Este demn de admirat efortul cercetătorilor de a teoretiza principii, de a defini concepte, de a arăta noi tipuri de ameninţare. Dar oare aceste concepte sunt noi, ori sunt la fel ca în cazul industriei auto, un model clasic revine în atenţia publicului cu un nou ”facelift”?

Yevhen Mahda, profesor universitar şi analist politic din Ucraina defineşte războiul hibrid astfel: Specificul unui război hibrid este că lupta se dă nu pentru teritorii, ci pentru minţile şi atitudinele cetăţenilor altor state” ().

Cercetătorul român, prof.univ.dr. Dan Dungaciu oferă, la rândul său o definiţie asupra războiului hibrid:

„În esenţă, «războaiele hibride» sunt războaie nedeclarate de către state, respectiv sunt acele confruntări în care componentă militară nu este asumată explicit şi nu este în niciun caz singulară. În războiul hibrid, esenţiale nu sunt doar slăbiciunile militare, ci mai ales cele societale, adică cele non-militare, pe care cel care generează agresiunea încearcă să le fructifice: tensiuni etnice, instituţii slabe şi corupte, dependenţă economică/energetică etc.”.

Eu unul văd în aceste definiţii atâtea asemănări cu toate războaiele din istorie, începând din Antichitate şi până azi, încât aceste enunţuri nu mă conving în privinţa ”noutăţii” războiului hibrid.

Spionajul clasic le-a oferit statelor informaţiile care să le ajute în declanşarea unui război. Aceste informaţii priveau ”slăbiciuni militare”, ”slăbiciuni societale”, ”tensiuni etnice”, ”instituţii slabe şi corupte”, ”dependenţă economică/energetică”.

Robert Roesler nu promovase, prin 1871, ”teoria imigraţionistă” în care nega etnogeneza românească tocmai pentru ”minţile şi atitudinile cetăţenilor altor state”? Adică, mai pe şleau, nu pentru minţile francezilor, germanilor, englezilor, care să nu creadă aspiraţiile legitime ale românilor şi să îi creadă pe austrieci şi maghiari că românii nu au drepturi în Transilvania? Cred că Roesler a avut ceva influenţe, cel puţin asupra lui David Lloyd George, care se întrebase în 1919 ”Unde dracului este Transilvania”?

Când Otto von Bismarck a manipulat textul faimoasei Telegrame de la Ems, ştiind că îi va jigni pe francezi, care vor declara ei războiul, oare ce a fost? Nu ”o luptă pentru atitudinea şi mintea” francezilor care şi-au văzut împăratul jignit? Nu a fost o manipulare?

Când Adolf Hitler a lansat ”Mein Kampf”, în 1926, nu vorbea acolo de ”Lebensraum” (spaţiu vital, implicit ”dependenţă economică/energetică”), adică de spaţiu vital? În câte milioane de exemplare s-a vândut cartea până în 1939? În câte limbi a fost tradusă? Hitler nu încerca acolo să arate ”instituţiile slabe şi corupte” ale Republicii de la Weimar, ”tensiunile etnice” (începutul Holocaustului împotriva evreilor, aşa zisa necesitate ca Germania să aibă Danzig, Sudetenland, Anschluss etc.)? Nu dorea să controleze ”minţile şi atitudinile cetăţenilor altor state”?

Hitler nu câştigase prin ”război hibrid” Sudetenland prin Tratatul din 30 septembrie 1938, de la Munchen? A tras vreun foc de armă? Ori Neville Chamberlain a afirmat că tratatul ”a adus pacea” pentru ”vremea noastră”!

Mussolini nu bătea câmpii cu ”gloria de altă dată” a Romei Antice? Cu ”măreţia” Romei? Nu în numele acestor idei a cotropit biata Etiopie, în 1935-1936, creând o simulare prezentată drept ”triumf măreţ”?

Academicianul Răzvan Theodorescu vorbea, cu mulţi ani în urmă, în context istoric, analizând etapele formării şi evoluţiei statului ucrainean, despre faptul că Ucraina este o ţară în care partea de vest este mai săracă, dar mai apropiată de Occident. Partea de est, mai bogată în resurse, este mai apropiată de Rusia.

Nu asta este miza actualului conflict din Ucraina? O Ucraină de est filo-rusă, bogată, relativ omogenă etnic şi o Ucraină de Vest săracă, numai bună de integrat în UE, cu multe minorităţi, inclusiv românească, dacă aceasta vrea doar un teritoriu, cu o populaţie relativ săracă şi fără resurse? De ce trebuie văzut acest fapt drept o expresie a ”războiului hibrid” când practic avem de-a face cu o serie de concepte vechi de sute de ani?

Stalin nu a creat ”enclavizarea” tot pentru a menţine mocnit jeraticul războiului? Este drept, nu se numea atunci ”război hibrid”, însă enclavele ”proiectate” de el generează azi conflicte imediat cum un stat ex-sovietic vrea să o apuce pe calea integrării euro-atlantice.

Cât priveşte ”geopolitica spaţiului cosmic”, aş cita un exemplu clasic. Thales din Milet a calculat că în anul 585 a.Chr. va fi o eclipsă de soare. Cum lydienii, popor puternic elenizat sub influenţa cetăţilor greceşti din Asia Mică, erau în conflict cu mezii, unul din cele două popoare războinice care locuiau în Podişul Iran (celălalt popor era cel al perşilor), la sfatul lui Thales din Milet au avut grijă să stabilească data bătăliei în ziua eclipsei de soare, conform relatărilor istoricului Herodot. Evident că pe atunci poporul, în general, ştia că ”zeii fură soarele de pe cer”, aşa că eclipsa cu pricina i-a înspăimântat pe mezi care au părăsit câmpul de luptă, lăsând victoria în mâna lydienilor.

Să nu uităm apoi de astrologie, de influenţa planetelor asupra destinelor, atât de populară astăzi. Dacă pe vremuri regii, împăraţii îşi comandau astrograme zilnice, astăzi toată lumea citeşte horoscopul, sau îl urmăreşte în mass-media.

Azi, puzderia de sateliţi lansaţi în jurul Pământului oare nu contribuie cu nimic la ”culegerea de informaţii”, într-o manieră mult mai nouă decât cele clasice? Cursa pentru spaţiul cosmic nu este oare o nouă formă de dominaţie? A avea spaţiul cosmic de partea ta înseamnă că poţi avea puterea pe Pământ.

Oare scandalul Watergate ce a fost? Nu obţinerea de informaţii despre ”celălalt”? Scandalul ”Wikileaks”, afacerea ”Edward Snowden”, scandalul mailurilor echipei candidatei Hillary Clinton nu au făcut parte din categoria marilor acţiuni de ”străpungere a cuirasei celuilalt”?

Să ne gândim la reţeta ”pericolului nuclear”. Acum două decenii Saddam Hussein, iar în zilele noastre Kim Jong Un şi Iranul nu au reprezentat sau reprezintă un iminent ”pericol nuclear la adresa omenirii”?

Se mai vorbeşte de ”conflictele îngheţate” care au acelaşi iz de ”noutate”. Oare ”Războiul de 100 de ani„ ”Războiul de 80 de ani”, ”Războiul de 30 de ani”ce au fost? Au ştiut vreun englez, vreun francez, olandez, ceh, german sau danez după ce şi-au strâns în braţe familiile să le spună, vedeţi că ne vedem după 113 ani sau după 80, ori 30 de ani? Nu au fost nişte conflicte întrerupte de perioade pacifice în care se refăceau forţe şi alianţe?

Istoricul Neagu Djuvara acreditează ideea că războaiele mondiale din prima jumătate a secolului XX pot fi şi ele parte a unui ”mare război”, ale cărui începuturi ar porni de pe la 1870 încoace, de când cu ideea de revanşă franceză în faţa Germaniei şi de ripostă germană în faţa Franţei.

Sunt multe exemplele care pot să demonstreze că ”noile concepte” sunt de fapt un ”rebranding” al celor clasice. Evident că pe vremuri nu existau ”reţele sociale”, ziare online, televiziuni clasice şi online, radio etc. Existau broşuri, cărţi, concerte, piese de teatru. Lumea era făcută şi atunci să iasă din casă deşi nu înţelegea mare lucru, vorba Ziţei când îi spunea Vetei: A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să ne legăm de nenea să ne ducă la Iunion”, şi când primea un refuz: „Pentru că... pentru că nu-mi face nici o plăcere acolo, nu-nţeleg comediile alea... Ei! Ce să-ţi spui! Nu voi”, adăuga ” Ei, Doamne! Ţato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce, adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de ce să nu mergem şi noi!”. Acestea erau formele de socializare, astfel se puteau afla ”noutăţile”, multe fiind informaţii răspândite special pentru public.

Ştiţi replica diplomatului austriac către actriţa Agatha Slătineanu din filmul ”Trandafirul galben” în care aceasta era recrutată pentru a zădărnici planurile paşoptiştilor români, care intenţionau să cumpere arme pentru revoluţia viitoare:

-Oamenii noştri vă vor apăra din umbră. Imperiul Austriac veghează la buna sa reputaţie!

-Aşadar?

- Iată! aveţi aici tot ce vă trebuie (diplomatul îi înmânează actele austriece de ”protecţie” n.a.) pentru a putea pleca când doriţi, la Viana. Va trebui să vă lăudaţi puţin cu acest lucru faţă de prietenii dumneavoastră! Restul va fi un fleac, bucureştenii ştiu să bârfească” (minutele 14.31-14.54).

Este de ajuns să arunci o privire asupra rapoartelor diplomatice ale tumultuosului secol al XIX-lea să vezi cum diplomaţii trimiteau acasă, în rapoartele lor purtând semnificaţia ”secret” transcrieri din presa apărută în capitalele unde erau acreditaţi, date despre broşuri, manifeste ”subversive”, date despre ce spunea un diplomat la un dineu oficial sau particular. Este evident că informarea în masă multiplică manipularea însă nu poţi să spui că asta este sinonim cu o nouă formă de război. Modernizarea unui concept nu înseamnă că acel concept este nou. De la fraţii Wright, Traian Vuia, Louis Bleriot avionului i s-a spus tot avion, indiferent la ce înălţime, cu ce viteză zboară sau câţi oameni, câte mărfuri transportă.

Dorinţa de a inventa ceva ne face de multe ori să uităm că ”invenţia” funcţiona şi pe vremea străbunicilor noştri.

Să ne gândim că doar în ultimele zile au avut loc evenimente pe care mulţi le vor apropia de ”războiul hibrid”, dar care se încadrează în logica istoriei. Ieri, 2 mai 2017, la Soci, Cancelarul Republicii Federale Germania Angela Merkel şi Preşedintele Federaţiei Ruse Vladimir Putin au vorbit fiecare pe limba lui: Vladimir Putin spunea că Rusia creează locuri de muncă în Germania şi că doreşte ca Germania să militeze pentru ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei (chiar responsabilul politicii economice externe pentru Est al RFG a afirmat recent, în mod deschis la televiziunea publică germană că trebuie ridicate aceste sancţiuni pentru binele economiei n.a.), în timp ce Angela Merkel spunea că Rusia trebuie să respecte Acordul de la Minsk (încetarea conflictului din estul Ucrainei). Asta în condiţiile în care Germania va organiza summitul G-20 în luna iulie 2017, la Hamburg. În plus, cei doi au dezbătut şi chestiunea siriană, în care SUA, Germania contestă guvernul sirian, în timp ce Federaţia Rusă îl susţine.

Ieri seară a avut loc o convorbire telefonică între Donald Trump şi Vladimir Putin, semn că ”telefonul roşu” între SUA şi Federaţia Rusă încă funcţionează. Se presupune doar că s-a discutat despre problema siriană şi despre criza nord-coreeană.

Aşadar, mai marii zilei discută faţă în faţă sau la telefon problemele geopolitice mondiale. Nu este nimic nou în raport cu trecutul, chiar dacă mijloacele tehnice au evoluat simţitor.

Dorinţa de a inventa ceva ne face de multe ori să uităm că ”invenţia” funcţiona şi pe vremea străbunicilor noştri. În istorie, se spune că roata se întoarce, ori că ”istoria se repetă”.