Copiii-soldat, o atrocitate a vremurilor noastre

Conform datelor UNICEF, la ora actuală sunt cel puţin 300.000 de minori implicaţi în conflicte armate ce se desfăşoară în diverse colţuri ale lumii În ultimele decenii, numărul

Conform datelor UNICEF, la ora actuală sunt cel puţin 300.000 de minori implicaţi în conflicte armate ce se desfăşoară în diverse colţuri ale lumii

În ultimele decenii, numărul copiilor folosiţi în războaie a crescut, pentru că şi natura conflictelor s-a diversificat, devenind cu preponderenţă etnice, religioase şi naţionaliste. Minorii care ajung militari pe câmpul de luptă au vârsta la care puştii occidentali abandonează desenele animate pentru a trece la jocurile războaielor interstelare de pe calculator.

Sunt din Asia, Africa, America Latină, dar au ceva în comun: copilăria furată. La 10-12 ani, războiul lor nu este un joc, nu e virtual, este unul adevărat, teribil, în care se amestecă ură, moarte, sânge, atrocităţi. Ştiu să mânuiască un Kalaşnikov sau o puşcă americană M16 mai bine ca o armă de jucărie. Copiii-soldat sunt folosiţi în zeci de ţări, înrolaţi în armate, în grupări de gherilă ori luptă, alături de miliţieni şi rebeli. Iau parte la interminabile lupte pe motive etnice, religioase, regionale, îşi consumă copilăria şi adolescenţa într-un mediu atroce, din care ori nu mai scapă cu viaţă, ori ies mutilaţi. Adeseori fizic, întotdeauna sufleteşte. Pentru a intra în astfel de conflicte, sunt ademeniţi cu false promisiuni. De cele mai multe ori însă, sunt înrolaţi cu forţa şi obligaţi să renunţe la o viaţă cât de cât normală pentru una cu mitraliera în mână.

Ritualuri de iniţiere pentru micul războinic

Mulţi minori se înrolează "voluntar", pentru "luxul" supravieţuirii, în ţări devastate din punct de vedere economic din cauza violenţelor fără sfârşit. Datele ONU arată că o pătrime dintre copiii lumii trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. Alţii ajung cu arma în mână pentru un iluzoriu sentiment de protecţie sau pentru a răzbuna atrocităţile comise faţă de propria comunitate ori familie. În 1997, în Congo, s-au înrolat, în urma îndemnurilor transmise prin radio, circa 4.000 de copii ai străzii. Cei mai mulţi însă, sunt răpiţi şi constrânşi să plece la război după ce sunt supuşi unor violenţe fizice şi psihice greu de imaginat. Spre exemplu, în nordul Ugandei, minorii sechestraţi, între 2002 şi 2005, de către gruparea LRA (Armata de Rezistenţă a Domnului), au fost "iniţiaţi" prin participarea obligatorie la o acţiune violentă - uciderea unei rude sau a unui alt copil, "vinovat" că a încercat să fugă sau că este neascultător. Această "iniţiere" atroce, întâlnită şi în alte grupări de gherilă, are un dublu rol. Pe de-o parte, îl terorizează pe micuţ, iar acesta, de frică, este gata să facă orice. Apoi, desfiinţează tabuul omuciderii, creând totodată sentimente de vinovăţie care, în timp, îl fac pe micul soldat să se lege din punct de vedere psihologic de grupul armat. Un alt motiv pentru care copiii ajung pe fronturi sângeroase îl constituie convingerile religioase şi raţiuni de ordin cultural.

De exemplu, în Cecenia, mamele îi învaţă pe cei mici că, dacă îşi dau viaţa în lupta pentru un scop considerat nobil, atunci sufletul lor ajunge în Rai. Luptătorii de gherilă ceceni au pus la punct chiar un "decalog" în care sunt stabilite regulile după care mamele trebuie să-şi educe copiii.

"Arătaţi-le fotografii cu mujahedini şi încurajaţi-vă fiii să devină luptători neînfricaţi ca şi ei. Spuneţi-le că, dacă mor în războiul sfânt Jihad, sufletul lor ajunge lângă Allah", se poate citi în acel "decalog".

Drogaţi înainte de lupte

Folosiţi ca şi carne de tun, soldaţii-copii sunt, de obicei, drogaţi înainte de o acţiune violentă. Grupările armate "bogate" le injectază cocaină sau amfetamină, în timp ce paramilitarii mai "săraci" le administrează o pulbere făcută din praf de puşcă ars, amestecat cu orez şi sfeclă de zahăr plus haşiş. De asemenea, orele de instrucţie sunt foarte violente, pentru ca cei mici să ajungă la "înălţimea" misiunilor pe care le vor avea de îndeplinit. Uneori li se mai dau nişte "talismane ocrotitoare" şi sunt împinşi la cele mai nebuneşti acte sinucigaşe, după ce au fost convinşi că acele obiecte magice îi feresc de orice rău.

Cocoşaţi şi subnutriţi

Dacă scapă cu viaţă şi întregi din luptele la care participă, rareori viaţa copiilor-soldat revine la un făgaş apropiat de normalitate. Întrucât în perioada de creştere sunt obligaţi să poarte mereu o armă, iar, pe de altă parte, ajung la malnutriţie din cauza lipsei de mâncare, ei se aleg cu malformaţii grave ale oaselor, concretizate, cel mai adesea, în deformări ireversibile ale coloanei vertebrale. Şi pentru că mulţi dintre ei, indiferent de sex, pot servi şi ca sclavi sexuali, se aleg cu diverse maladii sau sunt contaminaţi cu virusul HIV. Bolile fizice nu reprezintă însă singura şi cea mai gravă consecinţă a înrolării. Toţi copiii-soldat suferă traume psihice de care nu se mai vindecă niciodată.

Din acest motiv, o eventuală reintegrare într-un ambient normal este aproape imposibilă. Ajunşi la maturitate, ei întâmpină dificultăţi enorme în a se adapta unei vieţi sociale sau de familie.

Armate de copii din lume

Sierra Leone s-a aflat mult timp în atenţia organizaţiilor internaţionale de apărare a drepturilor minorilor, dat fiind că, în cei 10 ani de război civil, copiii-soldat au jucat un rol de prim rang.

Astăzi, cei care au scăpat cu viaţă par să fi fost uitaţi de autorităţi. În Angola, cel puţin 35% din copii şi-au adus contribuţia ca şi "militari" sau au fost alături de trupele aflate în conflictele prelungite ce au însângerat această ţară. În Liberia, afectată până nu demult de două războaie civile, au ajuns pe câmpul de luptă 20.000 de copii, adică circa 70% din soldaţii activi în diverse facţiuni. Şi Sudanul se foloseşte masiv de minori, pe care îi trimite la luptă cu arma în mână. Numai în provincia Wahda, 22% din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani au fost recrutaţi de armată sau de miliţiile proguvernamentale.

În Congo a apărut un nou cuvânt: kadogo, care înseamnă exact "copil-soldat". Orientul Mijlociu este o altă zonă în care copiii au devenit parte integrantă a războaielor. Algeria, Azerbaidjan, Iran, Irak, Tadjikistan, sunt doar câteva dintre ţările în care minorii devin militari, de obicei în cadrul unor grupări islamice radicale. Adolescenţii se află în centrul violenţelor şi în Palestina, constituind 70% din participanţii la Intifada.

În America Latină, începând cu anii '90, copiii-soldat au fost folosiţi în Columbia, Ecuador, El Salvador, Guatemala, Nicaragua, Paraguay şi Peru. Nici în Asia lucrurile nu stau mai bine. Mii de copii au participat la conflictele din Cambodgia, Timorul de Est, Indonezia, Laos, Pakistan, Filipine ori Sri Lanka. Cifrele ONU arată că numai în Myanmar (stat supus unor riguroase sancţiuni economice din cauza încălcării grosolane a drepturilor omului) au fost folosiţi peste 75.000 de copii-soldat, una dintre cifrele cele mai mari din lume. Chiar şi supercivilizatul Occident pune arme în mâinile minorilor: Marea Britanie, Olanda, Canada ori Australia admit în rândurile propriilor armate adolescenţi care nu au împlinit încă 18 ani.

În 1991, în războiul din Golf, au fost trimişi 381 de minori britanici.

Orfanii lui Stalin

Din păcate, folosirea copiilor pe post de soldaţi buni de trimis în linia întâi nu este un fenomen tipic acestor vremuri. De la societăţile tribale şi popoarele primitive, în relatările istorice pot fi întâlniţi, spre exemplu, toboşarii armatei lui Napoleon, aşa-numiţii "enfants perdus", care ţineau ritmul (suflând şi într-un anume gen de fluiere) în care se deplasau soldaţii. Micuţii cădeau ca muştele sub focul armatelor rivale. De o tristă celebritate s-au bucurat şi "fiii regimentului", acei copii orfani care făceau parte din Armata Roşie a lui Stalin, unii dintre ei adoptaţi obligatoriu de soldaţi. Nu o dată au fost trimişi în misiuni sinucigaşe. Dar cei mai notorii au fost adolescenţii înrolaţi în Hitlerjugend, chemaţi de Adolf Hitler, într-un gest disperat, să apere Berlinul în 1945. Divizia a 12-a Panzerdivision SS Hitlerjugend, condusă de Kurt Meyer, era compusă în exclusivitate din tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. Când Germania a fost invadată de aliaţi, iar din temuta ei armată nu rămăsese mai nimic, în lupte au fost trimişi şi copii care de-abia împliniseră 12 ani.

Fetiţele din armată sunt repudiate de comunitate

40% din copiii-soldat sunt puştoaice, dacă nu chiar fetiţe. În ţări precum Salvador, Uganda, Etiopia ele constituie mai mult decât jumătate dintre minorii ce iau parte la lupte. Sunt trimise în misiuni de spionaj sau obligate, de exemplu, să se transforme în adevăraţi genişti. De obicei, copilele sunt răpite pe când au 7-8 ani şi îndeplinesc, la început, diverse munci "casnice" pentru războinici. Pe măsură ce ajung la pubertate, devin sclavele sexuale ale acestora, în cazul în care nu sunt violate, deseori chiar în grup. Dacă mai apucă să se întoarcă în locurile natale, în cele mai multe cazuri, ele sunt respinse de familie şi de comunitate, mai ales dacă între timp au devenit mame, ca urmare a prestaţiilor sexuale obligatorii. Ishmael Beach, o tânără din Sierra Leone, astăzi în vârstă de 23 de ani, a povestit pentru "Liberation" că, pe când avea opt ani, a fost răpită din satul natal şi obligată să "combată" alături de o grupare implicată în războiul civil.

"La 12 ani, mânuiam mitraliera mai bine ca un soldat. A ucide pe cineva devenise un lucru atât de obişnuit, ca şi cum aş fi băut un pahar cu apă". Cât priveşte fetiţele recrutate de Tigrii Tamili din Sri Lanka, numărul lor ajunsese atât de mare, încât fuseseră poreclite "Păsările libertăţii", considerate singurele capabile să aducă victoria.

La 12 ani, mânuiam mitraliera mai bine ca un soldat. A ucide pe cineva devenise un lucru atât de obişnuit, ca şi cum aş fi băut un pahar cu apă.
Ishmael Beach

Recrutarea minorilor va fi pedepsită de TPI

Deşi fenomenul minorilor militari merge mult înapoi în istoria contemporană, de-abia în 1998 câteva organizaţii de apărare a drepturilor omului s-au reunit într-o Coaliţie Internaţională împotriva folosirii copiilor-soldat.

După o muncă de lămurire pentru mobilizarea opiniei publice şi o presiune constantă exercitată asupra guvernelor, în februarie 2002, la Convenţia Internaţională a Drepturile minorilor, a intrat în vigoare Protocolul Opţional, aprobat şi de ONU, care fixează la 18 ani vârsta minimă pentru recrutarea şi înrolarea în orice fel de armată. Un alt pas important a fost făcut în luna februarie din acest an, când la Paris s-a desfăşurat, timp de mai multe zile, conferinţa "Eliberaţi copiii din război". Au luat parte reprezentanţi din 58 de ţări (miniştri şi membri ai unor organizaţii nonguvernamentale), iar rezultatul a fost schiţarea unui document, care va fi finalizat de Naţiunile Unite în această lună.

Documentul va include propunerea ca delictul de înrolare a copiilor sub 18 ani să fie judecat de Tribunalul Penal Internaţional. În document mai este inserată prevederea ca fetiţele să nu fie incluse în aceeaşi categorie de copii-soldat ca şi băieţii, dată fiind reintegrarea lor mult mai dificilă în comunitate.

Un prim inculpat, la Haga

Există, de asemenea, şi o primă victorie juridică. Thomas Lubanga Dyilo, fost şef al miliţiilor congoleze, este în prezent deţinut de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga sub acuzaţia de crime de război şi împotriva umanităţii. În actul de acuzare mai figurează "răpirea, înrolarea şi exploatarea în scopuri militare a sute de copii cu vârste sub 15 ani". Lubanha a fost arestat în martie 2005, la Kinshasa, în cadrul unei operaţiuni menite să restabilească ordinea în zonă, după ce nouă militari ONU au fost ucişi. Un an mai târziu, el a fost transferat în centrul de detenţie al TPI.