Parteneriatul strategic SUA-Ucraina: întărirea graniţelor Europei democratice şi sprijinirea Kievului în conflictul cu Rusia

Foto Getty Images

Vizita la Casa Albă a preşedintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, de săptămâna trecută, a fost un real succes mediatic şi de imagine, încununat de semnarea unui document consistent de parteneriat strategic între Ucraina şi Statele Unite.

Vizita la Casa Albă a preşedintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, de săptămâna trecută, a fost un real succes mediatic şi de imagine, încununat de semnarea unui document consistent de parteneriat strategic între Ucraina şi Statele Unite. Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic este, în acelaşi timp, un document puternic de sprijin politic pentru Ucraina, ca stat ce asigură graniţele Europei Democratice în faţa Rusiei, un plan de reforme extins şi comprehensiv şi, totodată, o listă de reforme neterminate şi condiţionalităţi care conţin suma nemulţumirii SUA şi a Europei în perspectiva transformării ireversibile a Ucrainei într-un stat democratic.

Un context avantajos: contrapunctul la afacerea retragerii intempestive din Afganistan

Declaraţia de Parteneriat Strategic SUA-Ucraina reprezintă, în primul rând, o declaraţie de sprijin politic major a Ucrainei în confruntarea cu Rusia. Asumarea de către Statele Unite a celor mai importante poziţii ale Ucrainei în această confruntare e de primă importanţă. Totuşi documentul nu oferă formule puternice de angajare a SUA şi nici garanţii şi alianţă militară asumată, ci doar sprijin, efortul fundamental revenindu-i Ucrainei în orice formă de confruntare, în defensivă.

Comparativ cu documentele ce guvernează relaţia cu Taiwanul, de exemplu – care ar putea fi un model pentru Ucraina în oglindă în relaţia cu Rusia faţă de cel a Taiwanului cu China - nivelul de sprijin militar oferit şi angajat de Statele Unite drept garanţie de securitate pentru Kiev şi descurajarea pentru o eventuală intervenţie militară rusă în profunzimea teritoriului ucrainean, sunt mult mai puţin relevante şi vizibile. Fireşte, ca de fiecare dată după un asemenea document, substanţierea în termeni reali contează cel mai mult, şi aplicarea lui poate îmbrăca un spectru larg ce baleiază de la sprijin politic fără asumarea militară, trecând prin training, consiliere şi înarmare şi mergând până la intervenţie militară de sprijin asumată direct, în caz de necesitate.

Primirea la Casa Albă a Preşedintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, a avut un context favorabil: după evenimentele şi presiunea legate de retragerea din Afganistan, a oferit o ocazie pentru schimbarea de temă politică majoră. Apoi, cum reproşurile privind abandonarea unei ţări democratice, a unui regim prieten şi chiar dependent şi a unor persoane care au sprijinit SUA pe teren planau în mai toată presa şi în Congres, primirea preşedintelui de la Kiev a devenit un motiv de contracarare a acestor abordări prin proba contrară de sprijin major rezervată Ucrainei. Nu în ultimul rând, Vladimir Zelenski venea şi cu aura celui care i-a rezistat preşedintelui Donald Trump, la presiunile acestuia şi ale avocatului său, Rudi Giuliani, legate de deschiderea unor dosare actualului preşedinte, Joe Biden, şi fiului său, ca element de luptă în campania electorală din 2020, cu condiţionarea aferentă sprijinului militar american, fapt ce a constituit miezul din primul impeachment al fostului preşedinte. Acest avantaj moral îi dădea speranţe şi, fără a căuta dividende directe, a creat oportunitatea relansării relaţiei Statelor Unite cu Ucraina.

Nuanţe şi limitări. Cele 4 lecturi ale Parteneriatului Strategic Biden-Zelenski

Dar Parteneriatul Strategic SUA-Ucraina are mai multe nivele de lectură, toate alcătuind complinirea înţelegerii şi relevanţei documentului în cauză. Dacă componenta de sprijin politic pentru Ucraina este foarte clară, în contextul asumării faptului că Ucraina este Gardianul noii frontiere a Europei democratice cu Rusia / pretinsa “Lume rusă”, rolul simbolic şi cu încărcătură eroică pe care îl atribuie Ucrainei impinge spre cel de-al doilea nivel de lectură, respectiv o investiţie majoră de imagine pentru Ucraina, în general, şi pentru Preşedintele Zelenski, în special, într-un moment în care chiar sondajele interne nu sunt extrem de generoase cu acesta.

Imaginea este susţinută şi prin oportunitatea foto cu Preşedintele Biden, dar Declaraţia comună de parteneriat strategic aduce mult mai multe puncte de câştig preşedintelui ucrainean care asigură susţinerea directă a Ucrainei în faţa Rusiei pe un număr mare de teme pe care şi le dorea Vladimir Zelenski, pe care le anunţase, asta chiar dacă între ele nu se află cele mai dorite şi mai specifice elemente: sprijinul asumat pentru integrarea în NATO, eventual cu un termen clar, cum anunţase că vine să ceară preşedintele Ucrainei, modificarea formatului Normandia/de la Minsk prin includerea Statelor Unite în format – SUA susţine formatul existent de negociere, chiar dacă interpretarea Ucrainei în legătură cu punctele asumate şi succesiunea lor (şi nici aici lucrurile nu sunt pe deplin clare) şi angajarea militară a SUA în apărarea Ucrainei, în cazul unui nou atac al Rusiei.

Celelalte două nivele de lectură sunt deja mai puţin flatante, chiar dacă formula diplomatică de exprimare lasă posibilitatea unei interpretări convenabile a autorităţilor de la Kiev: Declaraţia de Parteneirat Strategic SUA-Ucraina constituie un plan de reforme extins şi comprehensiv şi, totodată, o listă de reforme neterminate şi condiţionalităţi care marchează nemulţumirea Statelor Unite pentru modul în care s-a consumat guvernarea în ultimii ani, în ciuda războiului din Estul Ucrainei, care reclama constant vieţi omeneşti.

Cu o majoritate consistentă a propriului său partid, un fapt care cu greu se va repeta rapid în Ucraina, Vladimir Zelenski s-a împotmolit în reforme şi a nemulţumit prin lipsa unei acţiuni ferme şi angajate în cazul oligarhilor, al recuperării prejudiciilor aduse statului, al combaterii corupţiei şi rezolvării marilor teme de nemulţumire publică pentru spolierea bugetului de stat. Motiv pentru care un analist atent ar putea identifica condiţionare, nemulţumire şi critici din document care dau substanţa deplină a relaţiei parteneriale.

Parteneriatul Strategic semnat la Washington DC – mai degrabă asumat prin declaraţie unilaterală a Washingtonului dar, desigur, convenită – este şi un angajament de finanţare şi sprijin. E Frontiera Europei, chestiunile majore de securitate sunt importante şi recunoscute ca atate, dar apropierea de SUA necesită şi reforme, şi justiţie, şi combaterea corupţiei, şi reforma sistemului politic şi economic în profunzimea sa.

Cu ochii la Zapad şi la alegerile din Duma de Stat a Rusiei

Sigur, Washingtonul acordă documentului mult mai multe valori de întrebuinţare. Sprijinul acordat Ucrainei este doar primul şi cel mai important. Însă nu puteau asuma Statele Unite şi preşedintele Biden un asemenea document şi un atât de relevant nivel de sprijin dacă nu apăreau şi elementele de condiţionare pas cu pas şi cerinţele explicite de reformă şi asumare a principalilor politici care să ancoreze în mod substanţial Ucraina în Occident.

Şi nu se putea altfel deoarece SUA au pârghii importante venind în principal din doleanţele asumate de Ucraina şi cerute de către populaţie. Mai întâi şi în primul rând, accederea în NATO. Sunt reiterate prevederile şi perceptele care îndepărtează orice blocaj sau posibilitate de veto al Rusiei – NATO decide singur, pe baza votului în consens al membrilor săi, orice nouă invitaţie a unui stat. Sprijinul SUA pentru acest parcurs este reiterat cu fermitate şi claritate, însă fără promisiuni şi termene. Din contra, cu o condiţionalitate foarte clară: reformele implicate. Chiar şi la nivelul acordării MAP – Membership Action Plan situaţia e similară, cu nota de compromis pe care Georgia o cunoaşte deja, deşi a probat că şi ea a ieşit pe alocuri din limitele acestor angajamente, reformele – se optează pentru mersul mai departe al reformelor şi pregătirea ţării ca şi cum ar fi membru al Alianţei, chiar fără a declara public intrarea în MAP. Elementele sunt în Declaraţie şi în planul de reforme.

Bazându-se pe dorinţa majoră a populaţiei, care susţine reformele în domeniul justiţiei şi scăderea rolului, ba chiar îndiguirea oligarhilor de toate culorile în accesul privilegiat la resursele statului ucrainean, Statele Unite pot, în acest moment, să utilizeze şi să instrumentalizeze Parteneriatul Strategic prin prisma listei de reforme menţionate în document şi asumate de către partea ucraineană, care trebuie realizate. Sigur, ele nu asigură automat integrarea în NATO şi UE, dar un asemenea proces de reformă e atât de important încât realizează două lucruri: ancorarea definitivă a Ucrainei în Occident – eventual probarea în timp a ireversibilităţii acestor reforme şi a angajamentului de a le apăra – şi argumente majore pentru ca, odată realizate şi dovedite a fi sustenabile, Washingtonul să aibă argumente majore pentru a obţine votul pozitiv al celorlalte state din NATO pentru accederea Ucrainei. Sigur, epopeea Georgiei de dus-întors în reformele sale nu ajută în mod substanţial, ci adaugă greutate şi timp necesar pentru a proba că e o hotărâre suţinută pe scară largă şi implacabilă.

În al doilea rând, Declaraţia de Parteneriat Strategic SUA-Ucraina reprezintă un model dublu pentru Rusia şi cetăţenii ruşi, ba chiar pentru întreaga regiune. Dacă Ucraina îndeplineşte condiţionalităţile şi realizează reformele convenite care însoţesc fiecare punct din uriaşa agendă a Parteneriatului, pe toate domeniile, va beneficia de toate avantajele şi tot sprijinul occidental, va deveni un model atractiv care va influenţa în mod substanţial vecinii pentru că va demonstra că se poate face această transformare democratică majoră chiar la nivelul unei ţări mari – nu numai a Georgiei sau a Republicii Moldova – şi va arăta ruşilor că au pentru ce lupta chiar confruntându-şi liderul autoritar înclinat spre represiune. Şi pentru ecuaţia relaţiilor directe SUA-Rusia, în perioadă de reflecţie şi testare a angajării Moscovei în direcţia refacerii relaţiilor – sunt cele 6-12 luni lăsate de Biden pentru a proba asumarea dorinţei de a reface relaţiile bilaterale – Parteneriatul Strategic cu Ucraina este extrem de important, iar miza reuşitei Kievului este enormă.

Zapad şi Nord Stream 2 pe masa de negociere

Sigur, elementele cele mai sensibile ale dezbaterilor nu s-au regăsit asumat, sau nu s-au regăsit deloc în document sau în substanţa declaraţiilor publice care au urmat. Mai întâi, la nivelul discuţiilor privind Nord Stream 2 – un alt subiect anunţat cu surle şi trâmbiţe de la Kiev că va fi unul pentru care Vladimir Zelenski va bate din picior, cu exigenţa unei abordări fără echivoc – Statele Unite au declinat subiectul pe două direcţii: condamnarea proiectului conductei şi asumarea faptului că afectează securitatea energetică a Europei, respectiv analiza completă a implicărilor negative pentru Ucraina şi sublinierea acordului americano-german respectiv garanţia că gazul va continua să fie tranzitat prin Ucraina şi că furnizarea de gaz metan din partea Rusiei nu va fi utilizată ca armă politică împotriva Ucrainei.

Deci au fost tratate consecinţele directe, nicidecum ţinta Kievului ca acest gazoduct să nu mai fie construit. De altfel, Washingtonul are ca probe sancţiunile care au continuat şi după semnarea acordului americano-german la adresa unor companii şi indivizi implicaţi în realizarea proiectului. Iar modul în care a fost tratat subiectul în Declaraţia de Parteneriat Strategic relevă gradul înalt de profesionalism şi formulările implacabile asumate de către partea americană, impecabile şi greu de contestat în privinţa efectelor acestei conducte asupra Kievului. Cel puţin în acest moment.

Sigur că, în spatele uşilor închise, cei doi şefi de stat au avut, cel mai probabil, o discuţie substanţială despre exerciţiile masive Zapad, pregătite pentru luna aceasta de Rusia. Fireşte că o acţiune/provocare/test al Rusiei în Ucraina, cu această ocazie, ar aduce costuri importante SUA. Washingtonul pariază pe faptul că Moscova şi Putin ştiu că o eventuală acţiune militară ofensivă, derivată din exerciţiu - care ar implica pătrunderea mai profundă în Ucraina, sau intrarea pe altă direcţie - provoacă America şi că America va reacţiona. Există credinţa şi, probabil, evaluările, că amplasarea prealabilă de echipamente şi trupe ruse în Belarus ar viza mai degrabă înglobarea statului lui Lukashenko în apărarea comună a Rusiei şi rămânerea unor noi baze militare ruse în Belarus, la frontiera NATO şi UE decât o acţiune împotriva Ucrainei.

Sigur, pentru a contracara o asemenea perspectivă, a unei operaţiuni ulterioară împotriva Ucrainei, pe două fronturi, dinspre Rusia şi Belarus, e nevoie de măsuri mai importante decât apelul Secretarului General al NATO către Moscova de a fi mai transparentă şi de a nu raporta un număr mai mic de trupe decât cele implicate în exerciţiile militare de la graniţa NATO. Dar trebuie spus că, dacă Ucraina se apără - comparativ cu Armata afgană – SUA sunt obligate să intre pe teren în sprijinul său. În caz contrar, ratează definitiv momentul credibilităţii. Totuşi acesta ar fi un test cu risc maxim!

Alfel, trebuie notat că Documentul de Parteneriat Strategic are un spectru foarte larg de abordări, de la securitate şi apărare, energie şi economie, justiţie şi combaterea corupţiei mergând până la spaţiu, cercetare-dezvoltare şi industria de apărare. La fiecare parte şi capitol sunt salutate reformele deja începute şi subliniate cele necesare, în curs, pe tot spectrul. Sigur, putem nota direct şi sprijinul pentru Platforma Crimeea, şi e importantă formula menţionată în document care marchează strategia de abordare a reintegrării care este una paşnică, dar care să impună costuri umanitare, de imagine şi de securitate Rusiei pentru ocuparea peninsulei.

Fundamentele în domeniul securităţii şi apărării vizează Marea Neagră, securitatea cibernetică, intelligence sharing şi contracararea agresiunii ruse, inclusiv prin blocarea unor zone de circulaţie din regiune sub impactul unor exerciţii neanunţate de tragere pe zone întinse din Vestul Mării Negre. În mod esenţial, referirile la democraţie, justiţie, drepturile omului se constituie în critica fundamentală subtilă a SUA la adresa inacţiunii suficiente şi a lipsei reformelor substanţiale ale majorităţii parlamentare şi a preşedintelui Zelenski. Securitatea energetică completează prevederile despre economie, dezvoltarea comerţului, industria militară şi Nord Stream 2. Documentul se încheie cu referirile la asistenţă umanitară şi combaterea Covid 19. Un document major, de referinţă, a cărui aplicare poate schimba fundamental Ucraina şi viaţa ucrainenilor.