Compromis pe Constituţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de externe ai UE au convenit asupra unui tratat simplificat, din care vor dispărea simbolurile UE: steagul şi imnul Miniştrii de externe din ţările Uniunii Europene, reuniţi la

Miniştrii de externe ai UE au convenit asupra unui tratat simplificat, din care vor dispărea simbolurile UE: steagul şi imnul

Miniştrii de externe din ţările Uniunii Europene, reuniţi la Luxemburg, au reuşit să ajungă la un consens privind Constituţia Europeană.

Astfel, noul document nu se va mai numi constituţie şi nu va stipula simboluri comune, cum ar fi steagul cu 12 stele sau imnul Uniunii. Liderii europeni speră că astfel vor linişti temerile celor care consideră că UE se transformă într-un "stat". Singurul simbol care "rămâne în picioare" este moneda euro.

Toate cele 18 state care aprobaseră vechiul tratat constituţional au fost de acord să se renunţe la termenul de "constituţie". Ministrul de externe olandez, Maxime Verhagen, a cărui ţară a respins prin referendum, alături de Franţa, documentul european, a afirmat, ieri, că, din câte se pare, "problema constituţiei va fi rezolvată joi" la summitul european de vară. Din spirit de compromis, România a fost de acord cu eliminarea termenului de constituţie, dar doreşte "păstrarea simbolurilor, a steagului şi imnului" şi susţine "personalitatea juridică unică a Uniunii", a declarat ministrul de externe Adrian Cioroianu.

Noua constituţie va reprezenta un "tratat îmbunătăţit", care va schimba parţial prevederile Tratatului de la Nisa. Controversele majore, rămase nerezolvate, se învârtesc însă în jurul problemelor- cheie, care presupun împărţirea puterii între statele membre. Statutul Cartei Drepturilor Fundamentale, un document în care se listează drepturile cetăţeneşti, continuă să fie subiectul unor dispute aprinse, în care Marea Britanie se afirmă ca principal oponent. De remarcat, în cadrul acestei reuniuni, poziţia comună adoptată de Franţa şi Spania, ştiindu-se că Spania a fost prima ţară care a ratificat documentul şi că Franţa l-a respins prin referendum.

Cele două ţări împărtă şesc şi poziţia privind sistemul de votare. Acesta ar presupune aprobarea unei legi, dacă aceasta întruneşte acordul a 50% din statele UE, însumând peste 65% din populaţia Uniunii. Polonia se opune cu vehemenţă acestui sistem.

Alte probleme controversate pe care miniştrii de externe le lasă la latitudinea "şefilor" lor sunt legate de statutul legal al Uniunii, dacă Uniunea va putea semna, uni tar, tratate internaţionale, dar şi politica externă comună.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite