Marea ruptură din Africa de Est este o dovadă a împărţirii continentului în două

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O crăpătură mare, care se întinde pe mai mulţi  kilometri,  a apărut recent în sud-vestul Kenyei, informează CNN.

Ruptura, care continuă să crească, a făcut ca o parte din autostrada Nairobi-Narok să se prăbuşească şi a fost însoţită de activităţi seismice în zonă. 

Pământul este o planetă în continuă schimbare, chiar dacă într-o oarecare măsură schimbarea ar putea fi aproape nepercepută pentru noi. 

Plăcile tectonice sunt un bun exemplu al acestui lucru. Dar, din când în când, se întâmplă ceva impresionant şi trezeşte noi întrebări cu privire la împărţirea continentului african în două. 

Litosfera pământului (formată din crustă şi partea superioară a mantalei) este împărţită în mai multe plăci tectonice. Aceste plăci nu sunt statice, ci se deplasează la viteze variabile, „alunecând“ pe o astenosferă vâscoasă. 

Exact ce mecanism sau mecanisme se află în spatele mişcării lor este încă dezbătut, dar se presupune că acestea includ curenţii de convecţie în astenosferă şi forţele generate la graniţele dintre plăci. 

Aceste forţe nu deplasează pur şi simplu plăcile, pot cauza ruperea plăcilor, formând o ruptură şi, eventual, conducând la crearea unor noi limite ale plăcilor. Sistemul Rift din Africa de Est este un exemplu în care se întâmplă acest lucru. 

Valea Riftului din Africa de Est se întinde pe o distanţă de peste 3.000 de kilometri de la Golful Aden, în nord, spre Zimbabwe, în sud, împărţind placa africană în două părţi inegale: plăcile Somali şi Nubiană. 

Activitatea de-a lungul ramificaţiei estice din valea riftului, care se întinde de-a lungul Etiopiei, Kenyei şi Tanzaniei, a devenit evident atunci când o crăpătură mare a apărut brusc în sud-vestul Kenyei. 

De ce apar rifturile?

Imagine indisponibilă

Valea riftului din Africa de Est                                                                                         Sursa: CNN

Atunci când litosfera este supusă unei forţe de extensie orizontale, ea se va întinde, devenind mai subţire. În cele din urmă, ea se va rupe, ceea ce va conduce la formarea riftului. 

Acest proces este însoţit de manifestări la suprafaţă de-a lungul văii riftului sub formă de vulcanism şi activităţi seismice. 

Rifturile reprezintă stadiul iniţial al unei dezbinări continentale şi, dacă reuşesc, pot conduce la formarea unui nou bazin oceanic. 

Un exemplu de loc pe Pământ, unde s-a întâmplat acest lucru, este oceanul sud-atlantic, care a rezultat din dezbinarea Americii de Sud şi a Africii în urmă cu 138 de milioane de ani – aţi observat vreodată cum se potrivesc coastele lor ca nişte piese ale aceluiaşi puzzle?

Ruperea continentală necesită existenţa unor forţe de extindere suficient de mari pentru a rupe litosfera.

Riftul din Africa de Est este descris ca un tip activ de rift, în care sursa acestor presiuni se află în circulaţia mantalei subiacente.

Sub acest rift, înălţarea unui plafon mare de manta, crează o cupolă sus în litosferă, determinând-o să slăbească ca urmare a creşterii temperaturii, supunând-o întinderii şi ruperii.

Dovezile existenţei acestui plum mai cald decât cel normal au fost găsite în datele geofizice şi adesea el este numit „Super-umflătura africană“ .

Acest superplum nu este doar un larg acceptat a forţelor de despărţire care duc la formarea văii riftului, dar el, de asemenea, a fost  utilizat pentru explicarea topografiei anormal de înaltă a platourilor din sudul şi estul Africii.

Ruperea nu este uşoară

Rifturile prezintă o topografie foarte distinctă, caracterizată printr-o serie de depresiuni cu fisuri la graniţe, înconjurate de un teren mai înalt. 

În sistemul din Africa de Est, o serie de văi aliniate, separate una de cealaltă de fisuri mari la margini, pot fi văzute clar din spaţiu.

Nu toate aceste fracturi s-au format în acelaşi timp, dar a urmat o secvenţă, care a începetul în regiunea Afar din nordul Etiopiei aproximativ 30.000 de ani în urmă şi s-a propagat la sud spre Zimbabwe cu o rată medie de 2,5-5 cm pe an.

Deşi, de cele mai multe ori, despărţirea este neobservabilă pentru noi, formarea de noi fisuri şi crăpături sau mişcări reînnoite de-a lungul rupturilor mai vechi, pe măsură ce plăca Nubiană şi Somaleză continuă să se deplaseze, poate provoca cutremure.

Cu toate acestea, în Africa de Est cea mai mare parte a seismicităţii este răspândită pe o zonă largă de-a lungul văii riftului şi are o magnitudine relativ mică. 

Vulcanismul care are loc odată cu aceasta, este o altă manifestare de suprafaţă a procesului în curs de destrămare continentală şi a proximităţii astenosferei topite la suprafaţă.

O cronologie în acţiune

Riftul din Africa de Est este unic prin faptul că ne permite să observăm diferite etape ale rupturii de-a lungul lungimii sale. 

În sud, unde ruptura este tânără, ratele de extindere sunt reduse, iar dfisurile apar pe o arie mai largă. Vulcanismul şi seismicitatea sunt limitate.

Însă, în direcţia regiunii Afar, întreaga suprafaţă a văii riftului este acoperită de roci vulcanice. Acest lucru sugerează că, în această zonă, litosfera s-a subţiat aproape până la punctul ruperii complete.

Când se întâmplă acest lucru, un ocean nou va începe să se formeze prin solidificarea magmei în spaţiul creat de plăcile rupte. 

În cele din urmă, timp de o perioadă de zeci de milioane de ani, răspândirea pe fundul mării va progresa de-a lungul întregii lungimi a riftului.

Oceanul va inunda acest spaţiu şi, prin urmare, continentul african va deveni mai mic şi va exista o insulă mare în Oceanul Indian, compus din părţi ale Etiopiei şi Somaliei, incluzând Cornul Africii.

Evenimentele dramatice, cum ar fi distorsiuni ale autostrăzilor sau cutremurele catastrofale, ar putea da rupturii continentale o senzaţie de urgenţă, dar, de cele mai multe ori, este vorba despre o despărţire neobservată a Africii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite