De ce s-a deschis un nou muzeu Acropole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa mai bine de 3o de ani, grecii vor sa arate astazi lumii ca detin un spatiu unde isi pot expune vestigiile pe care le cer inapoi in special englezilor. In asteptarea sculpturilor Parthenonului, care se afla in prezent la British Museum, un intreg etaj al noului Muzeu Acropole va avea spatii goale.

Sute de jurnalişti, oameni politici, arhitecţi şi oameni de cultură sunt astăzi prezenţi la inaugurarea unuia dintre cele mai moderne muzee din Europa. 

Vizavi de celebrul templu Parthenon de pe Acropole, guvernul de la Atena inaugurează în această seară cel mai modern muzeu dedicat istoriei Greciei. În prezenţa a sute de jurnalişti, politicieni şi oameni de cultură din toată lumea, porţile noii clădiri se vor deschide publicului care va descoperi aici vestigii originale, realizate în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, dar şi copii.

Îşi vor valorile istorice înapoi
“S-a născut un nou fiu al Atenei, dar această sărbătoare nu este celebrată de greci cu toată inima, pentru că mare parte din vestigiile care ar trebui să fie aici sunt, de aproape 200 de ani, într-un exil forţat la 4.000 de kilometri de casă”, a declarat ministrul Culturii, Antonis Samaras, ieri, la prima vizită a invitaţilor la noul Muzeu Acropole. El a adăugat că este vorba despre „o nedreptate” care a fost şi încă este făcută grecilor de către cei care le ţin vechile comori arheologice în muzeele din lume. “Avem artă ostatică la British Museum, iar atunci când am cerut-o înapoi, în urmă cu 33 de ani, prin vocea Melinei Merkouri, fost ministru al Culturii, ni s-a spus că nu avem un spaţiu propice valorii acestor vestigii”, a mai spus Samaras.

Exponate date cu împrumut

Directorul Noului Muzeu Acropole, Dimitrios Pandermalis, a explicat că, de astăzi, condiţiile puse de englezi pentru returnarea zecilor de sculpturi provenite din templul Parthenon şi nu numai sunt îndeplinite. “În inima Atenei s-a deschis al doilea , un muzeu urban, construit doar din marmură şi sticlă, unde toate exponatele sunt protejate prin sisteme sofisticate”, a precizat Pandermalis.
Deşi niciuna dintre instituţiile de cultură unde au fost păstrate comori arheologice ale Greciei Antice timp de zeci, chiar sute de ani, nu a răspuns imediat cerinţei guvernului de la Atena, câteva vestigii înstrăinate sunt expuse pentru o scurtă perioad la Noul Acropole. Astfel, muzeele de la Vatican şi Palermo le-au împrumutat grecilor câteva dintre piesele deţinute de acestea.
Ca un altim argument, ministrul Culturii, Antonis Samaras, a amintit că în urmă cu patru ani, Muzeul Metropolitan de Artă a returnat în mod voluntar opt opere de artă Italiei.

Siturile arheologice se văd prin podele
Situat pe strada Dionysiou Areopagitou nr. 15, Noul Muzeu Acropole cuprinde diverse galerii care se întind pe trei etaje. Încă de la intrare, vizitatorii au „la picioare” situri arheologice cu o vechime de mii de ani. Arhitectul coordinator, Bernard Tschumi, a proiectat şi a dus la bun sfârşit conservarea unor săpături arheologice impresionante prin simpla acoperire cu sticlă. Oamenii intră astfel în muzeu privind sub ei istoria atenienilor. Siturile pot fi văzute şi de la ultimul etaj tot prin podelele transparente.

Un bilet costă 1 euro
Unele dintre atracţiile noului muzeu sunt statuile zeiţei Atena, protectoarea capitalei Greciei, şi a zeului vinului, Dionisos, precum şi cea în miniatură a zeului Pan, a cărui corp era jumătate ţap, jumătate om.
Ultimul etaj, de unde Acropole se vede excelent, este dedicat templului Parthenon. Aici, alături de piesele originale aduse de vizavi de muzeu, sunt aşteptate “comorile” împrăştiate prin lume.
Muzeul va putea fi vizitat de marţi până dumincă, între orele 8.00 şi 20.00. Biletul de intrare costă 1 euro de persoană.

Cum au ridicat grecii un nou muzeu 

Clădirea care a costat 130.000.000 de euro, bani veniţi atât de la statul elen, cât şi de la Uniunea Europeană, a fost ridicată în patru ani, între 2003 şi 2007. Proiectarea a durat un an, iar transferul exponatelor, un an.
Noul Muzeu Acropole cuprinde şi o terasă de 770 de metri pătraţi, de unde se poate admira templul Parthenon de pe dealul Acropole.        
     

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite