Mizele de dincolo de Afganistanul părăsit de americani, de NATO şi de Occident

De-abia acum, lent şi deja spectaculos, se deschid privitorilor câteva dintre marile mize geo-strategice din proiectul Noului Drum al Mătăsii, toate explicând de ce, până în ultimul moment, occidentalii au trimis atâtea forţe militare în Afganistan, dincolo chiar de evidenţa pierderii complete a războiului şi a inutilităţii confruntării cu talibanii, vechii lideri nou confirmaţi ai Emiratului Islamic al Afganistanului.

Răspunsurile încep să se deseneze pe noile hărţi de putere naţionale şi de alianţe economice şi militare care se conglomerează deja de mai mult timp între marii actori care vor prelua doar aparent micuţul, neînsemnatul şi lipsitul de resurse Afganistan pentru a-l insera pe harta unei cooperări de tip nou, geo-strategic, între China şi Rusia, decise să exploateze împreună, fiecare conform propriilor agende strategice, potenţialităţile uriaşe ale Noului Drum al Mătăsii. Acum este momentul în care cred că trebuie să ne uităm cu atenţie la cele două hărţi, eurasiatică şi mondială, rezultatul de până acum al eforturilor „de acoperire globală“ a liderilor de la Moscova şi Beijing:

Deocamdată, hărţile trebuie privite separat şi tot separat analizată ponderea influenţei reale deţinute de chinezi, spre exemplu, în puzderia de ţări menţionate. Dar, până la finele acestui an, s-ar putea să existe imense surprize deoarece încep să se vadă rezultatele acordului de cooperare anunţat de preşedintele Putin: „Este acum implementat un acord de cooperare între Uniunea Economică Eurasiatică şi ţări atât de dezvoltate economic precum China...Primele convorbiri privind o zonă de liber schimb cu India vor demara în curând şi vom aproba lansarea unor convorbiri similare cu Iranul“. Preşedintele rus a adăugat că este binevenită şi ideea de a se ajunge la acorduri economice preferenţiale şi cu Indonezia şi Mongolia.

O zonă de liber schimb de asemenea dimensiuni ar fi ceva nou în istoria lumii şi de-abia din acest moment, se poate vedea logia proiectului uriaş de infrastructură chinez, Noul Drum Al Mătăsii, conceput din start drept coloană vertebrală a întregii construcţii, cu drumul său central unind Rusia şi Asia Centrală (inclusiv Pakistan). Asia cu ieşirea înspre Europa prin Turcia, apoi calea maritimă de sud şi cea de nor, prin zona Arcticii, ajungând în Europa.

Harta ar evolua astfel:

Până recent, problema era că nici americanii şi nici NATO nu confirmaseră definitiv planul de părăsire definitivă şi necondiţionată a Afganistanului, ceea ce, tehnic, echivala cu potenţialul oricând posibil de activat al bazelor existente care, odinioară (cel puţin teoretic, ca număr) adăposteau forţe oricând suficiente pentru a asigura controlul teritoriului, cu posibilitatea de a bloca oricând traficul pe ruta centrală a Noului Drum al Mătăsii. Reducând sau chiar anihilând complet eficienţa variantelor secundare de infrastructură, reţeaua de autostrăzi şi de căi ferate construite în ultimii ani, cele mai multe prin investiţie chineză, dar, mai nou, şi cu participarea finanţelor naţionale din diverse ţări de-a lungul marelui traseu, dornice să participe la beneficiile unei circulaţii de mărfuri înspre destinaţii la care nici nu îndrăzniseră vreodată să viseze. Ca atare, vitale pentru ţări care să înceapă să producă artizanal pentru pieţele bogate din Occident.

Central Asia in Numbers

Introducerea posibilă a Afganistanului pe harta reală de cooperare regională şi includerea lui într-un proiect economic de asemenea anvergură implică - şi acest lucru a fost deja negociat cu talibanii - proiecte de infrastructură al cărui cost este imens dar fără de care ţara va rămâne ca un spaţiu alb pe harta marilor investitori.

În consecinţă, autorităţile de la Kabul par să fi uitat deja de marele vis al prosperităţii americane deoarece, iată, au anunţat extrem de rapid că sunt gata să accepte să devină parte componentă a Coridorului Economic China-Pakistan (CPEC), parte componentă a BRI (iniţiativa chineză a Noului Drum al Mătăsii).

Începe astfel un proces deosebit de dificil, cel de integrare a economiei şi societăţii afgane în propria sa regiune de dezvoltare. Va fi posibil după cei 20 de ani de război şi ocupaţie militară? Nu este foarte sigur, dar există nişte semnale încurajatoare de reintrare în normalitate. Astfel, a fost semnat acordul de construcţie a unui proiect cu adevărat strategic: calea ferată TARNS_AFGHAN RAILWAYS cu o lungime de 573 km care să unească Mazar-eSharif cu Peshawar, via Kabul. Proiectul (caracterizat drept „evenimentul secolului“ de către Tanzila Narbaeva, preşedinta Senatului uzbek) are un cost estimat de 5 miliarde $ va deschide porturile pakistaneze de la Golful Persic transporturilor venite din Uzbekistan.

În acest context, devine posibil de deschis şi rezolvat - desigur plătind sumele considerabile cerute de talibani - ca aceştia să-şi asume responsabilitatea asigurării părţii din conducta Turkmenistan-Afganistan-Pakistan-India (TAPI). Un proiect strategic cu valoare excepţională dacă este servit de ieşirile corespunzătoare către Golful Persic

Mizele reintroducerii în joc a Afganistanului ca parte integrantă a marelui proiect de cooperare între cele două viziuni strategice chineză şi rusă este un şi un mesaj către ţările învecinate, fie numai pentru a le îndemna să urmărească modul în care se vor desfăşura în continuare marile operaţiuni care, dacă reuşesc, vor schimba în mod major raporturile de putere pe plan mondial. Spun asta deoarece operaţiunile acestea rus-chineze decurg conform planului, printr-un efort din ce în ce mai conjugat şi cu mişcări rapide, pline de risc şi neprevăzut, dar în logica marii ofensive a Moscovei şi Beijingului. Poate acum descoperim un nou element în logica mişcării anunţate luna trecută de Rusia la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, adică dedolarizarea integrală a Fondului Rus de Sănătate, cu convertire imediată în aur, euro şi yuani.

Şi noi?

Noi nu.