Nepotism şi fraudă în Parlamentul European

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii europeni se află din nou în atenţia autorităţilor antifraudă pentru cheltuieli nejustificate. Numeroşi europarlamentari angajează rude fără o calificare necesară sau

Parlamentarii europeni se află din nou în atenţia autorităţilor antifraudă pentru cheltuieli nejustificate.

Numeroşi europarlamentari angajează rude fără o calificare necesară sau declară un număr mai mare de asistenţi, pentru a beneficia de sume mai mari de bani de la Parlamentul European. Concluzia unei anchete interne independente survine după alte scandaluri privind obiceiul unor parlamentari de a băga mâna adânc în bugetul comunitar.

Fiecare parlamentar primeşte anual 185.952 de euro pentru a-i plăti pe membrii staffului său şi pentru a achita asigurările sociale şi de sănătate. Întrucât este vorba de o sumă foarte mare, peste 132 milioane de euro, cei mai mulţi parlamentari apelează la firme specializate care se ocupă de distribuirea salariilor. Sistemul a fost considerat până acum sigur. În realitate, se arată în raport, el le oferă politicienilor europeni un paravan excelent pentru a ascunde valoarea exactă a cheltuielilor şi drumul pe care îl iau banii.


În plus, în unele cazuri, firmele angajate sunt fictive. Democrat-liberalul Chris Davies, cel care a fost la originea investigaţiei, susţine că raportul, care acoperă perioada 2004-2007, este "dinamită". Rezultatele nu au fost însă făcute publice, doar câţiva oficiali reuşind să arunce o privire asupra documentului. "Când l-am văzut, prima mea reacţie a fost să izbucnesc în râs. Pe urmă m-a cuprins un sentiment de mânie şi mi-am dat seama că aici trebuie să intervină autorităţile antifraudă", a precizat Chris Davies.


Intervine OLAF-ul


Britanicul a afirmat că, din păcate, raportul nu conţine nume şi nici nu oferă detalii prea multe privind modul în care sunt cheltuiţi banii. El citează totuşi cazul unui funcţionar care a primit un bonus de Crăciun, a cărui valoare era de 19 ori mai mare decât salariul.


Concluziile investigaţiei independente au ajuns şi la urechile directorului Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Franz Herman Bruener. Acesta a cerut să-i fie prezentat raportul, după care va lansa propria anchetă. Totodată, rezultatele vor fi studiate şi de către Comisia de control a bugetului. Nu este pentru prima dată când parlamentarii europeni sunt suspectaţi de cheltuire abuzivă a banilor comunitari, tot mai multe voci apreciind că este nevoie de un sistem de verificare după modelul celui din Marea Britanie.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite