Ghid de călătorie geopolitic (II). Statele emergente: Brazilia, grădina lumii
0
Un stat cu o istorie agitată, cu peisaje mirifice, cu un popor fascinant ce are sportul rege în ADN, cu samba dansată pe plaje, cu zei ai oraşului care fac legea. Brazilia poate fi denumită grădina lumii datorită multitudinii resurselor de sol şi subsol.
Minunata ţară a cafelei, cu fauna şi flora cea mai bogată din lume, rămâne perpetuă aspirantă la rangul de mare putere. Henry Kissinger spunea prin anii 1970 că în 50 de ani Brazilia va avea un cuvânt greu în lume, George F. Kennan se referea la acest stat ca la un monstru, o putere uriaşă. Destinul manifest al Braziliei este aproape să se împlinească, lupta pentru un loc în Consiliu de Securitate fiind lupta pentru recunoaşterea mondială. Oare numai un loc în clubul de lux al superputerilor, îi este de îndeajuns unui stat să fie recunoscut cu statutul de mare putere?
În America Latină întâlnim astăzi regimuri diferite, naţional-populiste în Venezuela (după moartea lui Hugo Chávez, ţara a trecut printr-o perioadă de tulburări interne), Bolivia sau Ecuador, democratice şi orientate către piaţă Brazilia, Columbia, Peru, Chile. Vom ridica o întrebare: poate Brazilia să fie liderul Americii Latine? Şi dacă poate, va fi acceptată de celelalte state? Între Brazilia şi vecinii săi sunt probleme; Paraguay are un conflict energetic cu Brazilia, aprovizionarea cu energie la Itaípu le dă bătăi de cap ambelor state, în plus, Brazilia a avut o incursiune militară în 2010, justificată ca o eroare, Ecuador nu mai doreşte şă-şi plătească datoriile către Banca Naţională de Dezvoltare a Braziliei, Venezuela acuză Brazilia că etanolul sărăceşte fermierii şi este un produs de slabă calitate. Defunctul preşedinte al Venezuelei, Hugo Chávez, susţinea că exploatarea trestiei de zahăr produce foamete, sărăcie şi regres în aceste state. Ca replică la încercarea Braziliei de a se impune, Venezuela a creat ALBA, Alianţa Bolivariană pentru America Latină, la care au aderat Bolivia şi Ecuador:
„Brazilia îşi doreşte o hegemonie consensuală, benignă, nu doreşte tulburarea păcii în America Latină.”
O hegemonie recunoscută şi dorită de celelalte state, un consens pentru recunoaşterea Braziliei. Pentru a fi o mare putere trebuie să fi un lider desăvârşit, Brazilia începe să se impună dar întâlneşte piedici de la state precum Venezuela sau Mexic, două puteri importante, prima o mare putere energetică, a doua, un stat bine dezvoltat şi în curs de afirmare. Pentru a contrabalansa puterea Braziliei, s-au format două blocuri de state: Venezuela Bolivia şi Ecuador şi Arcul Pacific format din Mexic, Columbia, Peru şi Chile.
Brazilia, prin definiţie este o putere vestică, apărată de umbrela americană în timpul Războiului Rece, este securizată de Vest şi inevitabil aliată cu acesta. Tranziţia de la un regim la altul în 1985 a permis demilitarizarea graniţei cu Argentina şi normalizarea relaţiei, în plus s-a dezvoltat un mecanism de verficare mutuală la nivel nuclear, forţe armate şi echipamente au fost relocate în Amazon. Preşedintele Fernando Henrique Cardoso( 1995-2003) este primul şef de stat din regiune care a întrevăzut o viziune importantă geopolitică în America de Sud, acesta a văzut continentul ca o entitate geopolitică şi geoeconomică.
Preşedintele Luiz Inácio da Silva (Lula) ( 2003-2011) a dorit să sporească statutul Braziliei la nivel internaţional. Gândurile sale fac parte dintr-un plan bine conturat în toată amplitudinea sa. Pentru a îndeplini destinul manifest al Braziliei, trebuie să respecţi un plan realizat cu greu. Un plan ce implică participarea activă a tuturor decidenţilor în acest stat, dar şi implicarea societăţii civile şi a altor categorii sociale. O prezenţă mai activă în cadrul O.N.U. este condiţionată de de un loc permanent în Consiuliul de Securitate al O.N.U., preşedintele Lula şi-a dorit ca ţara să aibă un impact sistemic, asupra politicii globale.
Se pare că la sfârşitul anului 2011 visul preşedintelui brazilian s-a împlinit, deşi la conducerea ţării ajungând prima femeie preşedinte din istorie: Dilma Roussef, în decembrie 2011 statul condus de ea a depăşit economia Marii Britanii, cu un produs intern brut de 2,52 de trilioane de dolari, creşterea economiei braziliene în 2010 a fost de 7,5% o maximă istorică, iar în 2011 de 3,5%, balanţa comercială fiind pozitivă, exporturi de 201 miliarde de dolari, importuri de 181, 6 miliarde. După primul mandat , Dilma Roussef se confruntă cu problemele clasice ale unei economii în plină dezvoltare, costurile mari de producţie şi o indisciplină a muncii.
Brazilia are o serie de probleme greu de rezolvat: infrastructură săracă, criminalitate mare, regim de taxare excesivă, neregularizare economică, toţi factori inhibatori ai creşterii economice a Braziliei
De ce unii specialişti numesc Brazilia enigmatica putere? Pentru că nu pot înţelege cum un stat de aceste dimensiuni pote fi înfrânt în propriile sale graniţe, de diferite bande de puştani rebeli. De ce o enigmă? Pentru că pare a fi o veşnică ţară candidată la un loc în clubul marilor puteri.
“De ce am numit eu Brazilia o fantomatică putere? Simplu: pentru că este un stat slab în interior şi nu-şi poate stăpâni violenţa în teritoriile naţionale, în unele privinţe - putem spune – cu o oarecare determinare că este un stat imposibil de reformat pe fundamentele democratice.”
În anul 2050, ţara va avea 260 de milioane de oameni, educaţia fiind în prezent mai precară decât în China sau India, ţări cu un nivel de trai mai mic În 2004, mortalitatea infantilă era mai mare ca în China, 33 de copii morţi faţă de 30. Deşi trăieşte într- o putere mare, societatea braziliană este inegală şi injustă, tristă antiteză a acestui interesant stat, al cărui popor trăieşte prin viaţă şi sentiment. Dar regulile democraţiei nu se bazează pe seturi de semnficaţii psihologice.
Emergenţa Braziliei este dificilă şi greu de realizat datorită problemelor sociale. Societatea braziliană se bazează pe sentimente ce greu pot fi stăpânite. Pentru a fi o putere care reuşeşte ce îşi propune este nevoie de pragmatism şi măsură.
În opinia mea scopul final al Braziliei în secolul XXI este obţinerea unui scaun în Consiliu de Securitate al O.N.U. Făcând parte dintr-o zonă relativ liniştită, acest mare stat latin se poate concentra în secolul ce va veni asupra acestui deziderat. Provocări vitale la adresa integrităţii statale sau a suveraniţii nu vor exista, atât timp cât umbrela americană apără toată emisfera vestică a globului.
Se încarcă comentariile...
