Japonia, lovită cu 250km/h de taifunul Man-Yi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi n-au avut puterea unui tsunami, valurile au atins înălţimea de 12 metri Au fost rănite 17 persoane, dintre care una grav, circa 100.000 de case au rămas fără electricitate, iar

Deşi n-au avut puterea unui tsunami, valurile au atins înălţimea de 12 metri

Au fost rănite 17 persoane, dintre care una grav, circa 100.000 de case au rămas fără electricitate, iar companiile aeriene au anulat peste 370 de zboruri. Locuitorii spun că a fost cel mai violent taifun din toate câte au lovit vreodată Okinawa. Rafalele de vânt au atins viteze de 250 km/h, smulgând arbori din rădăcină şi răsturnând camioane. Valurile mării au atins înălţimea de 12 metri. Canalele tv au arătat imagini cu oameni din echipele de salvare agăţându-se de arbori ca să nu-i zboare vântul. Există temeri că s-ar putea produce un mare dezastru, deoarece trecerea unui taifun este însoţită de ploi torenţiale, alunecări de teren şi inundaţii. Supranumit Man-Yi (de la denumirea unui lac artificial din Hong Kong), ciclonul tropical de categoria 4/5 pe scara Saffir Simpson este al patrulea în Oceanul Pacific şi primul care loveşte Japonia în acest sezon.

Anul trecut, taifunul Shanshan a provocat moartea a nouă persoane şi a rănit alte 300 în arhipelagul nipon.

O altă catastrofă în Indonezia

Vulcanul Gamkonora, din insula Halmahera (arhipelagul indonezian Moluce), aruncă începând de luni blocuri de pietre, cenuşă şi fum - care a atins şi 4.000 de metri înălţime. Ieri, deşi coloana de fum a scăzut la 1.000 de metri, nivelul magmei a continuat să crească şi s-a apropiat de crater, obligând 13.000 de săteni să-şi părăsească locuinţele şi să se refugieze în adăposturi temporare situate la 20 km de crater. Autorităţile au trimis la faţa locului pături, corturi şi alimente. Starea de alertă este maximă nu numai din cauza craterului Gamkonora, ci şi a activităţii înregistrate la alţi 11 din cei 400 de vulcani din Indonezia, un imens arhipelag situat pe "centura de foc" a Pacificului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite