Posibil, dar numai într-o analiză superficială. 
 
Asta deoarece nu poate fi făcută o paralelă coerentă şi credibilă între ceea ce avem în Iran şi structurarea societăţilor unde s-au produs revoltele devenite revoluţii sui-generis în seria "primăverilor arabe". Aceasta în primul rând datorită unei deosebiri esenţiale: în niciunul dintre statele respective, aşa cum se întâmplă în Iran, autoritatea supremă nu era deţinută de un lider religios, niciunul dintre statele respective nu era declarat şi nu funcţiona ca o unitate islamică, determinarea confesională generând, motivând şi coordonând la modul absolut toate structurile naţionale, administraţia ca şi armata. Şi mai există o deosebire, una esenţială, de fond, care ar putea determina în mod decisiv cursul evenimentelor care se petrec acum în Iran: structura de forţe din ţările "revoluţiei arabe" se baza în proporţie covârşitoare pe trupele armatei şi poliţiei (alături de care existau câteva formaţiuni de trupe speciale afectate în principal securităţii prezidenţiale), în Iran lucrurile stau cu totul altfel. Alături de structura clasică armată/poliţie există Corpul Gardienilor revoluţiei islamice (سپاه پاسداران انقلاب اسلامى - (Sepah-e Pasdaran-e Enghelāb-e Eslami), adesea denumiţi Gardienii Revoluţiei (GRI) souvent sau Sepah-e Pasdaran — prescurtat Pasdaran) extrem de puternica, influenta şi temuta organizaţie paramilitară care, atenţie, depinde direct de Ghidul Revoluţiei, şeful statului iranian.
 
Această formaţiune para-militară este cheia şi garanţia păstrării puterii şi a ordinii în Statul Islamic, ea fiind creată personal de Ayatollahul Khomeini la doar câteva săptămâni după ce prelua puterea în Iran şi, în urma referendumului din 1 aprilie 1979, proclama Republica Islamică. Misiunea membrilor acestei adevărate armate paralele este combaterea mişcărilor contra-revoluţionare, lupta împotriva oricăror influenţe ale puterilor străine în Iran, protejarea cuceririlor revoluţionare şi cooperarea (unii analişti spun cooperarea/supravegherea) armatei naţionale.   
 
Conform celor de la publicaţia Les Clefs du Moyen-Orient, „pentru a-şi putea îndeplini misiunile ce i-au fost desemnate, Corpul Gardienilor Revoluţiei trebuia să devină o formaţiune care să capete o dimensiune religioasă. Dincolo de calităţile lor militare propriu-zise, membrii săi sunt recrutaţi în funcţie de nivelul lor credinţă religioasă şi de angajamentul lor fără rezerve faţă de statul islamic. Iar dacă verdele a fost drept culoare a uniformelor militare ale celor din Pasdaran, asta este un gest care face referinţă la Profet şi la Islam. În fine. în jurul acestei formaţiuni para-militare este concentrată o mitologie ce vine din primele perioade ale şiismului, tocmai pentru a demonstra că Gardienii sunt continuatorii direcţie ai acestei ramuri a Islamului".
 
Forţele de care dispun actualmente Gardienii Revoluţiei se cifrează la aporoximativ 150.000 de luptători consideraţi a fi cei mai bine antrenaţi şi echipaţi din Iran, "vârful de lance" al oricărei acţiuni militare iraniene.
 
Organizaţia este împărţită în cinci corpuri dinstincte care sunt, conform aceleiaşi surse:
 
- armata terestră cu aproximativ 120.000 de oameni. În fiecare dintre cele 30 de provincii iraniene există o brigadă Pasdaran (cu excepţia capitalei, acolo unde există două brigăzi), dotată cu toate tipurile de armament de care dispune armata iraniană. Misiunea principală este cea de control a populaţiei civile, de a se asigura de fidelitatea faţă de regim a forţelor armatei clasice (Artesh) şi ale poliţiei şi de a lupta activ în cazul unei invazii străine (pe modelul acţiunilor lor di timpul războiului irano-irakian).
 
- componenta aeriană dispune de aproximativ 5000 de oameni precum şi de sute de tehnicieni. La origine, misiunea sa era de a asigura deplasarea oficialilor regimului dar, între timp, a fost dotată cu baterii de rachete sol-sol şi sol-mare, experţii notând că cele mai recente programe balistice ale celor de la Pasdaran cu recentele tipuri de rachete "Shabab" cu carburant lichid par să se inspire din modelul corean al rachetelor tip Taepodong-2. 
 
- componenta maritimă dispune de aproximativ 20.000 de oameni precum şi de o flotă proprie dotată cu rachete anti-nave şi mare-sol. Principalul său obiectiov constă în apărarea Strâmtorii Ormuz (marina iraniană concetrându-şi forţele pe apărarea Golfului Oman). Ca şi cei din secţiunea terestră, luptătorii Pasdaran din componenta maritimă sunt specializaţi în misiuni specifice războiului asimetric.
 
- Miliţiile Bassidj au fost create de Khomeini în 1979 ca elementul în jurul căruia să se coaguleze ulterior o forţă populară de 20 de milioane de membri, obiectiv ce pare încă absolut utopic până în ziua de azi. Dar asta nu înseamnă că aceste miliţii nu există , în principal cu rol de formare şi antrenament militar pentru tineri  (încadrearea oficială cu forţe din componenta terestră a Pasdaran a început din 2007) . Misiunea tinerilor este de a supraveghea cetăţenii, de  a aresta femeile care nu respectă codurile militare obligatorii şi der a confirca orice material considerat drept "indecent". Aceste miliţii sunt prezente în cea mai mare parte a oraşelor iraniene şi au un birou deschis în principalele moschei din ţară. Sunt prezente în mediile universitare prin  Organizaţia profesorilor bassidj şi organizaţia omoloagă a studenţilor. Au fost create 2500 de batalioane ("Archoura" pentru bărbaţi şi "Al-Zahra" pentru femei) în ideea de  a alcătui o armată populară.
 
- Forţele AlQods (acum dispun de aproximativ 15.000 de oameni) au fost create la începutul anilor 1990 şi au misiunea de a efectua tot ceea ce înseamnă "misiuni extrateritoriale". Rolul lor iniţial a fost de a asigura eliminarea forţelor declarate duşmane ale regimului, dar mai apoi a devenit principal formator al forţelor Hezbollafh (a antrenat peste 3000 de luptători) este prezentă în Cisiordania şi în Banda Gaza unde susţine la modul activ mişcarea Hamas. Secţiuni ale Al-Qods în Irak, Liban, Palestina, Turcia, Iordania, Sudan, în ţările din Maghreb, din Asia Centrală, din Peninsula Arabică, India şi chiar în câteva ţări din Europa occidentală.
În consecinţă, întrebarea reală este de a şti cum vor acţiona aceste forţe, în ce moment ar putea interveni şi la ce nivel, împortiva civililor. Vor asculta de o eventuală şi oricând foarte posibilă chemare la mobilizare totală care să vină din partea Ayatollahului, comandatului lor suprem? Într-un asemenea caz, ce va face armata? Situaţia este explozivă şi poate oricând să ducă la confruntări directe nu numai între manifestanţi şi forţele de securitate (deocamdată doar poliţia e în stradă) ci şi între portestatarii ant-guvernamentali şi cei care deja se masează, aproape în număr egal în unele zone, susţinători ai regimului. Ce înseamnă, mai exact, avertismentul regimului de la Teheran cum că protestatarii vor "plăti preţul" acţiunilor lor, aceştia fiind, cum spunea Abdolreza Rahmani Fazli, ministrul iranian de interne: "cei care distrug bunuri publice, crează deordine şi acţionează în mod ilegal" şi care "trebuie să răspundă pentru actele lor şi să plătească un preţ. Vom acţiona împotriva celor care provoacă teroarea". Făcând în acelaşi timp distincţia între cei care "au revendicări legitime" şi "contra-revoluţionari". Asta după ce Gardienii Revoluţiei au anunţat că "unele persoane s-au infiltrat printre protestatari şi au tras la întâmplare asupra cetâţenilor" . Posibil avertisment direct?
 
Între timp, azi, Iranul a aplicat prima măsură din setul comun de răspuns la situaţii de urgenţă, anunţând limiutarea accesului la reţelele sociale... Repet, situaţia este fluidă şi niciun fel de pronostic nu este exclus. Din nefericire.