Polonia nu se teme de Iran, ci de Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Varşovia a cerut SUA rachete Patriot pentru a se apăra. Cehia vrea să ştie şi ea cum va fi protejat radarul de la sud de Praga Polonia a cerut Statelor Unite garanţii de securitate

Varşovia a cerut SUA rachete Patriot pentru a se apăra. Cehia vrea să ştie şi ea cum va fi protejat radarul de la sud de Praga

Polonia a cerut Statelor Unite garanţii de securitate faţă de Rusia, în schimbul găzduirii pe teritoriul său a celor zece interceptoare din cadrul scutului american antirachetă. Varşovia doreşte de la Washington rachete Patriot pentru că nu se simte ameninţată de Iran, ci de preşedintele rus, Vladimir Putin.

Polonezii insistă ca SUA să le ofere garanţii de securitate şi să le furnizeze rachete Patriot pentru a se proteja de ameninţarea reprezentată de Rusia. Şi Cehia a pus problema modului în care va fi protejat radarul american ce va fi amplasat la sud de capitala Praga, scrie "The Guardian". Prima rundă de negocieri oficiale între cehi şi americani privind eventuala amplasare în Cehia a unei staţii radar în cadrul proiectului scutului american antirachetă va avea loc între 10 şi 11 mai, la Ministerul Apărării de la Praga. Discuţiile se vor axa pe pregătirea unui acord bilateral care să stabilească staţionarea militarilor americani în Cehia. Praga a primit deja textul acestei legi elaborate de Washington, care ulterior va face obiectul unor analize în cadrul ministerelor de Interne, Justiţie şi Finanţe. "Vrem garanţii juridice. Nu pot intra în detalii, dar acest lucru se referă la modul în care este protejată baza şi despre acord", a declarat un oficial ceh în legătură cu propunerea americană de a amplasa o bază radar la sud-vest de Praga. "Din nefericire, americanii au iritat mult Rusia în ultimul an", a adăugat el.

Încă un motiv de tensiune cu Moscova

Cererile polonezilor sunt şi mai radicale şi confirmă suspiciunile Moscovei potrivit cărora, pe termen lung, noile baze americane din Europa Centrală vizează Rusia. Statele Unite şi NATO susţin că aceste idei sunt lipsite de fundament, deoarece cele zece interceptoare care vor fi staţionate în Polonia urmăresc să descurajeze eventuale atacuri din Orientul Mijlociu, în special din Iran. Polonezii susţin că nu se simt ameninţaţi de Iran, ci se simt vulnerabili în faţa preşedintelui Vladimir Putin şi au nevoie să îşi construiască apărarea. Rachetele Patriot vor ajuta Polonia să se protejeze de eventuale atacuri cu rachetele cu rază de acţiune scurtă şi medie din Rusia. Dacă polonezii îşi dovedesc loialitatea faţă de americani, ajutând Statele Unite să se apere împotriva unui atac din Orientul Mijlociu, americanii ar trebui să ajute polonezii să se apere împotriva Rusiei, susţine Varşovia. Riscul, susţin analiştii ruşi şi polonezi, este ca Polonia să devină prima linie a unui front cu Rusia. În ultimele sale discursuri, Putin a atacat dur Statele Unite, în special pentru scutul antirachetă. Oficialii americani susţin că vor să ia în considerare securitatea Poloniei, dar sunt în mod evident îngrijoraţi de tensiunile cu Moscova în cazul în care ar livra Varşoviei astfel de rachete.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite