Experimentul Trump pentru Erdogan: copleşitoarele argumente ale senatorilor republicani

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avut parte la Washington de o primire fastuoasă, menită să o echilibreze pe cea a generalului kurd care a ajutat la capturarea lui Abu Nakr Al Baghdadi, la care a contribuit şi Turcia, ca şi la alte capturi nepublice ale liderilor Daesh, autointitulată Stat Islamic.

 În acelaşi timp, în ciuda criticilor puternice ale mass media şi Congresului, inclusiv ale componentei sale republicane, Preşedintele Trump şi administraţia sa au reuşit un experiment greu de gândit în alte condiţii: primirea fastuoasă, galantă, deschisă şi caldă ca pentru un aliat în NATO, dar cu o comunicare directă a tuturor preocupărilor americane la toate nivelurile pentru politicile liderului turc, menţinându-l pe Erdogan angajat şi ancorat în Occident. Sau, cum au spus unii senatori, o adevărată lecţie de impact al spiritului civic şi un duş rece cu senatori republicani în Biroul Oval.

Covor roşu la primire şi duş rece cu senatori în Biroul Oval

Nu cred că preşedintele Erdogan se aştepta la această evoluţie, după discuţia în doi cu Preşedintele Trump. Criticată acerb şi de presă, şi de senatori, situaţia precară a democraţiei în Turcia a fost cea mai mică corvoadă pentru preşedintele turc. Din contra, cum s-a dezobişnuit de opoziţie şi presă critică, Preşedintele Erdogan a avut parte de această punere în scenă în care senatorii, de la înălţimea posturii lor şi cu credenţialele de prieteni ai Preşedintelui Trump, din acelaşi partid, au fost nuci foarte greu de spart, convins, păcălit sau turburat în convingerile lor. O discuţie deschisă şi francă, dar fără asperităţi directe, ca-ntre prieteni şi aliaţi. O discuţie care l-a făcut probabil pe Preşedintele Turciei să realizeze cât de credibile sunt susţinerile sale în America şi în Occident, în general, cât de îngrijorat este un aliat din NATO şi cum arată o societate în care preşedintele nu face tot ceea ce vrea el, chiar dacă se numeşte Donald Trump.

Contextul laudativ şi abordarea măgulitoare a lui Erdogan a dat cele mai relevante roade. Asta deoarece dacă dimensiunea oficială a fost mai degrabă limitată în critici şi evitând orice fel de atac direct şi frontal - dar menţionând clar şi ferm poziţiile administraţiei americană, aşa cum partea turcă a repetat propriile sale poziţii - întâlnirea cu congressmanii americani a fost cu totul diferită. În 90 de minute de convorbiri cu Preşedintele Trump drept moderator, 5 republicani prieteni şi susţinători ai Preşedintelui au abordat cele mai spinoase teme ale relaţiilor bilaterale şi cele mai mari preocupări ca şi cele mai frecvente reproşuri la adresa preşedintelui Erdogan, fără perdea şi fără rezerve, dar şi fără agresivitate sau rea intenţie, ca-ntre prieteni,  dând replici multiple şi argumente copleşitoare pe diferitele teme.

Au fost o adevărată şcoală de democraţie şi spirit deschis, cu prietenie pentru preşedintele turc, dar mai ales o expunere directă, în cea mai deschisă formă şi cea mai dură, totodată, cu părerile unor congressmani americani faţă de Turcia, faţă de regimul său şi faţă de gesturile controversate sancţionate în Occident chiar de doi dintre cei care scriu independent şi au prezentat legislaţii de introducere de sancţiuni pentru Turcia ca urmare a unor gesturi. O formula de dialog menită să nuanţeze abordările, în afara zonei de confort în primul rând pentru preşedintele Turciei, şi să transmită toate mesajele privind credibilitatea susţinerilor sale. Ca şi toate contraargumentele necesare. Toate menţinând poziţiile intereselor comune aliate şi a relaţiilor strategice americano-turce.

90 de minute de sinceritate extremă

Cred că Preşedintele Erdogan a avut ce afla şi a priceput toate nuanţele din întâlnirea din Biroul Oval. Mai întâi, i s-a oferit o scenă importantă, dar condiţia a fost aceptarea derulării tuturor acestor discuţii clarificatoare, chiar şi în contradictoriu şi mai ales i s-au comunicat toate preocupările participanţilor şi ale publicului american. A fost vorba mai întâi referitoare la F35 şi achiziţia de rachete antiaeriene în sisteme ruseşti S400.

Legătura celor două e clară, ca şi motivaţiile preşedintelui Erdogan – protecţia şi împotriva avioanelor propria şi aliate, ca-n 15 iulie 2016 la tentative de lovitură de stat – dar este clar că cele două echipe tehnice care încearcă să ajungă la un acord nu vor avea o sarcină uşoară, iar dacă nu ajung la o concluzie, perspectiva sancţiunii e evidentă. În mare e vorba despre un acord de verificarea echipamentelor ruse de către echipele americane înainte de punerea lor în funcţiune, cu atenţie privind transmiterea de date înapoi în Rusia, în format electronic, amplasarea în locaţii diferite a S400 faţă de avioanele F35, acceptarea prezentării de detalii tehnice şi verificări suplimentare, menţinerea sistemelor închise dacă nu e nevoie de ele – situaţii de urgenţă şi limită. A căzut şi argumentaţia potrivit căreia America nu a vrut să vândă sisteme Patriot: a vrut, au existat şi oferte mult mai avantajoase decât cele ruse, doar că turcii vroiau şi transferul de tehnologie de la producător, ceea ce nu este posibil.

A doua temă discutată este cea a incursiunii turce în Siria în zona kurdă şi lipsa de control asupra Armatei Siriene Libere care ar fi făcut crime de război pe teren în zona de securitate nou instituită, chiar pe zona aflată sub responsabilitate turcă precum utilizarea bombelor şi muniţiilor cu fosfor alb împotriva civililor, executarea prozonierilor, ţintirea femeilor şi copiilor, epurarea etnică a kurzilor, etc. Dacă autorităţile americane au spus explicit că nu vor abandona parteneriatul şi cooperarea cu SDF – forţele democratice siriene majoritar kurde, folosite în lupta anti ISIS, Preşedintele Erdogan a prezentat punctajul făcut de acasă cu două componente: SDF are componenta de bază PYD/YPG, structurile de protecţie kurdă, considerate o prelungire a PKK, organizaţie teroristă şi teza că turcii nu se bat cu kurzii, ci cu componenta teroristă a forţelor kurde. Reacţiile senatorilor americani au fost elocvente pentru gradul de credibilitate al acestor susţineri, lipsa de acceptabilitate a lor şi respingerea acestor afirmaţii pe bază de argumente.

Şi discuţia a fost la fel de deschisă şi directă privind situaţia internă a democraţiei în Turcia - situaţia jurnaliştilor, militarilor, avocaţilor arestaţi şi condamnaţi drept gullenişti, pe bază de convingeri propria, ca şi tema arestării şi extrădării clericului Feitullah Gullen din SUA către Turcia, şi condamnarea de către Camera Reprezentanţilor, într-o proporţie copleşitoare bipartizană, genocidului armenilor, toate au fost subiecte la fel de direct abordate de congressmanii americani. Mai mult, fiecăruia i s-a oferit timp, la ieşirea din întâlnire, să îşi asume în faţa microfoanelor presei şi să prezinte ce a comunicat preşedintelui Erdogan, dând şi o componentă de transparenţă suplimentare acestei întâlniri, pe lângă imeginile din interior, luate la un anumit moment al dezbaterii.

Relaţia Turcia-SUA, mai puternică şi întărită ca niciodată

Un aliat NATO esenţial, un partener strategic de peste 70 de ani al SUA, Turcia trebuie menţinută în Alianţă şi angajată în legăturile cu Occidentul, nu pierdută în braţele Rusiei. Preşedintele Erdogan a înţeles foarte direct şi nemijlocit toate elementele discutate şi are suficient timp de reflecţie pentru a realiza că ceva trebuie schimbat. S-au rostit poziţii directe, clare, divergente, într-un cadru extrem de ospitalier şi primitor, ca-ntre aliaţi şi prieteni, dar cu sentimentul clar we agree to disagree – ne-am înţeles că nu ne înţelegem - mai mult, al nevoiii că SUA şi Turcia trebuie să se înţeleagă.

Nici acordul comercial de 100 mld dolari nu a ieşit, discuţiile continuă. Afacerea S400/F35 a ajuns la experţi, care caută soluţii să acomodeze lucrurile, altfel Ankara rămâne cu S400 dar fără F35 sau trebuie să renunţe la produsele ruse, să le încuie în depozit şi să nu le activeze niciodată. În toate aceste direcţii, cu toată deschiderea, Preşedintele Turciei trebuie să facă paşi relevanţi la distanţă de poziţiile actuale. Şi, oricât ar fi de greu, şi în privinţa PYG şi a SDF, forţele democratice siriene, majoritar kurde, o anumită nuanţă trebuie să se manifeste la Ankara şi pe teren, în Nordul Siriei, pentru a putea merge spre reclădirea relaţiei cu SUA.

Ingredientele acestui experiment au fost: prietenie, nevoia de parteneriat şi cooperare, o primire fastuoasă şi extrem de deschisă dar fără nici o posibilitate de ambiguitate în privinţa situaţiei reale a relaţiilor, preocupărilor congressmanilor şi a înţelegerii argumentelor turce dezbrăcate de propaganda, în context extrem de primitor, dar ferm şi clar. Un avantaj de abordare pe nivele a relaţiei şi care, cum spuneau cei ce au descris vizita, face diplomaţie deschisă la cel mai înalt nivel, la nivelul preşedintelui Erdogan, cu toate instrumentele la dispoziţie. Un preşedinte turc partener şi aliat care trebuie să înţeleagă exact unde se află şi ce are de făcut pentru a repara relaţia despre care toţi participanţii au căzut de acord că trebuie menţinută la cote înalte şi în interdependenţă strânsă.

Şi preşedintele Erdogan şi-a prezentat toate ideile şi în faţă cu Preşedintele Donald Trump, cu toate punctajele epuizate, în detaliu, şi în faţa senatorilor - unde s-a confruntat cu opiniile şi argumentele acestora rostite direct şi franc, uneori cu o sinceritate debordantă, în contextul respectului deplin şi prieteniei afişate - şi în faţa presei. Abordarea permite ca premisele unor schimbări de ton, de limbaj, de poziţie să fie aşteptate cu speranţă şi cu realism la Washington pe multe din temele discutate şi, acolo unde schimbările nu sunt evidente, sigur crâmpeiele de adevăr şi motivaţiile sunt menite să reaşeze gândirea înaltului oaspete, arătând şi ce câştigă, şi ce pierde, la fiecare pas. Eficienţa acţiunii o vom putea vedea în timp, începând chiar de săptămâna viitoare, după revenirea la Ankara a Preşedintelui Turciei.