NATO, o alianţă depăşită şi inutilă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
t

Acesta a fost mesajul trimis de Kremlin, transmis pe toate liniile de propagandă ofensivă din cadrul războiului asimetric a cărui ţintă majoră este crearea unei falii majore în unitatea politică a spaţiului euro-atlantic. Dar, pe fond, obiectivul care trebuia atins este instaurarea unei stări de neîncredere cronică şi de contestaţie la nivelul opiniei publice.

Cea care, odată instalată, avea să se constituie într-o puternică sursă de presiune asupra liderilor politici şi care, pe durată, să poată influenţa mersul campaniilor electorale.

Interesul major era instalarea unui dubiu profund nu numai asupra capacităţilor militare reale ale Alianţei, ci şi a dorinţei liderilor poltici din ţările membre de a susţine pe mai departe principiul de bază al „apărării colective“ statuat în termenii Art.5 al Tratatului de la Washington.

Planificatorii ruşi care au gândit această campanie au raţionat corect: din momentul în care acest sentiment de certitudine în reacţia colectivă în faţa unei ameninţări, ce rămâne este dorinţa de a ne întoarce la capacităţile naţionale, ceea ce presupune desfiinţarea celor mai multe dintre marile proiecte ale acestui moment. Printre care, prioritare în viziunea rusă, sunt cele care, într-o  mişcare de o amploare fără precedent de la finele celui de-al Doilea Război Mondial, au început fortificarea, la propriu, a frontului estic al Alianţei.

Acesta este contextul în care ne interesează să vedem care este reacţia opiniei publice faţă de NATO în general, faţă de forţa sa de acţiune şi încrederea avută în capacitatea comună de efort militar în cazul unei agresiuni ruse.

Şi, iată, avem rezultatele unui foarte solid demers sociologic, o anchetă de opinie realizată de PEW Reseach Center la nivelul opiniilor publice din Canada, Statele Unite, Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Spania şi Marea Britanie.  Puteţi accesa raportul complet la finalul acestui text.

Concluzia este că „atât în America de Nord, cât şi în Europa, la modul general, percepţia asupra NATO s-a îmbunătăţit în ultimul an. În acest moment, 6 din 10 americani au o opinie favorabilă asupra alianţei de securitate, în creştere de la un raport 5/10 anul trecut. Un suport majoritar se înregistrează şi în Canada, Olanda şi Polonia. Şi, după un declin important anul trecut, cei mai mulţi francezi exprimă acum o viziune pozitivă privind Alianţa”.

d

În lumina celor decise la Summit-ul NATO de acum câteva zile, mi se pare importantă analiza pe care cei de la PEW o fac modului în care, în ciuda remarcilor negative faţăă de Alianţă ale lui Trump în perioada de campanie, „cei mai mulţi dintre europeni rămân încrezători în faptul că cei de la Washington rămân dedicaţi principiului apărării colective. Întrebaţi în mod special dacă cred că SUA vor folosi forţa militară pentru a apăra o ţară membră NATO în cazul în care ar fi atacată de Rusia, majoritatea celor intervievaţi (medie de 66%), în toate ţările, a răspuns afirmativ”.

Foarte important, sentimentul răspunderii colective este împărtăşit de „o majoritate solidă” dintre americani (62%), de 72% dintre olandezi, 62% dintre polonezi, 58% dintre canadieni şi 63% dintre francezi. Sub bara de 50% sunt spaniolii (46%), britanicii (45%) şi germanii (40%).

s

Trecând acum la întrebarea legată de reacţia naţională de sprijin faţă de un stat posibil a fi atacat de Rusia, iată rezultatele din acest an:

f

Extrem de relevantă, pentru situaţia actuală dar şi pentru echilibrul viitor al jocurilor, este raportarea gradului de încredere la orientările politice ale principalelor partide din statele unde s-a desfăşurat chestionarul. Astfel, în SUA, „liberalii sunt mult mai favorabili NATO decât conservatorii, 81% faţă de 48%. Iar opiniile liberalilor asupra NATO s-au îmbunătăţit cu 23% din 2016 încoace, în timp ce vederile conservatorilor rămân neschimbate... Un sondaj separat PEW din ianuarie 2017 arată că, pentru prima oară din 2005, mai mulţi dintre Democraţi decât Republicani consideră că puterea şi influenţa Rusiei constituie o ameninţare majoră la adresa SUA”.

d

Desigur, aşa cum remarcă studiul, „sprijinul popular în favoarea angajamentului asupra apărării colective este în general mai puternic printre cei care cred să Rusia este o ameninţare majoră la adresa ţării lor, în comparaţie cu cei pentru care Rusia nu reprezintă o ameninţare. O medie de 44% dintre cei intervievaţi în ţările unde s-a efectuat sondajul cred că Rusia reprezintă o ameninţare majoră la adresa naţiunii lor, incluzând aici 62% dintre polonezi, 47% dintre americani şi spanioli, 45% dintre francezi, 44% dintre olandezi şi 43% dintre britanici”.

d

Acesta este contextul în care trebuie să punem mesajul de forţă transmis de preşedintele Trump la Bruxelles, puţin sau deloc remarcat de presa de la noi: a nominalizat Rusia printre cele trei ameninţări cu care se confruntă Alianţa. O zi mai târziu, liderii G7 reuniţi la Taormina au întărit şi mai mult mesajul, adăugând că poziţia puterilor globale rămâne neschimbată privind sancţiunile la adresa Rusiei în urma anexării ilegale a Crimeii şi susţinerii separatiştilor din estul Ucrainei, menţionând chiar posibilitatea recurgerii la sancţiuni suplimentare. Asta face ca următorul Consiliu European din luna iunie să devină extrem de interesant deoarece este foarte posibil ca această chestiune a sancţiunilor suplimentare să devină un subiect major, dat fiind faptul că nu există semne că Federaţia Rusă ar dori să respecte şi să aplice integral Acordurile de la Minsk.

Departe să fie încheiată, chestiunea „ameninţării ruse” iată, este resimţită ca extrem de actuală de către opiniile publice şi, în continuare, justifică un foarte neaşteptat, pentru unii, proces de reabilitare şi consolidare a încrederii în NATO ca garant de securitate. Foarte important mesaj în momentul în care organizaţia se pregăteşte pentru următoarea sa fază de adaptare ca actor geo-strategic în cadrul Coaliţiei Globale împotriva terorismului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite