FOTO Rusia trimite întăriri în Siria

FOTO Rusia trimite întăriri în Siria

Nava Orsk în drum spre Siria FOTO Twittter @YorukIsik

Vase ruseşti încărcate cu vehicule blindate şi echipamente militare au fost observate duminică traversând strâmtoarea Bosfor şi îndreptându-se către Siria, unde trei mari aliaţi occidentali - Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa - au atacat şi au distrus sâmbătă obiective care ar fi fost folosite de regimul Bashar al-Assad în dezvoltarea unor arme chimice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bosphorus Observer a publicat duminică fotografii care sugerează că Rusia trimite întăriri în Siria.

Potrivit sursei sus-menţionate, nava de transport Orsk a fost văzută părăsind strâmtoarea Bosfor cu direcţia Tartus, un port din Siria care găzduieşte o bază de aprovizionare a Marinei Ruse. Nava era încărcată cu vehicule blindate BTR-80, camioane, ambulanţe şi echipamente militare. Orsk se află la al patrulea transport către Siria de la lansarea intervenţiei armatei ruse în această ţară, la 30 septembrie 2015.

Orsk a fost urmată de RoRo Aleksandr Tkacenko, încărcată cu camioane şi materiale de construcţii.

FOTO Twitter @YorukIsik

Ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a denunţat intervenţia celor trei aliaţi occidentali în Siria şi a avertizat cu „consecinţe“.

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au lansat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă 105 rachete împotriva unor obiective implicate în programul chimic al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, susţinut puternic de Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat să răspundă la aceste bombardamente.

Intervenţia celor trei aliaţi occidentali a avut loc ca răspuns la un presupus atac chimic al forţelor lui Assad în Duma, un atac care ar fi provocat moartea a 75 de persoane. Atacul ar fi avut loc în timpul luptelor pentru alungarea rebelilor din acest oraş situat la zece kilometri de Damasc, capitala Siriei. Duma se află de săptămâna trecută sub controlul lui Assad.

citeste totul despre: