Dovezi uluitoare: Hitler a avut un fiu cu o franțuzoaică adolescentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolf Hitler a avut o aventură cu o tânără franțuzoaică, în urma căreia s-a născut un băiețel, conform celor mai recente probe. Idila s-a petrecut în 1917, pe când dictatorul era doar un soldat în timpul Primului Război Mondial.

Povestea extraordinară a fiului celui mai temut personaj din istorie a fost publicată în revista pariziană Le Point, citată de The Telegraph, ieri, după ce o serie de dovezi au fost găsite atât în Franța, cât și în Germania.

Franțuzoaica, pe nume Charlotte Lobjoie, avea numai 16 ani când l-a întâlnit pe tânărul care avea să devină cel mai controversat personaj istoric. Hitler se afla în permisie în Franța, în timpul Primului Război Mondial, când s-a înfiripat idila dintre cei doi.

Lobjoie i-a povestit, peste ani, fiului său cum l-a cunoscut pe Hitler: „Într-o zi am văzut un tânăr soldat german care stătea pe marginea drumului și desena ceva. Mi s-a părut interesant și am fost curioasă să aflu ce desenează, așa că m-am apropiat de el“, și-a amintit femeia de prima întâlnire cu dictatorul nazist.

Copilul, rezultatul unei seri de beție

Hitler și Lobjoie au avut o scurtă aventură care a dus la nașterea lui Jean-Marie, care a venit pe lume în luna martie a anului 1918. Femeia a mărturisit că băiețelul a fost conceput într-o seară de vară, în iunie 1917, când cei doi se „piliseră“, după ce consumaseră alcool.

Mai târziu, Lobjoie i-a descris fiului ei cum își petrecea timpul cu artizanul Holocaustului. „Când mă întâlneam cu tatăl tău, ceea ce se întâmpla destul de rar, ieșeam să ne plimbăm prin natură. Dar aceste plimbări nu se terminau tocmai bine, pentru că Hitler, impresionat de minunățiile naturii, începea să-mi țină discursuri pe care eu nu le înțelegeam. El nu vorbea deloc franceză, iar eu știam cât de cât germană, însă nu puteam ține pasul cu poveștile lui sofisticate. Îl enerva foarte tare faptul că nu-l înțelegeam, așa că începusem să nu mai am nicio reacție“, a povestit franțuzoaica.

Băiatul, abandonat și umilit

Micuțul Jean-Marie era umilit la școală de colegii francezi, din cauză că tatal lui era german. Așa se întâmpla cu toți copiii care avea părinți printre soldații nemți. Băiatul era numit „fiul prostului“ și era bătut deseori cănd încerca să-i ia apărarea tatălui său, despre care nu știa că este chiar Hitler. El dispăruse de ceva timp, întorcându-se în Germania.

Pentru a pune capăt umilinței, în 1930, Lobjoie și-a dat copilul spre adopție unei familii pe nume Loret. Hitler nu a dorit să-l recunoască pe băiat, dar a păstrat legătura cu franțuzoaica.

În mod paradoxal, Jean-Marie a ajuns să lupte împotriva naziștilor în Al Doilea Război Mondial, apărând Linia Maginot. Mai târziu, tânărul s-a alăturat Rezistenței Franceze și a luptat sub numele de cod „Clement“.

S-a închis în muncă

Jean-Marie a aflat cine este cu adevărat tatăl lui abia în 1950, când Lobjoie i-a mărturisit, de pe patul de moarte, că părintele lui este chiar cel mai cunoscut dictator din istorie.

„Ca să nu intru în depresie, am muncit fără oprire, nu mi-am luat nicio vacanță și n-am avut niciun hobby. În 20 de ani, n-am fost nici măcar o dată la cinema“, a recunoscut băiatul.

Dovezi uluitoare

El a început să facă investigații și a angajat oameni de știință care să dovedească faptul că au același sânge și că au chiar un scris de mână similar. Fotografiile celor doi au arătat o asemănare izbitoare.

Alte dovezi, care sunt documente oficiale ale Wehrmacht sau ale Armatei Germane, au demonstrat că Lobjoie primea regulat plicuri cu bani de la ofițerii trimiși de Hitler.

 De asemenea, după moartea mamei sale, Jean-Marie a găsit în camera acesteia desene semnate de dictator. Totodată, în Germania s-a descoperit un portret realizat de Hitler, care arăta exact ca Lobjoie.

Jean-Marie a scris chiar și o carte, intitulată „Numele tatălui tău este Hitler“, care va fi republicată cu noile dovezi. El a murit în 1985, la vârsta de 67 de ani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite