Criticată de Putin, Greta Thunberg îi răspunde preşedintelui rus
0
Greta Thunberg, adolescenta suedeză prezentată drept un simbol al tinerilor care luptă împotriva încălzirii globale, i-a răspuns lui Vladimir Putin după ce preşedintele rus a declarat despre ea că este manipulată şi prost informată.
Criticată de Vladimir Putin, Greta Thunberg a reacţionat pe măsură.
Aflând de la preşedintele rus că este „o fată bună, dar prost informată“ în privinţa schimbărilor climatice, adolescenta suedeză a decis să-şi actualizeze exact cu aceste cuvinte descrierea de la profilul ei pe Twitter (foto mai jos).
Până acum, Greta Thunberg se prezenta drept „o tânără foarte fericită care priveşte spre un viitor luminos şi minunat“, cuvintele alese de preşedintele american Donald Trump pentru a o ironiza după intervenţia de la ONU.
Cu o voce mânioasă, Greta Thunberg i-a acuzat pe liderii lumii că i-au „furat visurile şi copilăria“.
„Oamenii suferă, oameni mor, ecosisteme întregi se prăbuşesc. Suntem la începutul unei extincţii în masă şi vorbiţi numai despre bani, despre creştere economică eternă. Cum îndrăzniţi?“, s-a revoltat adolescenta în vârstă de 16 ani în marja Adunării Generale ONU.

Greta Thunberg şi Donald Trump s-au încrucişat pentru scurt timp în marja Summitui ONU privind Acţiunea Climatică, la care liderul de la Casa Albă a apărut pe neaşteptate. Într-un filmuleţ surprins în momentul întâlnirii adolescenta suedeză poate fi văzută săgetându-l cu privirea pe preşedintele american, în timp ce acesta din urmă trece nepăsător pe lângă ea.
În august 2018, Greta Thunberg a decis să nu meargă la şcoală şi s-a instalat în faţa Parlamentului suedez pentru a protesta faţă de inacţiunea împotriva încălzirii globale. A fost invitată apoi la diverse conferinţe internaţionale pentru a-şi exprima temerile legate de consecinţele negative ale acestui fenomen. Greta este fiica cântăreţei de operă Malena Ernman şi a actorului Svante Thunberg. Tatăl ei a fost numit după ruda sa îndepărtată Svante Arrhenius, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1903.
Miercuri, într-o conferinţă despre energie organizată la Moscova, Vladimir Putin a criticat discursul ţinut de Greta Thunberg la ONU.
„S-ar putea să vă dezamăgesc, dar nu împărtăşesc entuziasmul tuturor în legătură cu discursul Gretei Thunberg“, a spus Putin.
„Faptul că tinerii adolescenţi se arată interesaţi de problemele lumii moderne, inclusiv ecologia, este un lucru corect şi pozitiv. Trebuie să-i sprijinim. Dar când cineva se foloseşte de astfel de tineri, pentru a-şi urmări propriile scopuri, e de condamnat“, a continuat liderul de la Kremlin.
„Nimeni nu i-a explicat Gretei că lumea modernă e complicată“, a insistat preşedintele rus, apreciind că este o fată „foarte sinceră“, „bună“, dar „prost informată“.