zori de o rachetă trasă de Statele Unite, provocând pierderi“, a semnalat o sursă militară citată de televiziunea de stat, fără a preciza dacă este vorba despre pierderi umane sau materiale.

„Această agresiune americană are loc după o campanie mediatică de denigrare purtată de mai multe ţări, după ceea ce s-a petrecut la Khan Sheikhoun“, a anunţat agenţia Sana.

image

UPDATE 7.00 Preşedintele Donald Trump a declarat că aceste operaţiuni sunt „în interesul vital al securităţii naţionale“ a Statelor Unite. Pe de altă parte, postul de televiziune sirian de stat le-a catalogat la rândul său drept o „agresiune”.


Armata americană a lansat peste 50 de rachete de croazieră Tomahawk având ca singură ţintă Ash Sha'irat în provincia Homs, din vestul Siriei, au declarat oficialii militari pentru postul NBC.

Conform informaţiilor furnizate de Pentagon, de la această bază ar fi decolat avionul armatei siriene suspectat că ar fi condus atacul cu arme chimice de marţi, ce a făcut peste 100 de morţi.

Cu doar câteva ore înaintea acestor acţiuni militare, reprezentantul Rusiei la Naţiunile Unite ar fi avertizat Statele Unice cu privire la „consecinţe grave” în cazul unor acţiuni militare în Siria.

Deşi Donald Trump a criticat în timpul campaniei electorale angajamentele militare ale Statelor Unite pe glob, surse din administraţia Trump au declarat pentru CNN că acesta din urmă „a fost mişcat de imaginile cu copiii morţi în urma atacului de marţi, şi că aceste imagini l-au determinat să acţioneze”.

Conform celor de la CNN preşedintele Trump nu l-a informat în prealabil pe Vladimir Putin cu privire la aceste lovituri militare, dar ar fi obţinut sprijinul unor alte ţări pentru aceste acţiuni. Putătorul de cuvânt al Pentagonului a afirmat că forţele ruse au fost informate cu privire la aceste lovituri militare pentru „a minimaliza riscurile ca personal rus să fie prezent în acea bază”.

Secretarul de Stat Rex Tillerson, care urmează să viziteze Moscova săptămâna viitoare, a declarat că Rusia nu a respectat acordul încheiar în 2013 cu privire la dezarmarea regimului Assad de stocuri de arme chimice. Tillerson a afirmat că Moscova a fost „fie complice fie incompetentă” în ceea ce priveşte respectarea acestui acord.

La finalul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, care dezbătea de două zile o rezoluţie de condamnare a atacului, ambasadorul rus Vladimir Safronkov a avertizat împotriva unor „consecinţe“ în cazul unei intervenţii militare americane.

În vara lui 2013, predecesorul lui Donald Trump, Barack Obama, a renunţat să atace regimul sirian după un atac cu armament chimic în apropiere de Damasc care s-a soldat cu peste 1.400 de morţi. La acea vreme, magnatul în domeniul imobiliar Donald Trump l-a îndemnat, pe Twitter, pe Obama să nu intervină în Siria. Joi, Rex Tillerson a pledat, de asemenea, pentru plecarea preşedintelui sirian de la putere, după ce a spus exact pe dos în urmă cu o săptămână.

De acum, în ochii şefului diplomaţiei americane, „rolul lui al-Assad în viitor este nesigur, iar având în vedere faptele pe care le-a comis pare să nu mai aibă vreun rol în guvernarea poporului sirian”.

Joia trecută, el şi ambasadoarea americană la ONU Nikki Haley au părut să accepte o rămânere la putere a şefului statului sirian, după care au ridicat tonul săptămâna aceasta.

Fostul secretar de Stat democrat Hillary Clinton, care a militat pentru o abordare mai în forţă a administraţiei lui Barack Obama împotriva regimului de la Damasc, s-a declarat în favoarea unor atacuri aeriene care să ”distrugă” baze aeriene siriene.

Perceput ca un izolaţionist şi ostil intervenţionismului Americii în Orientul Mijlociu, Trump a recunoscut miercuri că atacul chimic a avut un ”impact enorm” asupra sa şi că ”atitudinea (sa) faţă de Siria şi (al-)Assad s-a schimbat clar”.

Indignarea internaţională a crescut după difuzarea unor imagini cu copii cuprinşi convulsii şi cu masca de oxigen pe faţă, cu persoane zăcând pe străzi cuprinse de spasme şi cu spumă la gură. Caracterul chimic al atacului pare astfel să se precizeze, chiar dacă circumstanţele rămân controversate.

În Turcia, unde numeroşi răniţi au fost evacuaţi, primele analize ”efectuate pe baza unor elemente prelevate de la pacienţi sugerează că au fost expuşi unui agent chimic”, potrivit Ministerului Sănătăţii. Medici şi ONG-uri ca Médecins sans frontières (MSF) au evocat, de asemenea, utilizarea unor ”agenţi neurotoxici”, şi anume gaz sarin.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite