Schimbare de gardă comunistă în Cuba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mandatul de aproape jumătate de secol al lui Fidel Castro a luat sfârşit ieri, în Cuba, când Adunarea Naţională i-a ales succesorul. Observatorii cred că retragerea lui Fidel va da

Mandatul de aproape jumătate de secol al lui Fidel Castro a luat sfârşit ieri, în Cuba, când Adunarea Naţională i-a ales succesorul.

Observatorii cred că retragerea lui Fidel va da mână liberă fratelui său, Raul, în vârstă de 76 de ani, să implementeze reformele la care acesta a făcut aluzie de când a preluat puterea, temporar, în iulie 2006. Totuşi mulţi analişti au văzut un alt posibil succesor, în persoana lui Carlos Lage, actualul premier de facto. Foşti ambasadori la Havana susţin că acesta ar putea prelua puterea, dacă nu de la Fidel, atunci de la Raul Castro, peste câţiva ani.

Unii dintre observatori susţin chiar că Lage, în vârstă de 56 de ani, este mai bine poziţionat decât Raul să conducă ţara. El a fost foarte activ în politica externă după îmbolnăvirea lui Castro, în iulie 2006.
A făcut câteva turnee în America Latină şi a vizitat ţări din Europa, reprezentându-l pe Fidel Castro la diferite ceremonii.

Carlos Lage a jucat un rol important în reformele economice care au ajutat Cuba să iasă din criza economică profundă a anilor '90, cauzată de căderea URSS, cea care o susţinea financiar. Funcţia sa actuală, de secretar al comitetului executiv al Consiliului de miniştri este echivalentă cu cea de premier. Al treilea la succesiune este ministrul de externe Felipe Perez Roque, în vârstă de 40 de ani, membru proeminent al Partidului Comunist.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite