Siria: O nouă politică a lui Trump?

În cea de-a 77-a zi a mandatului său, Donald Trump a ordonat un atac surpriză împotriva unei baze militare deţinute de armata siriană, ca răspuns al unui presupus atac cu arme chimice realizat de către regimul de la Damasc.

Rachetele Tomahawk, lansate din largul mării, par a fi o marcă a politicii militare a SUA în Orientul Mijlociu, folosite pentru prima dată cu ocazia războiului din Golf, în 1991, dar şi cu alte numeroase ocazii, ultima dintre acestea fiind lovirea unor ţinte ale rebelilor Houthi. De remarcat este faptul că americanii au ales să folosească o navă de război privind acţiunea din Siria, şi nu baza militară din Turcia sau cele din ţările arabe, în scopul de a evita tensiuni diplomatice între Damasc şi aliaţii regionali ai SUA.

Paradoxal, în toamna anului trecut, în octombrie 2016, Donald Trump critica, cu ocazia campaniei electorale, politica contracandidatei Hillary Clinton vis a vis de Siria, afirmând că o eventuală implicare a SUA pe frontul sirian ar echivala cu începerea celui de al Treilea Război Mondial. Mai mult, nu cu mult timp în urmă, Assad era privit la Washington ca o posibilă soluţie politică, pentru ca presupusul atac chimic să reprezinte o linie roşie trecută de Assad peste care Trump, spre deosebire de predecesorul său, nu va dori să o lase nepedepsită.

Politica lui Trump în Orientul Mijlociu rămâne încă imprevizibilă, însă preşedintele american pare a-şi contura strategia externă privind Siria post-Daesh.

Este practic primul atac realizat de SUA împotriva Siriei începând cu 2011, anul izbucnirii actualei crize, asta deşi americanii au mai lovit ţinte Daesh de pe teritoriul acestei ţări. Decizia lui Trump vine însă într-un context mai dificil ca oricând, armata de la Damasc, cu sprijinul Rusiei şi Iranului, fiind aproape de a înfrânge Daesh şi a recupera controlul întregului teritoriu naţional.

Politica lui Trump în Orientul Mijlociu rămâne încă imprevizibilă, însă preşedintele american pare a-şi contura strategia externă privind Siria post-Daesh, iar principala preocupare nu este acum numai eradicarea aşa numitului Stat Islamic, ci şi viitorul politic din Levant, unde este posibil ca Bashar Al Assad să nu mai fie privit ca o soluţie de compromis.

În acest sens, se poate ca axei Siria-Rusia-Iran-Hezbollah să i se contrapună în mod direct axa SUA-Israel-Turcia-Arabia Saudită, complicând în mod cert desfăşurarea evenimentelor şi proiectarea unor posibile scenarii de viitor.

Rusia şi SUA se pot angrena în susţinerea unor conflicte proxy care pot adânci clivajele etno-sectare, ceea ce ar face şi mai puţin probabilă găsirea unei soluţii politice.

O confruntare directă Rusia-SUA este puţin probabilă, cel puţin pe termen scurt, fiind în mod cert mult mai preferată găsirea unei soluţii diplomatice, însă şi pe acest plan Moscova va folosi o retorică agresivă la adresa SUA, acuzând-o pentru încălcarea normelor dreptului internaţional, aceleaşi norme pentru a căror încălcare, Rusia este la rândul său acuzată de Occident ca urmare a anexării Peninsulei Crimeea.

Unilateralismul Washingtonului poate conduce către escaladarea tensiunilor ruso-americane în Siria, eventuale viitoare atacuri cu rachetă putând lovi inclusiv forţe militare ruse staţionate pe frontul sirian.

Nu în cele din urmă, Rusia şi SUA se pot angrena în susţinerea unor conflicte proxy care pot adânci clivajele etno-sectare, ceea ce ar face şi mai puţin probabilă găsirea unei soluţii politice care să menţină Siria în actualele graniţe naţionale.

Trump rămâne încă imprevizibil, iar măsurile luate de acesta privind bombardarea poziţiilor Daesh din Siria şi Irak, raidul din Yemen sau distrugerea unei baze militare siriene, demască, cel puţin până acum, o strategie de menţinere a actualului status quo şi de apărare a intereselor unor parteneri strategici precum Arabia Saudită, dar mai ales, Israel, context pentru care Assad nu ar mai putea fi acceptat.