FOTO VIDEO Povestea reactorului nuclear abandonat care ar fi putut şterge câteva state de pe harta lumii

Centrala nucleară de la Jaragua, lăsată în paragină din 1992  FOTO gizmodo.com

La doar 90 de mile (145 de kilometri) de Florida, se află o relicvă abandonată a Războiului Rece: ceea ce urma să devină un reactor nuclear construit de Cuba în parteneriat cu Uniunea Sovietică. Şi, Slavă Domnului, susţin jurnaliştii portalului gizmodo.com, că acesta nu a fost niciodată finalizat.

Nu doar pentru că acum nu ar fi existat aceste fotografii incredibile realizate de fotograful Darmon Richter, dar şi pentru că fiecare aspect al acestui proiect ar fi generat un dezastru total. 

Totul a început în anul 1976, când Cuba şi Uniunea Sovietică, partenere în comunism, au ajuns la un acord pentru a construi două reactoare nucleare în apropiere de Jaragua, în Cuba. Şi dacă ar fi fost vreodată finalizat acest proiect energetic, un singur reactor de 440 MW ar fi acoperit peste 15% din necesarul de energie al Cubei.  

Reactoarele de tip VVER, care erau la momentul respectiv cele mai avansate, aveau să fie primele care urmau să fie exportate de Moscova pentru a fi utilizate într-o ţară cu climat tropical. 

Construcţia a fost amânată, însă, până în 1983, fapt care a dat Cubei o perioadă de 10 ani în care să-şi ridice nivelul de trai, toate datorită fluxului de fonduri ce veneau constant din Uniunea Sovietică. Numai că, după căderea Uniunii Sovietice în 1991 au încetat şi transferurile de fonduri, iar peste 300 de foşti tehnicieni din Uniunea Sovietică s-au întors acasă, astfel că mega-construcţia de la Jaragua a ajuns în impas, în ciuda faptului că 40% din utilajele grele erau deja instalate acolo.   

Întregul proiect energetic a căzut în umbră şi a fost abandonat pentru aproape un deceniu, până când, în cele din urmă, în anul 2000, liderul cubanez Fidel Castro i-a spus lui Vladimir Putin că a renunţat la visul de a finaliza acest proiect conceput în parteneriat cu Federaţia Rusă. 

Posibilitatea unui accident la Juragua, în cazul funcţionării centralei nucleare, ar fi fost, potrivit experţilor, de 15 ori mai mare decât probabilitatea unui accident într-una dintre centralele din Statele Unite ale Americii, se demonstrează într-un raport din anul 2000 al Universităţii Florida. Condiţiile atmosferice din jurul oraşului Cienfuegos ar fi ajutat la răspândirea materialelor radioactive în Florida în numai 24 de ore.  

Însă nu doar Cuba şi Statele Unite s-ar fi confruntat cu o ameninţare. Toată America Centrală şi zona Caraibelor ar fi fost afectate în mod direct de radiaţii în cazul unui accident. Şi chiar dacă totul ar fi mers conform planului, Cuba s-ar fi confruntat cu problema deşeurilor nucleare, întrucât, fiind o mică insulă, nu ar fi avut unde să le depună. În orice caz, ar fi ajuns în ocean. 

În timpul construcţiilor, o „soluţie“ a Cubei a fost să arunce deşeurile radioactive într-un rezervor din ocean, în apropierea centralei. Însă această soluţie ar fi dus la contaminarea vegetaţiei, a faunei, dar şi a populaţiei din Cuba. 

Jurnaliştii gizmodo.com susţin că, deşi tehnologia rusească era cea mai avansată la acea vreme, acest lucru nu însemna că sovieticii ar fi fost neapărat capabili să-şi pună proiectul în aplicare în mod corespunzător sau, mai important, în condiţii de siguranţă. 

Reactoarele au avut încă de la început un grad scăzut de etanşeitate. Există, de asemenea, echipamente pentru instalaţii şi construcţii de calitate necunoscută, din cauza lipsei de documentaţie. În plus, au fost identificate materiale de slabă calitate. 

În afara faptului că reactorul era prost construit, dacă s-ar fi ivit o problemă, muncitorii şi-ar fi dat seama de ea numai când ar fi fost prea târziu. Cuba nu avea nicio metodă preventivă de a monitoriza nivelul de radioactivitate. În cazul unui dezastru, Florida de Sud ar fi avut mai puţin de o zi în care materialele toxice ar fi ajuns la mal. Iar pe o rază de 18 mile (29 de kilometri) de la locul accidentului s-ar fi format o aşa-zisă „zonă moartă“, zonă în care nimeni şi nimic nu ar fi putut supravieţui.     

Chiar şi inginerii proiectului au avut preocupări grave în legătură cu ceea ce trebuiau să construiască. În 1994, un inginer sovietic a numit reactorul o tragedie ce avea să se întâmple. Vladimir Cervera, un inginer însărcinat cu supravegherea controlului calităţii la reactor, a declarat că analiza cu raze X a arătat că ţevile sudate pentru sistemul de răcire au fost slăbite cu pungi de aer, au fost sudate prost şi produceau pierderi de căldură. Iar din conductele care au fost aprobate iniţial, 15% s-au dovedit mai târziu greşite.

Un alt inginer, Jose Oro, a declarat că structura de susţinere a centralei conţinea numeroase sigilii defecte, iar sistemul de alimentare cu abur a fost lăsat în aer liber şi neacoperit până în decembrie 1990. Acest echipament, expus unui mediu coroziv, risca să se deterioreze critic. 

Dacă Răzbiul Rece nu s-ar fi încheiat atunci, exista posibilitatea înfricoşătoare ca totul să se transforme într-o realitate de coşmar. Din fericire, tot ce a rămas din marele proiect energetic al Cubei sunt doar aceste fotografii cu o structură lăsată în paragină.