Săptămâna trecută, Barack Obama şi-a anunţat decizia de a candida pentru un al doilea mandat la preşedinţia Statelor Unite. Anunţul a fost făcut public prin intermediul unui email trimis la peste 13 milioane de suporteri, cu aproximativ 19 luni înaintea alegerilor prezidenţiale. O metodă destul de neobişnuită, spun analiştii americani. În ultimii 60 de ani, preşedinţii care au candidat pentru un al doilea mandat şi-au anunţat decizia fie prin intermediul unui mesaj televizat transmis de la Casa Albă, fie în cadrul unei apariţii publice unde erau înconjuraţi de mii de suporteri.

Metoda impersonală, dar inedită, folosită de Barack Obama este însă bazată pe o serie de obiective strategice care ţin cont de contextul politic în care actualul preşedinte va încerca să fie reales, costurile unei campanii de succes, nemulţumirile americanilor de rând, realizările şi eşecurile preşedintelui din ultimii doi ani dar şi de faptul că Partidul Republican nu a promovat până în acest moment un candidat credibil pentru preşedinţia Statelor Unite. 


Scena istorică

Când Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale, pe 4 noiembrie 2008, mă aflam în parcul Grant din Chicago, la numai 30 de metri de scena de unde acesta urma să se adreseze celor peste un milion de suporteri adunaţi să sărbătorească victoria senatorului din Illinois. Momentul în care Obama a urcat pe scenă a reprezentat un punct de cotitură în istoria Statelor Unite pe mai fronturi, unele pe care le vom regăsi în dezbaterea publică în cursul următoarei campanii electorale.

Previzibil, cel mai important aspect al acelui rezultat era faptul că SUA urma să aibă primul preşedinte de culoare după mai bine de 200 de ani de democraţie constituţională. De asemenea, Barack Obama era candidatul cu una dintre cele mai liberale platforme politice din istorie, realitate care contrazicea natura conservatoare a majorităţii populaţiei americane. Mai puţin cunoscut în rândul alegătorilor, cu instalarea familiei Obama la Casa Albă America urma să beneficieze de pe urma celei mai educate familiei prezidenţiale din istorie (singura dată în care atât preşedintele cât şi soţia au urmat cursuri post-universitare).

Nu în ultimul rând, cu 745 de milioane de dolari adunaţi în urma campaniilor de strângere de fonduri, Barack Obama intră în istorie ca fiind candidatul cu cel mai mare suport financiar provenit din donaţii private. Pentru următoarele alegeri, unii analişti americani cred deja că Preşedintele Obama va încerca să strângă peste un miliard de dolari.


Performanţe şi reproşuri

În 2008, Barack Obama a fost votat de aproximativ 90% din electoratul liberal, 60% de votanţi de centru şi 20% de republicani. În cel mai bun caz, acesta poate spera la un rezultat asemănător în 2012. Însă contextul politic în care Obama va candida pentru re-alegere este foarte diferit de cel de acum doi ani. Mai exact, succesul neaşteptat al actualului preşedinte din 2008 s-a datorat creşterii popularităţii sale ca urmare a denunţării problemelor economice şi politice cu care SUA se confruntă la acel moment, la sfârşitul a opt ani de guvernare republicană.

Printre factorii principali care au determinat electoratul american să-l voteze pe Barack Obama s-au numărat situaţia precară a economiei în urma crizei economice din 2007-2008, antipatia electoratului faţă de fostul preşedinte american George W. Bush şi pentru orice candidat care ar fi urmat aceeaşi strategie politică (în speţă, John McCain), demoralizarea populaţiei cu privire la implicarea SUA în conflictele militare din Irak şi Afganistan şi creşterea alarmantă a ratei şomajului.

În 2012, însă, Preşedintele Obama va trebui să explice de ce unele dintre aceste probleme continuă să existe şi să afecteze climatul social şi politic american. De exemplu, economiştii americani de la University of Chicago estimează că rata şomajului va fi în jur de 9 % în 2012, cea mai mare rată a şomajului din America ultimilor 75 de ani. Mai mult, administraţia democrată sub conducerea lui Obama a triplat numărul soldaţilor din Afganistan, fapt care ar putea duce la alienarea unora dintre votanţii democraţi. Reforma sistemului medical din SUA rămâne de asemenea o măsura relativ controversată atât în rândul electoratului republican cât şi cel democrat, deşi benefiile acelei legi au schimbat vieţile a zeci de milioane de americani. În 2008, viitorul preşedinte promitea de asemenea o reformă completă a procedurilor de imigraţie în SUA, proiect care nu s-a concretizat până în acest moment. 

Pe de altă parte, din nefericire, majoritatea cetăţenilor americani nu sunt îndeajuns informaţi cu privire la realizările politice ale administraţiei Obama. De exemplu, în ultimii doi ani, Obama a tăiat costurile medicamentelor vândute cetăţenilor fără asigurare medicală cu mai bine de 50%. A facilitat crearea mai multor locuri de muncă în sectorul privat decât George W. Bush în opt ani de preşedinţie. A numit prima femeie de origine hispanică din istoria Statelor Unite în funcţia de judecător al Curţii Supreme. A semnat Actul de Asigurare a Copiilor, ce extinde dreptul de tratament medical gratuit la patru milioane de copii care în trecut nu beneficiaseră de niciun fel de asigurare medicală. Preşedintele a alocat, de asemenea, fonduri de peste 18 miliarde de dolari destinaţi proiectelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare durabilă. A trecut o lege care permite tinerilor/ studenţilor să fie acoperiţi de asigurarea medicală a părinţilor lor până la vârsta de 26 de ani (în loc de 18 sau 19 ani, în funcţie de stat, ca în trecut). Iar lista poate continua. Văzute independent, aceste legi s-ar putea să nu fie văzute ca o performanţă remarcabilă. Însă analizate împreună, acestea arată că Preşedintele Barack Obama a sprijinit  probabil mai multe legi care favorizează clasa de mijloc americană decât orice alt preşedinte din istoria Statelor Unite.

Situaţia economică, crearea unor locuri de muncă şi implicarea SUA în anumite conflicte militare din Orientul Mijlociu vor constitui cel mai probabil subiectele principale ale campaniei electorale din 2012. În acest context, publicul american va aştepta ca Barack Obama să dea explicaţii cu privire la discrepanţa dintre promisiunile originale şi realizările din primul mandat. Iar acest lucru s-ar putea dovedi a fi destul de complicat pentru actualul preşedinte. De exemplu, numeroşi analişti politici americani au interpretat pierderea majorităţii parlamentare din cadrul Camerei Reprezentanţilor suferită de Partidul Democrat în luna noiembrie a anului trecut ca fiind un vot de neîncredere dat Preşedintelui Obama (deşi o astfel de analiză este, în opinia mea, destul de simplistă).


De aici în 19 luni

Pe de altă parte, suporterii lui Obama nu au încă destule motive să se teamă. Un sondaj recent realizat de Pew Research Center (probabil cel mai respectabil institut de sondare publică din America) arată că peste 50% dintre americanii cu drept de vot favorizează un al doilea mandat pentru actualul preşedinte. De asemenea, un alt sondaj realizat de televiziunea CNN în luna ianuarie arată că peste 60% dintre americani îl consideră pe Barack Obama ca fiind „onest” şi „demn de încredere”, în vreme ce 47% dintre respondenţi au declarat că sunt de acord cu politicile preşedintelui până în acest moment.

Nu în ultimul rând, lipsa unui politician de renume care să poată fi considerat înlocuitorul preşedintelui Obama afectează semnificativ şansele Partidului Republican de a recâştiga Casa Albă în momentul de faţă. Printre politicienii americani care şi-au anunţat până în prezent dorinţa de a candida împotriva lui Obama se numără guvernatorul statului Minnesota, Tim Pawlenty, fostul guvernator a statului Massachusetts Mit Romney, fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich şi comentatorul politic republican Herman Cain. Niciunul dintre aceşti candidaţi nu reprezintă însă un adevărat pericol politic împotriva preşedintelui Obama, dar lucrurile se pot schimba în următoarele 19 luni. 

Democraţia Statelor Unite este una extrem de fluidă, impredictibilă şi uneori haotică. În ce altă ţară ar putea un preşedinte ca Barack Obama să fie acuzat, în acelaşi timp, de a fi atât comunist cât şi lacheu al intereselor corporaţiilor americane (termeni opusi, folositi in general pentru a caracteriza interesele / ideologiile extreme  al celor doua partide politice din America)?

În 2008, Barack Obama a devenit preşedintele Americii pe un discurs concentrat pe „schimbare” şi „speranţă”. Deşi şansele acestuia de a câştiga un al doilea mandat de preşedinte în 2012 sunt destul de bune, fostul senator de Illinois va trebui să explice exact de ce unele dintre speranţele şi schimbările promise anterior întârzie încă să apară.   


Codrin Arsene este masterand în cadrul programului de antropologie de la University of Chicago. În 2010, a absolvit aceeaşi universitate, cu o dublă specializare, în ştiinte politice şi studii internaţionale. A locuit în România, Franţa, Argentina, Tanzania şi Africa de Sud. Este autorul blogului de politici africane African Politics Portal (www.african-politics.com).