S-a intamplat pe 15 iulie

S-a intamplat pe 15 iulie

1997 - Cunoscutul creator de modă Gianni Versace a fost ucis, prin împuşcare, pe treptele reşedinţei sale din Miami 1801 - "Înţelegerea" lui Napoleon cu Papa Pius al VII-lea (cunoscută

Cum ne vedea Lumea

Cum ne vedea Lumea

12 iulie - il Giornale.it Hoţ arestat de 15 ori în şase luni L-au reţinut pentru a doua oară în mai puţin de 48 de ore, în timp ce-i buzunărea pe călătorii din Gara Centrală

Iată un avertisment care ne dă fiori, deşi scena Orientului Mijlociu marcată de conflicte sângeroase nu mai reprezintă o supriză sau un breaking-news pentru mulţi lideri din lumea noastră. Cu toate acestea, consecinţele luptelor ideologico-sectare care se dau în regiune apasă tot mai greu pe umerii Europei, scoţând la iveală un dureros eşec al politicilor de migraţie şi integrare.

acum 20 zile · comentarii (30)

Eliminarea ultimelor puncte de rezistenţă ale Daesh-Stat Islamic din Irak şi Siria a redeschis cutia Pandorei în ce priveşte perspectivele de evoluţie a conflictului tip război civil în Siria. Dar un război civil care nu mai seamănă nici a Primăvara Arabă de acum 6 ani, când dictatura lui Al Assad era contrată de aspiraţiile democratice şi de putere a unei majorităţi sunnite împotriva minorităţii allawite.

acum 25 zile · comentarii (29)

Potrivit declaraţiei secretarului de stat american Rex Tillerson, administraţia Donald Trump revizuieşte în prezent modalităţile de a face faţă provocărilor pe care le ridică Iranul în Orientul Mijlociu, în special acelea datorate dorinţei de extindere a sferei sale de influenţă. Ultima criză cea din Liban dă semnalul unei crize generale în Orientul Mijlociu.

acum 12 zile · comentarii (8)

E vorba despre o bătălie care implică un minimum de mijloace şi costuri umane. Sunt folosiţi la maximum nu membrii celulelor implantate în diferitele ţări din spaţiul euro-atlantic cărora le revine responsabilitatea pregătirii unor atentate majore şi care necesită ani de antrenament şi echipe speciale de coordonare „venite de la centru“.

luna trecuta · comentarii (10)

Astăzi se împlinesc 94 de ani de la fondarea Republicii Turcia. Chiar dacă în această perioadă Turcia trece prin momente nefericite, statul turc este unul care a oferit stabilitate şi a amortizat mult timp relaţiile dintre lumea creştină şi cea musulmană. Cum azi este o zi de sărbătoare, am considerat oportun să detaliem o mică parte din procedeul prin care Mustafa Kemal a reuşit să desfiinţeze Imperiul Otoman şi să înfiinţeze Republica Turcia.

luna trecuta · comentarii (16)

Alianţa Nord Atlantică a fost subiectul unui atac informaţional major la sfârşitul săptămânii trecute. Totul a plecat de la articolul publicat de către Matthias Gebauer, Konstantin von Hammerstein, Peter Müller şi Christoph Schult (nu mai puţin de 4 semnatari) în revista Der Spiegel, care e menit să valorifice editorial „primirea“ din surse specifice a unui pretins raport clasificat NATO secret.

acum 2 luni · comentarii (19)

La fel de rapid şi surprinzător cum, în urmă cu câteva decenii, a apărut bătălia - acum devenită globală - pentru recunoaşterea homosexualităţii apoi a cadrului juridic care să permită recunoaşterea statutului „căsătoriilor civile“ între parteneri de acelaşi sex - acum este în plină desfăşurare o altă dezbatere.

acum 2 luni · comentarii (40)

Săptămâna trecută a fost ocazia pentru relansarea unor conflicte locale, unele mai vechi, altele proaspăt apărute, care ameninţă să relanseze dispute puternice şi escaladări globale cu impact major asupra Europei. Iar toate aceste seminţe de zâzanie apar din rivalităţi mărunte sau din ambiţii mari, din motive simbolice, cu profund impact emoţional sau din raţiuni înguste, materiale şi gânduri de mărire ale unor actori mai mari sau mai mici.

acum 2 luni · comentarii (10)

Nebănuite sunt căile politicii. Iată încă o dovadă, venită într-un moment strategic extrem de sensibil, suprapunerea între viitoarea realegere a lui Putin ca preşedinte al Federaţiei Ruse şi promisiunea fermă făcută de liderii motorului franco-german de a prezenta rapid proiectul lor pentru structurarea unei Europe de putere, cu mult mai logic-coezive, cu mecanisme specifice, adaptate nivelului anunţat al marilor ambiţii globale pentru UE.

acum 2 luni · comentarii (159)

Deşi semnalele haosului persistă, o geană de speranţă animă evoluţiile ultimelor săptămâni, prin eforturile generale ale diplomaţiei şi ale politicienilor responsabili de a reduce propensiunea spre conflict şi a evita explozia de violenţă pe diferitele meridiane.

acum 2 luni · comentarii (28)

Pe harta ameninţărilor de securitate regionale şi globale care ne afectează direct au apărut noi actori şi noi fenomene, capabile să arunce în aer lumea pe care o ştim astăzi. Astfel, înregistrăm un separatism catalan pe baze egoiste, excepţionaliste şi criticabile moral prin lipsa de solidaritate cu naţiunea spaniolă de care aparţin cetăţenii regiunii, care anunţă o refragmentare a Europei după valul de populism şi euro-scepticism.

acum 2 luni · comentarii (72)
Postari Recente