Occident şi lumea arabă, ciocnire sau înţelegere?

Dincolo de istoria şi prezentul invocate în eseul "O lume fără islam" din Foreign Policy România nr. 2, viitorul relaţiilor dintre Occident şi lumea islamică depinde şi de noile

Dincolo de istoria şi prezentul invocate în eseul "O lume fără islam" din Foreign Policy România nr. 2, viitorul relaţiilor dintre Occident şi lumea islamică depinde şi de noile realităţi din societăţile musulmane. Faimoasa clash of civilizations nu este doar o paradigmă intelectuală, iar rădăcinile confruntării trebuie identificate, nu ignorate.

Care este locul Occidentului şi care este locul lumii arabe în lume? Vestul înseamnă civilizaţie, iar lumea arabă înseamnă petrol şi islamism? Este lumea de azi dominată de ciocnirea între civilizaţii? Pe orice poziţie ne-am situa în legătură cu această problemă, ajungem la o contradicţie. Deci trebuie să fie ceva în neregulă cu întrebarea pusă. Percepţia existentă în Occident, ca şi în lumea arabă cere o sinteză. Dacă credem că omologii noştri din lumea arabă (sau din altă parte) fac acelaşi lucru ca şi noi, au aceleaşi valori şi împărtăşesc aceleaşi nevoi ca şi noi, atunci ne înşelăm. Ce putem face este să căutăm paradigmele cele mai interesante din punct de vedere politic.

Morală politică

Marile emoţii în lumea arabă nu sunt o noutate. Ele continuă să fie foarte puternice atunci când arabii şi musulmanii văd la televizor traumele Palestinei sau Irakului. Noi sunt unele evoluţii politice. De exemplu, la ultimele alegeri din Palestina, Hamas a mizat pe o platformă de bună guvernare şi pe etalarea unei integrităţi mai mari în respectarea promisiunilor şi evitarea corupţiei. Palestinienii vedeau în Hamas un răspuns mai eficace la ocupaţie şi expansiune colonială.

Cred că arabii vor susţineîntotdeauna, într-un fel sau în altul, actele de autodeterminare. Mişcarea politică naţionalistă arabă, atunci când a fost creată de Nasser, reprezenta o mare speranţă pentru arabi. De ce a eşuat naţionalismul secular? În loc să producă prosperitate pentru toţi, el a conservat şi a amplificat corupţia fostei clase conducătoare. Mulţi arabi cred acum că o mişcare islamică ar restaura demnitatea unei identităţi deteriorate.

Bine-cunoscutul activist egiptean Saad Eddin Ibrahim observă: "Niciunul dintre actualii şefi de stat arabi nu a intrat în topul celor zece personalităţi publice cele mai populare. Popoarele arabe nu susţin actualele regimuri de conducere, pentru că le percep ca fiind autocratice, corupte şi ineficiente. Ele îi resping de asemenea pe islamiştii fanatici de soiul lui Bin Laden şi Al-Zarqawi. Islamiştii moderaţi cu înclinaţii civice dezvoltate şi care pot oferi servicii sunt actorii cei mai în măsură să construiască un nou Orient Mijlociu." Iar organizaţii precum Partidul marocan al Justiţiei şi Dezvoltării, Frăţia Musulmană egipteană şi Frontul iordanian de acţiune islamică au dat tot mai multe declaraţii neoficiale în favoarea democraţiei multipartitiste.

Naţionalism islamic

În lumea arabă există o furie profundă legată de anii de pierdere a demnităţii şi a respectului de sine, însoţite de o dorinţă profundă de a le recupera cât de repede posibil pe amândouă. Cu siguranţă, frustrarea arabă nu ar trebui aruncată doar în cârca Occidentului. Clericii şi conducătorii din lumea arabă au descurajat evoluţia modernă a ţărilor lor. Iar corupţia şi lipsa de perspective reale îi determină pe oameni să găsească o soluţie în religie.

Ar trebui să ne amintim că naţionalismul continuă să fie cea mai puternică unealtă de unire a popoarelor. Pe aceeaşi linie a atitudinilor sociale şi umane, religia este probabil cel mai puternic instrument folosit pentru a produce identitate. Astfel, cuplarea naţionalismului cu religia furnizează o unealtă politică foarte puternică. Regimurile arabe care se tem de democraţie au pregătit de fapt deja terenul pentru acest nou naţiona-lism islamic. Tendinţele laice sunt întotdeauna marginalizate, dacă nu chiar reprimate. Aceste regimuri se bazează pe coarda sensibilă a credinţei musulmane, dar nu au altceva în minte decât cum să rămână la putere.

Regimurile autoritare sunt într-adevăr mai stabile, dar ele nu vor elibera energiile, puterea creativă a oamenilor şi nu vor accepta niciodată autoafirmarea indivizilor. Islamul poate sluji ca un pretext pentru a conserva islamul dogmatic, ca o religie folosită pentru disoluţia individualităţilor.

Alt preţ al globalizării

Noile realităţi politice pe care le-am menţionat, formate din partide şi mişcări sau simple grupuri, nu sunt împotriva democraţiei. Aceste entităţi politice au acceptat alegerile libere şi au practicat jocul democratic. Pericolul nu este acela că Occidentul impune orbeşte democraţia, ci mai degrabă că este prea precaut în susţinerea schimbărilor politice din lumea arabă. Pentru cetăţenii arabi, măsurile de bună guvernare, care asigură guverne mai curate, mai puţin arbitrare şi mai puţin corupte sunt mult mai importante decât valorile liberale occidentale. Când, din contră, există o cârdăşie învestită între regimul politic şi clerici, oamenii suferă de pe urma inegalităţilor, falsei ierarhii şi a destinelor umane blocate.

Pe de altă parte, există o tensiune între economia globală, securitate şi strategiile antiteroriste şi eforturile de încurajare a democraţiei în lumea arabă. Reţelele de aprovizionare ale lanţului de producţie globală se extind către multe ţări conduse de regimuri autoritare. Orice ameninţare serioasă pentru aceste regimuri va avea repercusiuni globale şi statelor democratice nu le va fi uşor să fie de partea mişcărilor disidente. Comerţul liber are mai multă nevoie de stabilitate decât de democraţie, mai ales atunci când producţia este răspândită global.

În acelaşi timp, strategiile antiteroriste au cerut cooperare între Occident şi forţele de securitate şi serviciile de informaţii arabe. Tensiunea între promovarea securităţii şi promovarea democraţiei este o problemă crucială, pentru care mai sunt multe de făcut. Noii actori politici din lumea arabă, care par să ofere o guvernare mai deschisă, mai responsabilă, sunt bine-veniţi. şi să nu uităm niciodată că responsabilitatea şi transparenţa pot reduce corupţia.

Educaţie şi iar educaţie

Naţiunile islamice încă subdezvoltate nu ar trebui presate să facă schimbări rapide şi să ardă etapele necesare modernizării. Savanţii arabi insistă asupra importanţei menţinerii contactului acestor naţiuni cu memoria lor colectivă, cultivării moştenirii culturale, a naţiunii, a meşteşugurilor, dar şi a învăţării de la alţii. Făcând astfel, ei pregătesc tinerele generaţii să se adapteze mai bine la evoluţia globală. Noi cei din Occident ar trebui să fim conştienţi că obţinerea unei înţelegeri mutuale cu lumea arabă nu înseamnă pur şi simplu că venim cu propriile noastre idei.

Dacă nu-i înţelegem pe arabi, dacă nu înţelegem sentimentele oamenilor şi relaţiile dintre oameni? Atunci când ne folosim doar intuiţia, bazată pe propriile noastre valori, îi putem înţelege greşit pe omologii noştri.

Planificarea viitorului şi asumarea responsabilităţii pentru trecut este atitudinea raţională posibilă mai ales prin educaţie. Nu există nicio altă soluţie pentru milioanele de adolescenţi din lumea arabă să scape de sărăcie şi radicalism decât prin educaţie. Aceasta este fundamental răspunzătoare pentru răspunsurile pe care oamenii le dau societăţii şi naturii. Singura modalitate viabilă pentru a evita ciocnirea şi pentru a asigura înţelegerea mutuală cu lumea arabă este să încurajezi educaţia, să încurajezi şi să sprijini elita liberală din ţările arabe şi să opreşti atitudinea de dispreţ faţă de identitatea culturală a arabilor, declarând formal exact opusul.

Fragment redactat după o alocuţiune susţinută la Solemna Sesion Academica de la Academia Real Española de la Sciencias Economicas, Barcelona.