Egipt: Noul Guvern a depus jurământul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul Guvern egiptean, condus de Essam Sharaf, a depus luni jurământul în faţa şefului Consiliului Suprem al Forţelor Armate, mareşalul Hussein Tantawi, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează AFP.

Şase miniştri au fost înlocuiţi, între care cei ai petrolului, culturii, justiţiei şi muncii, după ce duminică au fost anunţaţi noii conducători de la Ministerul de Externe şi la Ministerul de Interne, respectiv Nabil al-Arabi, în locul lui Ahmed Abul Gheit, şi Mansour al-Essawi, care preia portofoliul internelor de la Mahmoud Wagdi.

Postul de ministru al Culturii îi revine lui Emad Abu Ghazi, cel al Justiţiei lui Mohammed el-Guendi, iar cel al Muncii lui Ahmed el-Borei.

Noul premier Essam Sharaf  a fost numit joi în locul lui Ahmad Shafik.

Essam Sharaf se bucură de popularitate în rândul tinerilor activişti în favoarea democraţiei, cei care au declanşat revolta contra regimului, la sfârşitul lui ianuarie.

Ahmad Shafik şi membrii Guvernului său au fost numiţi în funcţii în ultimele zile de putere ale preşedintelui Hosni Mubarak, care a demisionat la 11 februarie, sub presiunea străzii.

Cabinetul său, care a fost remaniat între timp, şi-a atras furia opozanţilor, în special a organizaţiilor tinerilor, din cauza prezenţei în cadrul acestuia a numeroase figuri apropiate fostului lider îndepărtat de la putere.

Armata, care a preluat conducerea ţării după demisia preşedintelui Mubarak, a suspendat Constituţia, a dizolvat Parlamentul şi a promis adoptarea unor reforme democratice, în special revizuirea Constituţiei, şi organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale corecte.

O Comisie a propus, deja, amendamente constituţionale, reducând condiţiile unei candidaturi la preşedinţie şi limitând la două numărul mandatelor de patru ani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite