Nigeria: Atac soldat cu 40 de morţi asupra unor spectatori la un meci de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise duminică, în Nigeria, după ce o bombă a explodat în apropierea unor suporteri veniţi să asiste la un meci de fotbal în oraşul Mubi, a informat un reprezentant al poliţiei locale, potrivit BBC.

Regiunea în care a survenit atacul face parte din statul Adamawa, plasat de aproape un an sub stare de urgenţă, din cauza rebeliunilor desfăşurate de militanţii islamişti Boko Haram. Cu toate acestea, nicio organizaţie nu a revendicat până în acest moment atentantul.

„O bombă a explodat lângă un teren de fotbal în această seară. Bilanţul provizoriu este de peste patruzeci de morţi”, a anunţat un ofiţer de poliţie sub protecţia anonimatului.

Cifra însă nu a fost confirmată de către forţele de ordine din Adamawa. „Momentan nu avem o cifră exactă a celor răniţi, deoarece încă desfăşurăm operaţiuni de salvare”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de stat din Adamawa, potrivit Reuters.

Un martor a precizat pentru agenţia de ştiri că explozia a avut loc seara, iar persoanele prezente urmăreau un meci de fotbal pe un ecran amplasat pe teren.

Săptămâna trecută, un bărbat sinucigaş care voia să plaseze o bombă în apropierea unui stadion nu a mai reuşit să-şi ducă planul la capăt, deoarece maşina în care se afla a explodat înainte de a ajunge la destinaţie. Deflagraţia a provocat moartea a trei persoane.

Luna trecută, peste 100 de persoane au murit într-un atac sinicigaş din oraşul nigerian Jos.


Citeşte şi:

Preşedintele Nigeriei a ordonat o ofensivă „de maximă amploare” împotriva grupării Boko Haram

Preşedintele nigerian Goodluck Jonathan a confirmat joi că a ordonat „o operaţiune  la capacitate maximă” împotriva militanţilor islamişti din gruparea teroristă Boko Haram. Liderul nigerian a asigurat toţi cei 219 părinţi ai elevelor răpite că fetele lor vor fi aduse acasă în siguranţă.

Boko Haram, grupare plasată de Naţiunile Unite pe lista organizaţiilor teroriste

Consiliul de Securitate al ONU a plasat, joi, pe lista neagră a „organizaţiilor teroriste străine” gruparea islamistă nigeriană Boko Haram, din cauza legăturilor acesteia cu Al-Qaida, relatează AFP.

Masacru în Nigeria: Cel puţin 118 persoane au murit într-un dublu atentat

Cel puţin 118 persoane au fost ucise, iar alte 56 au fost rănite, marţi, în centrul oraşului nigerian Jos, în urma unui dublu atac cu bombă, au anunţat serviciile de urgenţă din Nigeria, potrivit site-ului BBC.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite