Egipt: explozia numărului populaţiei agravează tensiunile sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Egiptul se luptă să ţină sub control o explozie a populaţiei, fenomen care a luat amploare în ultimii trei ani şi care a dus la gravarea tensiunilor sociale care au provocat, indirect, Primăvara Arabă din 2011. Cu 60% din populaţie sub 30 de ani, creşterea populaţiei va continua să reducă resursele deja limitate ale ţării şi ar putea contribui la accentuarea nemulţumirilor sociale.

Numărul de naşteri în Egipt, între 2006 şi 2012, a crescut cu 40%, iar din în 2012 au fost înregistrate cu 560.000 de naşteri decât în 2010, fiind cea mai mare creştere într-un interval de doi ani din istoria documentată a ţării, notează cotidianul „The Guardian”.

În cazul în care se menţine ritmul actual de creştere, specialiştii estimează că Egiptul va număra peste 13,7 milioane de locuitori, depăşind Rusia sau Japonia, până în 2050.

Creşterea populaţiei este considerată o problemă asemănată cu o bombă cu ceas, care, dacă nu este soluţionată, va duce la epuizarea resurselor Egiptului, va înrăutăţi situaţia de pe piaţa muncii şi va accentua nemulţumirile sociale existente, notează „The Guardian”.

În fiecare an, mai mult de 800.000 de tineri intră pe piaţa muncii, afectată deja de o rată a şomajului de 13,4%, preconizând astfel o creştere a ratei şomajului, în special în rândul tinerilor, alimentând astfel tensiunile existente în societate. În plus, un boom al populaţiei cere o reformă a sistemului de învăţământ şi a infrastructurii sale, pentru a face faţă noului val de şcolari.

Egiptul se confruntă deja cu deficite de energie, apă, grâu şi nu dispune de rezerve valutare suficiente pentru a finanţa importul de bunuri care ar acoperi lipsurile.

Unul dintre motivele care au dus la explozia sporului natural al Egiptului este schimbarea reglementărilor privind locuinţele, în anii 1990, care le-a permis tinerilor să se căsătorească mai uşor şi, foarte probabil, a dus la creşterea numărului de sarcini.şi naşteri de copii. La acesta se adaugă şi desfiinţarea programelor de educaţie sexuală şi de conştientizare cu privire la metodele de contracepţie, ca urmare a revoltei din 2011.

Problema sporului natural  nesustenabil începe să capt atenţie tot mai mare din partea autorităţilor şi a ONG-urilor, potrivit declaraţiilor lui Hala Youssef, lidera Consiliului Naţional al Populaţiei din Egipt. Programele de planning familial sunt din nou implementate, iar activiştii fac eforturi pentru a spori educaţia tinerilor egipteni şi să readucă cifrele într-o zonă sigură pentru viitorul ţării.

 

 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite