Cum a îngheţat primăvara arabă

La un an de la prima revoltă în lumea arabă, tranziţia spre democraţie este departe de a fi asigurată. În Egipt, protestele sunt tot mai violente, în Siria, regimul lui Bashar al-Assad sfidează  Liga Arabă şi Occidentul, continuând reprimarea violentă a opozanţilor.

În Libia, formarea noilor instituţii scoate la iveală disensiuni în sânul liderilor rebelilor. Doar în Tunisia, lucrurile par mai aşezate după alegerile parlamentare. A început formarea unei coaliţii de guvernare.

La Cairo, mii de egipteni au ocupat şi ieri Piaţa Tahrir cerând plecarea cât mai rapidă a militarilor care conduc ţara, în pofida promisiunii mareşalului Hussein Tantaui de a preda puterea unui preşedinte ce urmează să fie ales la mijlocul anului 2012. Absenţa unui lider şi a unei coordonări în tabăra tinerilor revoluţionari îi face vulnerabili în a-şi impune cerinţele în faţa celor două forţe perfect organizate: Armata şi Fraţii Musulmani.

Egipt: Singura soluţie, încă o revoluţie

Manifestanţii au ieşit cu aceleaşi pancarte de la începutul anului, pe care sunt scrise cuvintele „Irhal!" („cară-te!") şi „Libertate". Iniţial, îndemnul „cară-te" era adresat preşedintelui Hosni Mubarak, acum el este destinat mareşalului Tantaui, care a fost ministru al Apărării timp de 20 de ani sub Hosni Mubarak. Egiptul este un exemplu pentru ceea ce s-a ales „primăvara arabă": confruntări între diverse forţe. Pe de o parte, sunt tinerii care au sperat într-un regim democratic de tip occidental, şi pe de altă parte, forţe bine organizate, cum sunt Armata şi Fraţii Musulmani, care nu văd cu ochi buni democraţia de acest tip.

Politologul Iosif Bahout susţine că ţara se îndreaptă spre o situaţie revoluţionară nouă, cu o armată care încearcă să restabilească regulile vechiului regim. „Acest lucru confirmă faptul că prăbuşirea lui Mubarak a fost mai mult o lovitură de stat decât o revoluţie. Întrebarea fundamentală este modul în care armata va negocia cu cele două forţe cu care se confruntă şi nu-i sunt aliate: liberalii şi Fraţii Musulmani.

În acest context, nimic nu garantează că alegerile vor avea loc conform programului", susţine politologul. În mod paradoxal, armata şi islamiştii se regăsesc într-o alianţă împotriva naturii în faţa celor care vor democratizarea după model occidental a societăţii egiptene. Întreaga lume musulmană priveşte acum spre Egipt, aşa cum privea cu nouă luni în urmă spre Tunisia, pentru că, în funcţie de cum va evolua „tranziţia" în această ţară cu peste 82 de milioane de locuitori, se va redesena probabil şi peisajul politic în restul lumii arabe, o lume care traversează o perioadă de mari incertitudini, susţin analiştii.

În Libia, revoluţionarii primesc funcţii

După ce l-a capturat şi pe fiul lui Muamar Gaddafi, Seif al-Islam, Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT) din Libia a anunaţ, marţi, componenţa noului guvern, care conţine câteva nume neaşteptate. CNT a avut o misiune foarte grea în selectarea membrilor guvernului, încercând să ţină cont de interesele şi dorinţele ideologice şi regionale ale facţiunilor libiene, scrie Reuters. Premierul Abdurrahim El-Keib a declarat că în noul Executiv „întreg teritoriul Libiei va fi reprezentat".

Osama Al-Juwali, comandantul trupelor libiene care l-au capturat pe Seif al-Islam Gaddafi, numit şef la Apărare  Foto: AFP

Ministrul Apărării a fost numit Osama Al-Juwali, comandantul trupelor militare din Zintan, care l-au capturat sâmbătă pe Seif al-Islam. Ministru de Externe a fost numit un diplomat obscur, Ashour Bin Hayal. Numirea acestuia este cu totul neaşteptată şi s-a făcut în detrimentul lui Ibrahim Dabbashi, trimisul Libiei la ONU, cel care i-a determinat pe diplomaţii internaţionali să sprijine cauza rebelilor libieni. La Finanţe a fost pus Hassan Ziglam, fost director executiv în industria petrolului, iar Ministerul Petrolului i-a revinit lui Abdulrahman Ben Yezza, fost director al companiei italiene ENI.

Tunisia, coabitare între laici şi islamişti

În ţara de unde a pornit „primăvara arabă" se prefigurează, deocamdată, o coabitare între laici şi islamiştii moderaţi. Partidul islamist moderat Ennahda, câştigător al legislativelor, a obţinut funcţia de premier, care îi va reveni numărului doi din partid, Hamadi Jebali, dar va împărţi puterea cu stânga laică.

Hamadi Jebali, numărul doi al partidului islamist Ennahda, va fi noul premier tunisian  Foto: AFP

Postul de preşedinte al Republicii i-a revenit lui Moncef Marzuki, membru al partidului Congresul pentru Republică, iar cel de lider al Adunării Constituante, lui Mustapha Ben Jafaar, partizan al formaţiunii de stânga Errakatol. „Alegerile s-au derulat bine", consideră politologul Iosif Bahout. „Nimeni nu a contestat rezultatele. Şi distribuţia puterilor este echilibrată între preşedinţia Republicii, Adunarea Constituantă  şi Executiv.

Programul islamiştilor nu conţine  nimic alarmant, dar trebuie să rămânem vigilenţi", mai spune Bahout. Marţi, Adunarea Constituantă tunisiană, care are termen un an pentru a redacta o nouă Constituţie, a ţinut şedinţa de inaugurare, un eveniment descris drept o etapă istorică spre democraţie după căderea regimului dictatorial al preşedintelui Zinedine ben Ali.

Siria: continuă represiunea

În schimb, preşedintele sirian Bashar al-Assad nu cedează şi spune că este gata să se lupte până la capăt, dacă este necesar, în ciuda presiunilor din partea Ligii Arabe şi a Occidentului. Siria se confruntă de opt luni cu proteste violente împotriva regimului şi cu o reprimare sângeroasă. ONU acuză forţele de securitate de tortură sistematică, dispariţii şi folosirea forţei letale. Peste 3.500 de persoane au fost ucise începând din martie.

"Prăbuşirea lui Mubarak a fost mai mult o lovitură de stat decât o revoluţie."
Iosif Bahout
politolog