Mass-media franceză, în mâinile lui Sarkozy

Independenţa jurnaliştilor din Hexagon este ameninţată de prietenia şefului de stat cu mogulii mass-mediei şi de tendinţa magnaţilor de a interveni în politica

Independenţa jurnaliştilor din Hexagon este ameninţată de prietenia şefului de stat cu mogulii mass-mediei şi de tendinţa magnaţilor de a interveni în politica editorială

Organizaţia profesională care reprezintă jurnaliştii de presă scrisă şi audiovizuală din Franţa a protestat recent faţă de ceea ce ziariştii au numit interferenţa preşedintelui Sarkozy în mass-media. "Atacurile la independenţa editorială s-au înmulţit în ultimul timp", se arată într-un comunicat de presă al Forumului Permanent al Societăţilor de Jurnalism.

Jean-Marie Charon, expert media la Şcoala pentru Înalte Studii în Ştiinţe Sociale din Paris, a declarat şi el că actualii patroni ai mass-mediei "intervin în politica editorială mult mai mult decât înaintaşii lor şi că toţi sunt prieteni cu Sarkozy". Cele mai notorii episoade au fost blocarea materialelor negative despre familia lui Sarkozy din săptămânalul de mare tiraj "Paris Match" şi din "Le Journal du Dimanche", singurul ziar de duminică din Franţa.

Cele două publicaţii sunt controlate de către Arnaud Lagardère, un miliardar cu afaceri în mass-media şi în domeniul apărării, care afirmă, de câte ori are ocazia, că preşedintele este "fratele" său. Compania lui Lagardère mai deţine şi postul de radio "Europe1" şi este unul din principalii acţionari ai cotidianului "Le Monde", al doilea ca impact în Franţa (314.000 exemplare în 2006).

Celălalt mare cotidian francez, "Le Figaro" (cu o circulaţie de 321.000 de exemplare în 2006), este controlat de magnatul Serge Dassault, şi el un apropiat al preşedintelui Sarkozy, dar şi fost client al cabinetului de avocatură al acestuia. De altfel, cabinetul de avocatură al lui Nicolas Sarkozy i-a apărat de-a lungul timpului pe cei mai puternici oameni din mass-media franceză, un alt exemplu fiind Stephan Courbit, preşedintele companiei "Endemol", care produce mai multe emisiuni de televiziune.

Fostul cavaler de onoare la nunta soţilor Sarkozy este nimeni altul decât miliardarul Bernard Arnault, preşedinte şi director executiv al companiei de bunuri de lux "LVMH - Moët Hennessy Louis Vuitton" şi al companiei "Christian Dior". Tot el este şi proprietarul cotidianului de afaceri "La Tribune".

Recent, s-a zvonit că Arnault ar putea fi cumpărătorul cotidianului concurent "Les Echos", cel mai mare ziar de afaceri din Franţa, fapt ce a generat în iunie o grevă a jurnaliştilor. "Les Echos" este deţinut în prezent de compania londoneză Pearson.

"Este şocant şi de neînţeles motivul pentru care suntem vânduţi unui grup industrial despre care scriem în fiecare zi. Mai multe grupuri industriale din Franţa şi proprietari de ziare au dovedit cât de puţin le pasă de independenţa presei", se arată într-o scrisoare deschisă a jurnaliştilor de la "Les Echos".
Articol cenzurat printr-un telefon

"Le Journal du Dimanche" a devenit emblematic pentru autocenzură când editorul Jacques Esperandieu a blocat articolul privind lipsa de la vot a Ceciliei Sarkozy în al doilea tur al alegerilor din mai. Esperandieu a motivat nepublicarea ştirii prin dorinţa de a proteja viaţa privată şi a spus că nimeni nu l-a forţat să ia decizia. Totuşi, doi martori aflaţi de faţă când s-a pus problema publicării ştirii susţin că editorul le-a spus jurnaliştilor că a fost sunat de patronul Arnaud Lagardère. În declaraţiile publice, Esperandieu confirmă că a primit un telefon, dar refuză să spună de la cine. "Paris Match" şi alte câteva ziare şi posturi de radio sau televiziune au păstrat şi ele tăcerea despre abţinerea de la vot a primei doamne.

La "Le Journal du Dimanche" au avut recent loc restructurări, parte a politicii lui Lagardère de reducere a costurilor. În iunie, angajaţii au intrat în grevă, protestând faţă de reducerea posturilor, dar şi faţă de presiunile politice despre care au spus că erodează independenţa editorială. Greva a încetat în urma concesiilor privind reducerea de posturi şi a unei promisiuni personale făcute de Arnaud Lagardère că " niciun subiect nu va fi tabu din punct de vedere politic".

Editor concediat, la insistenţa lui Sarkozy

Anul trecut, Lagardère l-a concediat pe editorul-şef de la "Paris Match", Alain Genestar, după ce acesta a publicat pe copertă o poză a soţiei lui Sarkozy, Cecilia, împreună cu amantul ei, în vremea când cei doi erau separaţi.

"Există o groază de suspiciuni privind intervenţia în politica editorială, dar extrem de puţine exemple concrete. Eu sunt un astfel de exemplu", a declarat Genestar. Alţi editori trăiesc cu exemplul lui în minte. "Poţi pierde totul. Oamenii văd acum cât de greu este pentru Genestar să îşi găsească de lucru", a declarat Jean-Pierre Elkabbach, directorul postului de radio "Europe1".

TF1 - "ca acasă" la Elysee, Sarkozy - "ca acasă" la TF1

Lumea jurnalismului şi mai mulţi politicieni francezi de stânga s-au arătat deranjaţi recent şi de influenţa lui Sarkozy asupra TF1, reţeaua de televiziune dominantă în Franţa şi controlată de Martin Bouygues, un alt amic al preşedintelui francez.

Prietenia lui Sarkozy cu TF1 a atins un punct maxim în iunie, atunci când acesta a invitat starurile de la TF1 să prezinte ştirile de seară chiar din biroul său din Palatul Elysee.

Un alt exemplu ilustrativ este faptul că TF1 nu a transmis celebra ştire potrivit căreia noul preşedinte francez le-a făcut jurnaliştilor impresia că ar fi fost sub influenţa alcoolului la conferinţa de presă ţinută după întâlnirea cu Vladimir Putin, la Summitul G-8 din Germania.

Înregistrarea video care arăta un Sarkozy nesigur şi cu probleme de concentrare a făcut înconjurul lumii, însă nu a fost transmisă şi la TF1. "Dacă aş fi apărut eu într-o astfel de ipostază, sunt sigură că ar fi transmis-o", a declarat atunci Segolène Royal, contracandidata lui Sarkozy în alegerile generale. Începând din 22 iunie, fostul director adjunct al campaniei lui Sarkozy, Laurent Solly, a primit o funcţie de director la TF1, devenind, practic, numărul doi în conducerea postului.

Ziariştii cenzuraţi se refugiază pe internet

Website-ul "Rue89" este un refugiu pentru jurnaliştii critici la adresa lui Sarkozy şi pentru cititorii care sunt suspicioşi în privinţa relaţiilor strânse dintre preşedintele Franţei şi baronii media ai ţării. Site-ul ireverenţios de ştiri a avut parte de un mare trafic la publicarea în exclusivitate a articolului despre Cecilia Sarkozy care nu s-a prezentat la vot. Acesta a fost unul dintre articolele care au ridicat traficul website-ului la peste 600.000 de accesări. "Am devenit un fel de Amnesty International pentru ziariştii cenzuraţi", declară Pierre Haski, unul dintre fondatorii website-ului şi fost corespondent la "Liberation". Cititorii au postat sute de mesaje pe "Rue89", arătându-se îngrijoraţi în privinţa cenzurii.

Presiune subtilă şi climat favorabil autocenzurii

Dezbaterea pe tema independenţei mass-mediei nu este nouă în Franţa, unde politica, presa şi marile afaceri au fost mereu strâns legate între ele. Statul francez subvenţionează direct mass-media scrisă, sumele ridicându-se la 274 milioane de euro în 2007. În plus, unele dintre companiile mass-media sunt controlate de conglomerate care pot beneficia de contracte acordate de guvern, având afaceri şi în domenii precum apărarea sau construcţiile.

Ziarul "International Herald Tribune" scrie că, după zeci de interviuri cu jurnalişti francezi şi executivi ai mass-mediei, a ieşit la iveală o imagine destul de nuanţată a presei din Hexagon, care include puţine cazuri de intervenţie politică directă, dar multe incidente, ce denotă o presiune subtilă. Acestea au creat un climat favorabil autocenzurii într-o industrie slabă financiar.

"Îi cunosc pe toţi şefii voştri"

Jurnalistul Philippe Ridet de la "Le Monde", care s-a ocupat de campania electorală din aprilie, a declarat că nu a simţit niciun fel de presiune directă, dar şi-a amintit cum, după unul din primele discursuri în faţa mulţimii, Sarkozy a făcut o remarcă ciudată în faţa unui grup de jurnalişti. "Este interesant, îi cunosc pe toţi şefii voştri",
le-a spus el.

Un val de privatizări ale mass-mediei şi crearea unui organism independent de reglementare în anii '80 au pus capăt interferenţei directe a statului în mass-media, care era o rutină. Totuşi francezii au rămas cu gândirea din trecut, după cum declară Jean-Pierre Elkabbach, preşedintele postului de radio "Europe1" şi unul din jurnaliştii "acuzaţi" de prietenie cu Sarkozy.

"Actualmente, adevărata problemă este reprezentată de autocenzură şi zelul excesiv al jurnaliştilor. Avem în faţă un om a cărui ascensiune s-a produs alături de televiziuni, care şi-a creat prieteni în mass-media. Îl cunoaştem cu toţii. Problema este dacă ne supunem lui sau nu", a declarat Elkabbach.

Veteran în ale jurnalismului, Jean-Pierre Elkabbach spune că îl cunoaşte pe Sarkozy de 21 de ani. Recent, Sarkozy s-a lăudat în faţa reporterilor în timpul campaniei electorale că Elkabbach i-a cerut sfatul în privinţa angajării unui nou reporter politic la "Europe1". Elkabbach recunoaşte că i-a cerut idei lui Sarkozy, dar spune că nu le-a acceptat, deoarece acesta i-a sugerat pe propriul biograf sau un jurnalist care îi este partener de jogging.

Directorul "Europe1" spune că a învăţat lecţia dur, prin experienţa proprie. După ce Valery Giscard d'Estaing a fost ales preşedinte al Franţei în 1974, i s-a cerut să plece dintr-o poziţie de conducere în televiziune şi a fost transferat într-un post inferior, la radio. În 1981, când François Mitterrand a venit la putere, a fost concediat de la "Antenne 2", devenită ulterior "France 2".

"Liberation" şi "L'Express", ultimele redute

"Liberation" este singurul cotidian important care îl critică sistematic pe Sarkozy, însă are un tiraj mult mai mic decât "Le Monde" sau "Le Figaro" - numai 134.800 de exemplare în 2006. O altă publicaţie critică la adresa preşedintelui, în ciuda faptului că acţionarul majoritar, magnatul Serge Dassault, este unul dintre apropiaţii lui Sarkozy, este săptămânalul "L'Express".

Daniel Schneiderman, critic media de la "Liberation", un ziar de stânga, este privit drept una din victimele atinse de lungul braţ al lui "Sarko", deoarece TV5, unul dintre canalele de stat, a renunţat la o emisiune săptămânală a acestuia, de mare audienţă, pe tema relaţiei dintre politică şi televiziune. Potrivit "Liberation", actualul preşedinte al Franţei a căpătat "o influenţă fără precedent asupra mass-mediei". "Nu este vorba de un mare complot la Palatul Elysee, care caută să înăbuşească libertatea presei. Este ceva mult mai insidios", scrie Laurent Joffrin, editor la "Liberation". Ziarul a scris că Sarkozy a investit constant în prietenia cu mogulii mass-mediei timp de 25 de ani de carieră politică.

Totuşi, o dovadă că "Sarko" nu poate atinge chiar totul este faptul că acţionarul majoritar al "Liberation", Edouard de Rothschild, este şi el prieten al lui Sarkozy. "L'Express" a scris pe larg despre "mâna de fier" cu care preşedintele dirijează mass-media. Directorul de comunicare a lui Sarkozy, Franck Louvrier, a răspuns cu ironie acestor articole. "Nu a avut loc niciodată niciun fel de interferenţă. Fiecare ziar poate scrie ce doreşte", a declarat el.