Piramidele descoperite în urmă cu şase ani în Bosnia au un câmp energetic foarte puternic

Aşa-zisele piramide descoperite în urmă cu şase ani în apropierea capitalei bosniace Sarajevo radiază energie, conform unui anunţ făcut la Ljubljana de americanul de origine bosniacă Semir Osmanagic, un pasionat de arheologie, care le-a descoperit în premieră în 2006, scrie presa internațională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câteva dintre formaţiunile piramidale bosniace au un câmp energetic puternic, potrivit acestuia.

”Cu ajutorul fizicienilor şi specialiştilor în ingineria electrică am demonstrat că partea de sus a Piramidei Soarelui radiază o energie ce vine din adâncurile ei”, a spus Osmanagic, indicând că astfel de anomalii se pot observa şi la câteva piramide se pot observa şi la câteva piramide de alături.

Sub Piramida Soarelui, un grup de arheologi, sub conducerea lui Osmanagic, a mai descoperit tuneluri subterane cu o lungime de câţiva kilometri. Deocamdată, aceştia au reuşit să cureţe un tronson de 600 de metri de tunel, deschis deja accesului public.

Piramidele din Bosnia au fost descoperite în 2006, în apropiere de satul Visoko, situat la aproximativ 30 km nord-vest de capitala Sarajevo. Toate sunt acoperite cu un strat gros de sol şi până atunci au fost considerate simple coline.

Cea mai înaltă dintre ele măsoară 70 de metri şi era cunoscută ca dealul Visocica până în momentul în care a fost denumită Piramida Soarelui de Osmanagic, un personaj controversat, a cărui descoperire a fost puternic contestată de comunitatea arheologilor din Balcani, care susţine că dealurile de lângă Visoko sunt formaţiuni geologice naturale şi nicidecum piramide.

Arheologul crede că structurile piramidale descoperite de el sunt făcute de mâna omului şi au fost construite aproximativ în secolul al XII-lea î.Hr. de vechii iliri. Dacă această ipoteză ar fi corectă, atunci acestea ar fi de trei mai vechi decât 'surorile lor' de la Giza (Egipt).


citeste totul despre: