Statele Unite ale Africii se amână

În ciuda problemelor sociale, statele africane au resurse şi potenţial. Marea problemă o reprezintă şefii locali care preferă sectarismele unei uniuni continentale Liderii celor 53 de

În ciuda problemelor sociale, statele africane au resurse şi potenţial. Marea problemă o reprezintă şefii locali care preferă sectarismele unei uniuni continentale

Liderii celor 53 de state ale Africii au încheiat şi al nouălea summit al Uniunii Africane fără să fi căzut de acord asupra instituirii unui guvern unic panafrican, aşa cum şi-a propus organizaţia încă de la înfiinţare.

Adunarea liderilor africani, de la începutul lunii, din Ghana s-a finalizat doar cu crearea unei comiţii care să stabilească o foaie de drum şi un calendar pentru visatul guvern de uniune continentală. Ideea a fost formulată în urmă cu 50 de ani de Kwame Nkrumah, care tocmai obţinuse independenţa Ghanei. Actualul preşedinte ghanez, John Kafour, a deschis adunarea Uniunii Africane, for pe care îl conduce, întrebându-se încă asupra căilor cele mai potrivite pentru obţinerea istoricului deziderat al câtorva lideri africani, vechi şi noi.

Colonelul libian Muammar Gaddafi este noul campion al unui guvern unic, al unei politici externe comune şi al unei armate africane. Senegalul s-a declarat dispus chiar să purceadă la uniuni progresive, cu plecare de la statele care o doresc în acest moment. Alţi omologi ridiculizează termenul de 2015 avansat pentru o uniune politică africană. Preşedintele Ugandei, Yoweri Museveni, susţine numai o integrare economică treptată, întrucât crede că Africa este prea diversă pentru a deveni un singur stat.

Mozaicul african

Deşi scopul lor era identic, mişcările de independenţă africană au fost conduse în cadrul fostelor colonii europene de pe continent - ale căror graniţe au fost trasate arbitrar de fostele puteri imperiale. Liderii noilor state africane astfel apărute nu au mai fost şi nu sunt de acord să cedeze puterea în beneficiul unui guvern pan-african, adică al tuturor.

Jurnalistul Gwayne Dyer, ale cărui articole apar în 45 de jurnale, între care şi "Trinidad-Tobago Express", aminteşte că în 1960 mulţi africani trăiau mai bine decât mulţi asiatici şi identifică diferenţele care au separat evoluţiile din Africa de cele din megastate precum China sau India. Cu mai puţini locuitori decât China sau India, Africa are 53 de state. Puterile coloniale îşi împărţiseră teritoriile fără nicio consideraţie faţă de etniile pe care le separau, iar astăzi cel puţin o jumătate din statele africane au o diversitate etnică mai mare decât toată China: doar în Nigeria există o diversitate de limbi, etnii şi religii mai mare decât cea din India. Sunt peste 200 de grupuri etnice africane care au mai mult de o jumătate de milion de membri, dar niciunul nu atinge măcar 5% din populaţia continentului - în timp ce jumătate din Asia vorbeşte una din trei limbi majore (mandarina, hindi sau japoneza), iar 75% din Europa se înţelege prin intermediul a opt limbi principale. Concluzia este că nu poţi trasa graniţe corecte pentru fiecare etnie africană - nici măcar 200 de ţărişoare, mai mici sau mai mari.

Mica uniune africană

Ca şi Organizaţia Unităţii Africane, pe care a înlocuit-o în urmă cu cinci ani, pentru accelerarea proceselor de integrare, Uniunea Africană nu cere modificarea graniţelor postcoloniale, ci se concentrează pe dezvoltarea şi pacificarea celor 53 de membre. În 2004 a fost creat un parlament panafrican, cu rol de sfătuitor al şefilor de stat. Se au în vedere o Curte pentru drepturile omului, o bancă centrală şi un fond monetar - care să facă posibile din 2023 o Comunitate Economică Africană, cu o singură monedă. Până atunci, un Consiliu de Pace şi Securitate a autorizat forţe de pacificare în Burundi şi, mai nou, în Sudan. La finalul summitului de la Accra, unii se întrebau dacă compromisul anterior reuniunii nu a împiedicat chiar şi cel mai mic câştig: pentru a se concentra pe subiectul uniunii interstatale, liderii africani au renunţat la abordarea diferitelor conflicte care macină state precum Sudanul sau Somalia - unde cetăţenii au probleme presante.

Comunitatea Est-Africană se extinde

Din 1 iulie, Rwanda şi Burundi s-au alăturat formal Comunităţii Est-Africane (EAC). Reuniţi în capitala ugandeză Kampala, liderii celor trei state membre ale EAC - Kenya, Uganda şi Tanzania - i-au primit în comunitatea lor pe preşedinţii rwandez, Paul Kagame, şi burundez, Pierre Nkurunziza. Gruparea datează din 1999, iar de doi ani între membrii fondatori funcţionează şi o uniune vamală - discuţiile sunt acum în curs pentru o uniune politică. De când cele trei state au suspendat taxele vamale de la graniţele comune, toate au raportat creşteri ale veniturilor. Cele două membre vor extinde, cu puţin, zona de mişcare liberă a bunurilor. Din 2010 urmează să fie stabilită chiar o piaţă comună, posibil cu o monedă unică. În privinţa integrării politice, se are în vedere ca în şapte ani să fie create o preşedinţie şi un guvern federale.

Artă africană

Man Booker International Prize a fost acordat anul acesta scriitorului nigerian Chinua Achebe, pentru întreaga sa carieră literară. Autorul, astăzi în vârstă de 74 de ani, a debutat în 1958 cu romanul "Things Fall Apart", care s-a vândut până acum în 10 milioane de exemplare. Membră a juriului, Nadine Gordimer l-a calificat pe literatul nigerian drept "părintele literaturii moderne africane". "În povestirile noastre intenţionăm să găsim soluţii la problema eşecului în care s-au transformat bucuria şi fericirea din vremea când africanii au devenit independenţi" - se explică reputatul universitar exilat în SUA, de unde trimite scrisori virulente guvernului de la Abuja, pe care îl consideră responsabil pentru deplorabilele condiţii de viaţă din ţară şi pentru încălcarea principiilor democraţiei. Chimamanda Ngozi Adichie, câştigătoarea ultimului Orange Prize of Fiction, vede în Chinua Achebe "ceea ce scriitorii trebuie să fie".

Eldorado şi genocid

Departe de Darfur, Khartoum a devenit un fierbinte centru financiar. Petrolul sudanez care alimentează modernizarea capitalei nu ajunge însă şi milioanelor de refugiaţi ai ţării.

Sudanul arată ceva dintr-o nouă ordine mondială, în care multipolaritatea nu este automat soluţia politică la crizele umanitare interne unor state-problemă. SUA au interzis afacerile cu Sudanul, dar acolo lucrează din plin capitalul arab şi asiatic - nici Arabia Saudită, nici China nu se amestecă în afacerile regimului bazat pe petrol.

Blestemul petrolului

Petrolul sudanez a fost descoperit în 1978, în sudul ţării. Giganţii americani au fost imediat tentaţi să-l extragă, dar regiunea era în război civil: două decenii de lupte între "armata de eliberare" a populaţiilor creştine şi animiste sudiste şi trupele guvernamentale, favorabile populaţiilor arabe şi musulmane nordiste, au lăsat două milioane de morţi şi alte milioane de refugiaţi.

Acordul de pace Sud-Sudan din 2005 a permis investiţiile străine şi explozia producţiei de petrol în Sud. Exporturile au început în 1999 şi au ajuns la 500.000 barili de petrol brut pe zi; peste 60% din producţie pleacă spre China. Locul americanilor de la Chevron a fost luat de chinezii de la CNPC şi de malaysienii de la Petronas. Un hotel şic din capitală a fost convertit în reşedinţă a petroliştilor chinezi, iar în souk au apărut produsele chinezeşti. Faţă de Occident, Beijingul nu critică politica preşedintelui Omar al-Bachir faţă de Darfur.

De altfel, regimul sudanez consideră criza umanitară din regiunea vestică drept un fenomen marginal, amplificat de presa occidentală. Mai rău, la Khartoum doar camioanele ONU şi lucrătorii umanitari ar putea aminti locuitorilor capitalei Sudanului că războiul civil din regiunea Darfur a omorât deja 200.000 de concetăţeni şi a generat alte două milioane de refugiaţi interni. Ţara cu 40 de milioane de locuitori are 4-5 milioane de refugiaţi, din toate războaiele, etniile şi confesiunile dramaticului mozaic sudanez.

Dubaiul Africii

La Khartoum, spiritele sunt însă cuprinse de fierbinţeala afacerilor. Mari. Economia Sudanului a crescut anul trecut cu 9%. Doar schimburile sino-sudaneze au ajuns la trei miliarde de dolari.

Capitalul chinez finanţează acum megaprogramul edilitar Al-Mogran, de patru miliarde de dolari, care va ridica la confluenţa Nilului alb şi albastru birouri pentru grupurile petroliere, bănci şi sedii pentru companii de telecomunicaţii, apoi 10 hoteluri de lux, 1.100 de vile şi 6.700 de apartamente din vârful gamei - plus un teren de golf şi o marină. "Nu vrem să copiem Dubaiul. Vrem doar o viaţă rafinată în Sudan", socoteşte purtătorul de cuvânt al parteneriatului public-privat care se ocupă de proiect, citat de jurnalul "L'Actualite" din Montreal. Dincolo de arterele comerciale, cu malluri pentru "noii sudanezi" şi pentru femeile lor voalate în mătăsuri, oraşul cu cinci milioane de locuitori are străzi desfundate şi excrescenţe periurbane unde s-au născut deja noile generaţii de dezrădăcinaţi. Acolo nu există prosperitate, nici măcar muncă, doar haznale şi ajutoare internaţionale. Majoritatea tinerilor s-ar întoarce la locurile de baştină ale părinţilor, dar nici acolo
nu-i mai aşteaptă nimic.

Alt "petrol pentru hrană"

Un fost judecător pentru crime de război sud-african a propus crearea unui program "petrol contra hrană" care să pună capăt conflictului din regiunea sudaneză Darfur. Un astfel de program ar permite regimului de la Khartoum să folosească veniturile din exportul petrolului doar pentru proiecte umanitare şi de dezvoltare. Ar permite însă şi Chinei să cumpere mai departe petrolul sudanez - fără ca pentru asta să mai blocheze impunerea de sancţiuni ale Consiliului de Securitate împotriva Sudanului. Până atunci, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a înaintat regimului sudanez un set de 30 de recomandări - între care încetarea imediată a bombardării ţintelor civile, dezarmarea miliţiilor arabe Janjaweed, judecarea criminalilor de război - şi un calendar strict de aplicare a lor. Iar Marea Britanie a avertizat cu înaintarea unei noi rezoluţii în Consiliul de Securitate dacă Sudanul nu-şi respectă obligaţiile faţă de Darfur.

Şi totuşi se dezvoltă

Economia totală a continentului african va creşte anul acesta cu 6,2%, mult peste nivelul de 3,4 mondial. Pentru a înjumătăţi sărăcia, Africa are însă nevoie de o creştere de 7% până în 2015. Piedicile sunt infrastructura proastă, corupţia administraţiilor şi slabul acces la finanţări.

Tanzania şi Ghana s-au situat anul trecut între primele 10 state reformatoare din lume, dintre cele 175 indexate de Banca Mondială. Reformele reverberează şi asupra celor 53 de economii africane: 36% din populaţia africană trăieşte azi în state cu o creştere economică de peste 5%. Cu toată bogăţia de resurse al celui de-al doilea continent ca mărime al lumii, africanii au realizat anul trecut doar 2,2% din comerţul mondial, prea puţin pentru a-şi uşura sărăcia.

Investitorii casei

Cresc totuşi şi economiile africane care nu se bazează pe minerale şi petrol. Potrivit Africa Competitiveness Report, redactat de Banca Mondială şi Banca de Dezvoltare a Africii şi făcut public în cadrul World Economic Forum for Africa organizat luna trecută la Cape Town, creşterea economiei panafricane se datorează însă mai ales unor factori externi precum preţul resurselor, uşurarea datoriei şi mediul economic internaţional vibrant. Studiul arată că o creştere susţinută trebuie să aibă fundaţii interne. Economia Africii duce însă lipsă de bani pentru educaţie şi sănătate - şi are o infrastructură a cărei îmbunătăţire necesită circa 30 miliarde de dolari pe an. Cel de-al treilea grup minier global, Anglo-American, va investi în viitorii cinci ani circa 3,5 miliarde de dolari pe cel mai sărac continent, dar în obiectul său de activitate.

Summitul WEF de la Cape Town a fost onorat şi de ample delegaţii din China şi India. "Suntem aici să ajutăm Africa să devină parte a globalizării", a explicat Li Ruogu, preşedintele China Exim-Bank, care a apreciat schimburile sino-africane la 55 miliarde de dolari în 2006. În contrapartidă la resursele naturale importate, China are în Africa circa 300 de proiecte de infrastructură - autostrăzi şi aeroporturi necesare şi acestui comerţ, dar şi spitale sau şcoli.

Campioni şi perdanţi

Optimiştii arată însă spre telefonie şi retail. Din 2003, sectorul telefoniei mobile creşte cu 40% pe an. Rata tot mai înaltă de penetrare a telefoniei celulare asigură noi canale şi pentru sectorul financiar: kenyenii fără conturi bancare pot transfera bani doar prin intermediul mobilului. Cel mai mare retailer est-african, lanţul Nakumatt, are 18 locaţii în Kenya şi planuri pentru altele în Tanzania, Uganda şi Rwanda vecine. Competiţia este asigurată de sud-africanii de la Metcash şi Shoprite - cel mai puternic retailer african, cu 886 de locaţii în Africa, insulele din Oceanul Indian şi Asia de Sud. Nakumatt profită acasă de relativa stabilitate a celei mai
mari economii din regiune, iar în jur de rate de creştere considerabile: Malawi a raportat o creştere economică de 8,5% pentru 2006.

Pe de altă parte, două treimi din cele 850 milioane de africani trăiesc din agricultură, expuşi o dată în plus schimbării climatice globale. La nivelul lor va opera Alianţa pentru o Revoluţie Verde în Africa, iniţiativă publică condusă de fostul secretar general al ONU Kofi Annan al cărei scop este reducerea sărăciei şi foametei prin securizarea autoconsumului crescătorilor africani şi, apoi, a accesului lor la pieţe.

Uniune vamală est şi sud-africană

Statele membre ale Pieţei Comune pentru Estul şi Sudul Africii (COMESA) au căzut de acord, în luna mai, asupra impunerii unor tarife vamale comune - 10% pentru produsele semiprocesate şi 25% pentru bunurile finisate -, în scopul intensificării comerţului regional şi ca prim pas în crearea unei uniuni vamale depline. Burundi, Comore, Congo Democratic, Djibouti, Egipt, Eritreea, Etiopia, Kenya, Libia, Madagascar, Malawi, Mauritius, Rwanda, Seychelles, Sudan, Swaziland, Uganda, Zambia şi Zimbabwe au totalizat anul trecut schimburi de 159 miliarde de dolari. Noul vicepreşedinte al COMESA a fost ales Robert Mugabe, dictatorul din Zimbabwe - una dintre cele mai bogate naţiuni africane, aflată acum în colaps financiar, cu o inflaţie de trei cifre.