Cutremur al marilor actori ai lumii: Rusia, SUA, China, UE în dificultate majoră

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eşafodajul general al Relaţiilor Internaţionale nu avea cum să nu-i afecteze şi pe marii actori ai lumii, şi să nu introducă probleme majore de legitimitate, credibilitate, imagine şi substanţă în lumea contemporană.

Că e vorba despre Rusia, SUA, China sau Uniunea Europeană, fiecare din marii actori ai lumii este cuprins în tumultul transformărilor şi turbulenţele reaşezărilor contemporane, produse, în cea mai mare măsură, exact de acţiunile şi interferenţele dintre ei. Celor mari li se arată perspective de tangaj periculos şi incertitudinea e în creştere.

Astfel, Rusia trece printr-o perioadă nefastă, care-i accentuează postura de actor negativ, de bătăuşul revizionist din sistem, de stat neimplicat în postura morală a respectării drepturilor ci în posturi revanşarde, de creare a turbulenţelor şi haosului în sistem, doar-doar câştigă ceva la reaşezare. Eventual cu mâna altora, pentru că nu mai are resurse să proiecteze forţa şi să se implice în aventuri militariste prin lume.

Astfel, Moscova a blocat prin veto investigarea atacului cu gaz sarin şi antrenarea responsabilităţii lui Bashar al Assad pentru Khan Sheinkhoun, dar şi blocarea altor 60 de atacuri ulterioare ale comisie de investigare a armelor chimice. Pe de altă parte, încearcă reanimarea unei campanii prezidenţiale apatice şi nerelevante, fără nerv şi fără perspectivă, în realegerea lui Putin, în timp ce investigaţiile comisiei speciale americane privind ingerinţele sale în campania electorală au ajuns la faza autorizării acuzaţiilor şi reţinerilor de către Marele Juriu.

De partea cealaltă, SUA continuă să se chinuie cu Coreea de Nord şi armele sale atomice, în timp ce are probleme tot mai relevante de imagine şi legitimitate prin problema slabei capacităţi de apărare la ingerinţa rusă, concomitent cu acuzaţiile la adresa înalţilor oficiali din preajma lui Trump, din campanie şi din administraţie, inclusiv a rudelor şi, poate, a preşedintelui însuşi. Cercetările sunt în curs, dar cutremurul lipsei de legitimitate se prefigurează ameninţător şi anunţă dificultăţi majore în gestionarea, pe viitor, al acestei crize a preşedintelui american la 9 luni de mandat.

În China, fuga după consolidarea puterii preşedintelui Xi şi concentrarea ei absolută, cu consacrarea Gândirii lui Xi în Constituţia Partidului Comunist, chinez ameninţă să elimine flexibilităţile şi ingeniozitatea managerilor în favoarea unei subordonări stricte de partid, cu perspective serioase la nivel economic. Totul pe un proiect chinez ad hoc al verticalei puterii după model Putin şi pe un nivel de ambiţie exagerat al liderului Xi.

În Uniunea Europeană, tangajele vin de la separatismul catalan, fenomen care nu este străin de ingerinţele şi aţâţările interesate ale Rusiei pentru tulburări şi scindări la nivel european. O lume împinsă spre probleme proprii şi haos în marea majoritate a capitalelor relevante.


FOTO AFP

bashar al-assad vladimir putin FOTO AFP

Rusia a blocat prin veto investigarea atacului cu gaz sarin al lui Bashar al Assad de la Khan Sheikhoun

Şi ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. Rusia lui Putin a dobândit tot mai mult curaj şi tupeu la nivel global, reuşind luni noapte să blocheze în Consiliul de Securitate şi investigarea de către Mecanismul de Investigare Comun (JIM) al Organizaţiei de Interzicere a Armelor Chimice – OPCW al ONU – a atacului cu gaz sarin de la Khan Sheikhun, din Siria. Dorinţa de a proteja regimul şi de a-l readuce pe Bashar al Assad la masa de negociere, în poziţie de forţă, a determinat trecerea peste toate regulile morale în votul său de luni noaptea. Pentru că Rusia poate să o facă, prin veto.

Rusia a anunţat acest balet diplomatic în urmă cu câteva zile, când a încercat amânarea votului în Consiliul de Securitate. Motivul pentru a bloca prelungirea mandatului misiunii oficiale de investigare a fost nemulţumirea pentru primele descoperiri, Rusia solicitând să vadă rezultatele pe care urma să le prezinte prin raport JIM al OPCW joi, 26 octombrie, la New York, acolo unde pe masa de investigare se află nu mai puţin de 60 de atacuri cu arme chimice de distrugere în masă din Siria. Pentru moment, fuseseră identificate 3 atacuri cu clorină ale lui Assad şi unul cu gaz muştar al Al Qaeda, în timp ce faptele prealabile identificate la Khan Sheikun anunţau utilizarea gazului sarin, acuzat fiind regimul sirian Al Assad.

Misiunea de investigare a fost creată prin rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, în 2015, şi urma să fie prelungită pentru încă un an, luni noapte. Din păcate, Rusia a preferat să blocheze misiunea, care e obligată să încheie activitatea la jumătatea lunii noiembrie. Şantajul părţii ruse era făcut pentru a obţine o formulă modificată a raportului din 26 octombrie, de care condiţiona prelungirea misiunii.

La 26 octombrie, raportul va prezenta probele şi va concluziona cine este vinovat de atacul cu gaz sarin de la Khan Sheikhun, din 4 aprilie 2017, atac în care au fost ucise peste 90 de persoane în zona controlată de opoziţie, la tirul trupelor loialiste ale lui Bashar al Assad. În 30 iunie, misiunea de pe teren a JIM a identificat urmele de gaz neurotoxic sarin, interzis la nivel mondial, iar SUA au ripostat la acea vreme cu tiruri de rachete Tomahawk, distrugând baza aeriană siriană Shayrat, de unde plecaseră avioanele care au răspândit gazul.

Miza sunt alte 60 de incidente similar, cu utilizarea armei chimice în Siria, între decembrie 2015-martie 2016, care sunt în atenţia comisiei de investigare.

Rusia a acuzat SUA şi aliaţii occidentali că s-au grăbit să judece atacul de la Khan Shakhun şi să judece guvernul sirian pentru lansarea gazului sarin. De asemenea, a criticat raportul preliminar al misiunii de investigare din 30 iunie, susţinând că este „foarte unilateral”. Ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley a atras atenţia asupra faptului că abordarea prezentă e inacceptabilă, respectiv şantajul cu blocarea continuării misiunii, dacă raportul demonstrează că Al Assad e vinovat. În caz contrar, partea rusă urma să depună veto-ul. Asta nu are nimic de a face cu realitatea, cu rezultatele obiective ale anchetei şi cu elementele concrete găsite pe teren, cu cine a tras, în mod real, utilizând arma chimică în Siria.

Miza nu mai este, aşadar, decât indirect atacul cu gaz sarin. Miza sunt alte 60 de incidente similar, cu utilizarea armei chimice în Siria, între decembrie 2015-martie 2016, care sunt în atenţia comisiei de investigare, după cum a anunţat Secretarul General al ONU, Antonio Guterres. În toate cazurile există alegaţii şi mărturii credibile despre atacuri chimice în timpul confruntărilor din războiul civil din Siria.

Votul de luni noapte a fost 11 pentru, o abţinere (China) un vot împotrivă (Bolivia) şi veto-ul rus. Partea rusă a insistat că ar putea reveni cu un vot favorabil după raportul de joi, continuând presiunile pentru ca să nu existe raportul comisie de investigare depus formal la Consiliul de Securitate şi acuzându-l pe Bashar al Assad. Reprezentanţa rusă la ONU continuă să spună şi astăzi că eliminarea şi verificarea închiderii bazelor chimice cunoscute în Siria e „aproape de final”, 25 din cele 27 de facilităţi fiind validate până astăzi de către Organizaţia de Interzicere a Armelor Chimice - diferenţa se află în zone de conflict care nu puteau fi vizitate.


Xenia Sobceak Sursa foto: sobchakprotivvseh.ru

image

Intrigă şi agitaţie cu parfum de femeie în campania electorală Prezidenţială a lui Putin

Un calm plat şi foarte puţină agitaţie în perspectiva alegerilor prezidenţiale din Rusia, la 18 martie 2018 (ziua proclamării anexării, cu 4 ani în urmă, în 2014, a Crimeei de către Putin, aleasă nu întâmplător anul acesta ca zi de vot). Nimeni nu are dubii în privinţa câştigătorului. Aleksei Navalnîi, singurul oponent mai vizibil, tocmai a ieşit din închisoare la timp cât să afle că nu poate candida, deci unica problemă e interesul şi prezenţa la vot. Or, fără intrigă nu există naraţiune, nu există poveste, speranţa a murit demult în Federaţia Rusă, iar Vladimir Putin se îndreaptă fără emoţii spre un nou mandat. Asta deşi nu a anunţat încă o candidatură, un detaliu care nu mai creează nici măcar suspans, darămite emoţie.

Xenia Sobceak are toate elementele pentru a fi o găselniţă care să agite spiritele şi să aţâţe eventualele speranţe ruse.

Pe acest fond, trebuia inventat ceva. O competiţie cu parfum de femeie a fost ideea polit-tehnologilor ruşi, şi atunci a apărut Xenia Sobceak. Nu e doar un moderator de televiziune cunoscut, ci un oponent al regimului născut peste noapte, după ce a fost legitimat prin percheziţii la domiciliu şi ridicarea unor sume de bani. Dar mai ales o persoană legitimată de numele său, cel al fostului primar decedat al Sankt Petersburgului şi binefăcătorul lui Putin, care l-a luat din postura de maior KGB/SVR după misiunea externă de spionaj în Germania şi l-a făcut amploaiat al primăriei, l-a scos şi din nişte scandaluri de corupţie în administraţia locală implicând mulţi bani şi l-a recomandat ca premier şi succesor al lui Boris Elţîn la preşedinţia Rusiei, în anul 2000. Urmarea o vedem astăzi, când se pregăteşte, dacă încheie şi cel de-al patrulea mandat de preşedinte, să devină cel mai longeviv lider rus, depăşindu-l pe Stalin.

Xenia Sobceak are toate elementele pentru a fi o găselniţă care să agite spiritele şi să aţâţe eventualele speranţe ruse. E numele potrivit – the name you know – e vizibilă, frumoasă, femeie, moderator TV, se poate prezuma că Putin are o problemă şi o slăbiciune în a o ataca direct şi real, pe motivul reprezentat de tatăl său. În plus, e femeie. Dacă mai are şi ceva luări de poziţie anti-regim, devine vizibilă prin poziţii politice şi se poate consacra şi cu ceva sprijin, poate fi cea mai bună soluţie din câte avea Moscova pentru a anima puţin campania şi a obţine o prezenţă cât de cât legitimantă pentru reînscăunatul Ţar de la Kremlin. Nu se pune problema să câştige alegerile, nici să fie măcar credibilă ca lider al opoziţiei.

Calmul plat şi lipsa intrigii duce la neparticipare, un context lesne de interpretat drept sancţiune la adresa lui Putin şi sursă a unui mandat cu slabă legitimitate. Deja lumea e plictisită, e aceeaşi ciorbă reîncălzită şi fără perspectivă de a fi schimbată altfel decât din interiorul sistemului. Vladimir Putin are nevoie de o prezenţă, de o campanie şi de măcar puţină emoţie şi implicare afectivă a publicului pentru a marca o anumită agitaţie care să semene cu o campanie competitivă la alegeri. Şi să adaugă şi oameni reali la vot, nu numai manevre administrative de numărare.

Xenia Sobceak s-a confruntat deja cu Navalnîi, opozantul de serviciu. Când a fost acuzată de colaboraţionism cu Putin şi falsă opoziţie, replica sa a fost că audienţa sa e mai mare decât cea a lui Navalnîi. Deci şansa sa de a mobiliza un public pentru un vot mai echilibrat este mai mare decât cea a lui Navalnîi, dacă ar fi candidat. Dar problema Xeniei nu e cu Navalnîi, ci profilarea sa ca politician independent, de opoziţie. Şi iată şi aici polit-tehnologii ruşi au găsit soluţia.

Ideea salvatoare a fost poziţionarea Xeniei Sobceak în raport cu Crimeea. Şocant, ferm, pe poziţii dure şi de impact, dar suficient de flexibile cât să nu strice, ba poate chiar să susţină şi să revalideze anexarea Crimeei de către Rusia lui Putin. Aşa încât, Xenia Sobceak a anunţat că vrea un nou referendum în Crimeea, pentru a consulta cu adevărat populaţia (aceea care mai este, după arestări şi expulzări din peninsulă, spălată pe creier şi controlată administrativ).

„Rusia a violat obligaţiile internaţionale şi de aici trebuie plecat. Oamenii trăiesc în Crimeea. Nu-i putem considera simple obiecte geopolitice. Ieşirea e un referendum independent care implică promovarea şi confruntarea competitivă a tuturor punctelor de vedere. Ceea ce a fost în Crimeea nu poate fi numit referendum”, a declarat Sobceak pentru Ria Novosti.

Trebuie organizată „o campanie extinsă şi egală înaintea noului referendum”, susţine ea. După contracandidata lui Putin, Crimeea aparţine Ucrainei, potrivit dreptului internaţional.


Preşedintele chinez Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping ţine un discurs la al XIX-lea congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) FOTO EPA-EFE / Wu Hong

Verticala puterii în chineză: Preşedintele Xi pe urmele lui Putin

Pe 18 octombrie, a început cel de-al 19-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez. Acest eveniment major, ce are loc o dată la cinci ani, a debutat cu un discurs al Preşedintelui chinez şi secretar-general al Partidului, Xi Jinping, care a durat nu mai puţin de 205 minute. Discursul, intitulat „Asigurarea unei victorii decisive în construirea unei societăţi moderat prospere în toate aspectele şi lupta pentru marele succes al socialismului cu caracteristici chineze pentru o nouă eră”, a fost în esenţă un raport în care au fost expuse realizările şi planurile pentru viitor ale comuniştilor chinezi.

Cel mai important anunţ a fost reprezentat de introducerea „Gândirii privind socialismul cu caracteristici chineze pentru o nouă eră”, o nouă „reformă” ideologică ce va urma să fie înscrisă în Constituţia Partidului Comunist Chinez. Preşedintele chinez a afirmat că Gândirea sa – document programatic cu relevanţă de normă obligatorie în societate - „este bazată pe şi îmbogăţeşte Marxism-Leninismul, Gândirea lui Mao Zedong, Teoria lui Deng Xiaoping, Teoria celor Trei Reprezentări (formulată de Jiang Zemin) şi Perspectiva Ştiinţifică asupra Dezvoltării (formulată de Hu Jintao)” şi că „reprezintă cea mai recentă realizare a adaptării marxismului la contextul chinez”. Intrarea în Constituţia PCC atât de devreme, la un mandat, arată nivelul de ambiţie al Preşedintelui Xi, alături de Mao Zedong, precum şi o anumită notă a vocaţiei istorice pe care încearcă să o lase deja în documentele programatice ale Partidului.

Nivelul de ambiţie al lui Xi Jinping este enorm. Din punct de vedere economic, acesta a anunţat continuarea reformelor pentru a atinge statutul de „societate prosperă moderată”, până în 2021, şi „naţiune dezvoltată”, până în 2049. Aceste reforme nu urmează însă versiunea occidentală de liberalizare a pieţei, ci se disting prin creşterea controlului guvernului central pentru eficientizare prin centralizare, scăderea riscurilor financiare şi alinierea activităţilor companiilor cu interesele guvernamentale.

Centralizarea şi planificarea la scara la care funcţionează azi China este sinucigaşă pentru capacitatea de gestionare a situaţiei actuale.

Creşterea controlului exercitat de PCC, atât din prisma unităţii sale interne, cât şi a combaterii ameninţărilor externe ce îi pun în pericol supremaţia, a fost un punct central al gândirii lui Xi. Preeminenţa partidului, hipercentralizarea şi verticala puterii tip Putin refăcută în variantă chineză, împreună cu ambiţia de a construi un model alternativ democraţiei liberale şi capitalismului ar trebui să dea cele mai mari dureri de cap şi preocupări atât experţilor chinezi, cât şi lumii întregi.

Tentaţia de a suprima la maximum gradele de libertate ale managerului, spiritul inovativ, capacitatea şi flexibilitatea formulei din primul mandat în fruntea unei ţări cu două sisteme, eliminarea sau limitarea drastică a principiilor componentei private a societăţii şi economiei animate de regulile pieţii şi competiţiei au fost elementele care au permis ca China lui Xi în primul mandat să se poată adapta şi să rezolve gestiunea găurilor produse cu precădere de limitarea creşterii şi de deficitele bugetare enorme ascunse la nivel local şi regional, de fenomenul oraşelor fantomă.

Centralizarea şi planificarea la scara la care funcţionează azi China este sinucigaşă pentru capacitatea de gestionare a situaţiei actuale. E de înţeles dorinţa Preşedintelui chinez de a concentra puterea, de a consolida forţa sa în partid şi în societate, odată ce deja a impus în Comitetul Militar şi în Biroul Politic prezenţa şi voinţa sa pe baza apropiaţilor nominalizaţi şi a formulelor de echilibru în partid pe care şi le doreşte. Însă verticala puterii creată după Congres şi pătrunderea prea rapidă în Panteonul preşedinţilor/prim-secretarilor Partidului Comunist, la care se adaugă dominaţia partidului impusă Chinei, pot duce la blocaje şi incapacitatea fizică şi tehnică de a gestiona mastodontul chinez, cu efecte complexe şi majore în plămădirea viitoarei crize economice mondiale.

Deja scăderea creşterii economice are un impact important asupra economiei chineze şi asupra veniturilor, pe trendul demografic în creştere, iar de aici până la o formulă de colaps şi eroare de planificare, anticipare sau viteză de reacţie, pe fondul lipsei de flexibilitate a noului sistem şi sugrumare a inventivităţii personale a conducătorilor de companii şi domenii economice, prin constrângerea subordonării faţă de politic şi mai ales prin limitările de factură ideologică, mai e doar un pas. Eliminarea sau înlocuirea pragmatismului profesionist cu dirijismul partinic riscă să genereze cu adevărat o criză economică relevantă, cu impact global, şi să cutremure puternic eşafodajul creat la ultimul Congres al Partidului Comunist Chinez.


Preşedintele american FOTO AFP

Donald Trump la ONU / FOTO AFP / 19 sep 2017

Primele acuzaţii şi reţineri ale Marelui Juriu în cazul ingerinţei Rusiei în alegerea lui Trump

Luni urmau să se efectueze primele reţineri în urma acuzaţiilor aprobate de Marele Juriu înfiinţat la solicitarea lui Robert Muller, anchetator special în cazul ingerinţelor Federaţiei ruse în alegerea lui Donald Trump. CNN a anunţat de vineri autorizarea de către justiţie a acuzaţiilor oficiale şi formale pe baza probelor furnizate de Comisia specială pe această temă. Justiţia americană a acceptat acuzaţiile în acest caz, potrivit surselor din mass-media americană, care s-a pronunţat fără a putea preciza, însă, care sunt acuzaţiile şi care sunt persoanele implicate.

Scăparea de date în presa americană are loc concomitent cu o încercare stângace a preşedintelui Trump de a spune că e bine cunoscută neimplicarea sa şi a anturajului său în relaţiile nepotrivite cu Moscova, în campania electorală şi pasarea vinei pe seama contracandidatei sale democrate, Hillary Clinton, pentru manevre nepotrivite cu emailurile sale clasificate, interceptate de Rusia, şi cu pretinsa autorizare a vânzării unei rezerve de uraniu american către o firmă rusească.

Judecătorul federal poate lua în discuţie doar persoanele identificate de către Comisia specială condusă de Muller, care a investigat şi audiat până azi doar persoane din proximitatea Preşedintelui Trump, fie din timpul campaniei, fie din staff-ul prezidenţial cu care a plecat la drum. Astfel, cele mai notorii personalităţi audiate şi investigate de comisie au fost: fostul şef al administraţiei, Reince Priebus, fostul purtător de cuvânt Sean Spicer, fostul şef al campaniei Paul Manafort (care a avut şi casa din Virginia percheziţionată de autorităţi, în acest caz), Michael Flynn, consilier în campanie şi fost consilier de Securitate naţională (implicat în consultanţa pentru preşedintele pro-rus Ianukovici), James Woolsey, fost director CIA şi consilier în campanie a lui Trump (implicat alături de soţie în lobby-ul pentru compromiterea lui Fetullah Gulen, finanţat de o firmă turcă).

În rândul acuzaţiilor analizate se numără cele ce implică trei categorii. Mai întâi, sunt faptele săvârşite direct în favoarea unei puteri străine: spionajul, trădarea de ţară sau influenţa şi conflictul de interese, respectiv influenţarea deciziilor politice prin lobby, într-o formulă ilegală. A doua categorie sunt acuzaţii din sfera criminalităţii organizate şi malversaţiunilor de natură financiară, printre care acuzaţia de spălare de bani, evaziune fiscală, manevrarea improprie a fondurilor de campanie, nedeclararea lor la justiţie la timp. Dar poate cea mai importantă acuzaţie care poate fi formulată este din cea de a treia categorie, obstrucţionarea justiţiei.

În stilul său caracteristic, Donald Trump a subliniat că ceea ce vedem astăzi în SUA este o simplă „vânătoare de vrăjitoare”.

Investigaţia poate lesne ajunge la nivelul familiei lui Trump, odată ce atât ginerele său, cât şi fiul său mai mare al preşedintelui american au participat la întrevederile cu fostul ambasador rus Kyslyak şi cu trimisul Kremlinului, o avocată celebră, Natalyia Veselniţkaia. Nu în ultimul rând, demiterea directorului FBI James Comey exact înaintea lansării acuzaţiilor - gest despre care Trump a recunoscut, într-un final, că e legat de „chestiunea cu Rusia”, poate fi reţinut şi substanţiat în calitate de obstrucţionare a Justiţiei de către preşedintele american. Pentru moment, la ora scrierii acestui editorial, acestea sunt doar speculaţii.

Ce nu este speculaţie este concluzia agenţiilor de intelligence americane, încă din luna ianuarie a acestui an, înaintea preluării formale a mandatului de către Donald Trump, că Rusia s-a implicat direct şi planificat în campania electorală americană şi are ingerinţe concrete de partea unui candidat, în încercarea de a-l sprijini pe Donald Trump să devină preşedinte, în detrimentul contracandidatei sale, democrata Hillary Clinton. Principalele elemente probate până astăzi sunt spargerea conturilor sale şi publicarea emailurilor confidenţiale, utilizarea extensivă a propagandei şi social media, discreditarea publică şi livrarea către Trump a unor materiale compromiţătoare şi mesaje pe care le-a utilizat în campanie.

Atât preşedintele Trump, cât şi Rusia (pe multiple voci, inclusiv cea a Preşedintelui Putin) au negat orice fel de ingerinţă în campania electorală americană. Mai mult, în stilul său caracteristic, Donald Trump a subliniat că ceea ce vedem astăzi în SUA este o simplă „vânătoare de vrăjitoare”.


FOTO Getty Images

image

Joaca cu focul: Separatismele şi modelul catalan cutremură UE şi dezintegrează Europa regiunilor

Deşi toate premisele arătau eşecul de legitimitate şi legalitate al pronunţării independenţei, liderul separatist catalan Carles Puidgemont a mers mai departe. Deşi nu a avut forţa să proclame el însuşi, la nivel Executiv, Independenţa Cataloniei, Parlamentul regiunii a votat ieri o Declaraţie de aspiraţie la Independenţă, i-aş spune eu, dar e o nuanţă care nu mai contează, odată ce marchează trecerea liniei roşii. Şi de la Madrid a venit aplicarea articolului 115 din Constituţia Spaniei şi ridicarea atribuţiilor autonomiei catalane, în Senatul spaniol, urmată de preluarea tuturor atribuţiilor de către capitală şi declanşarea alegerilor anticipate în regiune la 21 decembrie.

Un lucru trebuie remarcat foarte clar: dacă la Madrid actul de responsabilitate s-a făcut după consultarea întregii opoziţii şi cu sprijinul Partidului Socialiştilor, la Barcelona forţarea (cea de-a treia consecutivă după votul pentru desfăşurarea referendumului în Parlamentul divizat şi după consumarea acţiunii pseudo-politice şi fără bază juridică sau factuală pentru a purta măcar numele de referendum) a actualului vot şi adoptarea unui act cu 70 de voturi din 135, o majoritate firavă de trei voturi şi o opoziţie a unei largi majorităţi din regiunea autonomă catalană - cu 10 voturi împotrivă, 2 abţineri şi retragerea masivă din sală a opoziţiei - arată fragilitatea legitimităţii catalane în acest demers. Mai adăugaţi susţinerea europeană unanimă a lui Rajoy obţinută în Consiliul European de săptămâna trecută, dar şi motivaţia catalană neconvingătoare pentru menţinerea tuturor fondurilor la nivelul regiunii – una egoistă, excepţionalistă şi anti-solidaritate, fără nici o invocare a unei eventuale discriminări la nivelul Spaniei – şi avem tabloul complet al eşecului catalan.

O parte a Cataloniei, care întâmplător a ajuns să aibă o majoritate fragilă în Parlamentul de la Barcelona, a vrut independenţa împotriva celeilalte jumătăţi a Parlamentului şi unei majorităţi a populaţiei. Şi a pierdut şi larga autonomie. Şi asta cu posibilitatea ca nişte exaltaţi să ducă şi la vărsare de sânge în interiorul regiunii, scindând populaţia locală. Spun împotriva majorităţii deoarece la ultimele alegeri legale şi legitime majoritatea tăcută - care însă nu ştia că obiectivul este ruperea de Spania – nu s-a prezentat la vot. În plus, Spania mai are o problemă - neacordarea dublei cetăţenii decât în cazul unor state particulare. De aceea mulţi dintre muncitorii din Catalonia, din Barcelona, chiar o majoritate masivă, nu sunt cetăţeni spanioli, doar rezidenţi, deci nu votează. Inclusiv românii. Aici o modificare banală a legislaţiei spaniole poate rezolva multe probleme ale celor care muncesc şi aduc prosperitatea economică regiunii, oameni care nu-şi doresc ieşirea din Spania şi nici din UE.

Ca impact european, lecţia catalană va juca un rol major atât în raport cu alte separatisme, cu precădere cele egoiste, bazate pe resurse superioare la nivel regional, dar şi în raport cu cele de factură etnică.

Şi în legătură cu prosperitatea Cataloniei e un subiect ce merită discutat. Perioada războiului civil a fost o perioadă de distrugeri puternice ale regiunii. Ulterior, perioada Franco a fost una în care sursa anarhismului de stânga şi a rebeliunii din războiul civil spaniol, aflate în Catalonia, a dus la o ignorare a regiunii, care a fost lăsată subdezvoltată. După revenirea Monarhiei lui Juan Carlos, în 1978, şi a Constituţiei adoptată cu mare entuziasm de o majoritate covârşitoare, în primul rând din Catalonia, pentru a marca autonomia regiunii, statul spaniol a investit masiv aici şi a creat capacităţi economice, locuri de muncă şi prosperitate. A veni astăzi, când această prosperitate datorată statului spaniol îşi arată efectele, şi a afirma că nu mai vrei să mai dai la bugetul central spaniol şi să susţii solidar regiunile mai sărace şi defavorizate ale Spaniei este o impunitate şi o abordare cu note de moralitate redusă, greu de promovat şi de apărat în planul legitimităţii de către separatiştii catalani.

Mai importantă e perspectiva şi impactul acestor gesturi. Încă de la jocul politicianist numit referendum - fără campanie contra, fără spaţiu pentru oponenţi, fără comisii care să reflecte toate opţiunile, cu buletine aduse de-acasă şi băgate în urne şi cu numărătoare privată făcută strict de separatişti - Madridul a acţionat după un model brevetat anterior de Canada în cazul Quebecului. A dat facilităţi firmelor să se relocheze practic peste noapte şi fără costuri în afara regiunii (1.600 de firme au făcut-o, 6 din primele 7 firme catalane cotate la bursă au plecat, primele două bănci, iar relocarea continuă). Cu consecinţa firească a prăbuşirii economice a regiunii. Ordinea publică e asigurată de Guardia Civil, poliţia statului spaniol, iar organele de justiţie spaniole îşi fac treaba mai departe în raport cu acţiunile separatiste din regiune.

Ca impact european, lecţia catalană va juca un rol major atât în raport cu alte separatisme, cu precădere cele egoiste, bazate pe resurse superioare la nivel regional, dar şi în raport cu cele de factură etnică. După lecţiile învăţate şi practica spaniolă, orice separatist se va gândi de două ori înainte de a merge pe acest drum. În plus, la nivelul Uniunii Europene cred că are deja loc o regândire a modului excesiv de torpilare a statului naţional pentru a forţa integrarea profundă prin mutarea atribuţiilor la nivel european şi la nivel regional, iar Europa Regiunilor va fi revizuită subtil şi tacit, pierzându-şi puternic valenţele, ca şi alte categorii de iniţiative cetăţeneşti cu iz egoist şi separatist şi perspective de enclavizare şi separare etnică în Europa. Statul naţional revine în prim plan după episodul catalan, ca şi instrumentarul de centralizare a atribuţiilor statale indivizibile şi reîntărirea principiilor suveranităţii egale şi indivizibile a statelor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite