Cine va fi Cavalerul Apocalipsei nucleare?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Discursul războinic între liderii Coreei de Nord şi Statele Unite, ambii cu prerogative absolute în declanşarea unui atac sau unei riposte cu arme nucleare, escaladeză pe zi ce trece, amintind de „criza rachetelor cubaneze“, singurul moment în istorie în care lumea a fost ameninţată de iminenţa izbucnirii unui conflict nuclear.

Numai că, spre diferenţă de episodul respectiv, ţările care par să se apropie cu paşi hotărâţi de declanşarea Armaghedonului nuclear au capacităţi militare cu totul debalansate. De aici începe ciudăţenia absolută a jocului mortal de acum, căci simpla logică statistică arată o imensă diferenţă între capacităţile militare de care dispun cele două ţări, cu atât mai mult în ce priveşte capacităţile nucleare şi diversitatea vectorilor de transport la ţintă. În plus, din momentul lansării unei rachete balistice nord-coreene cu încărcătură nucleară, sunt activate automat, simultan, sistemele americane anti-rachetă Aegis şi cele aparţinând sistemului THAAD.

Şi atunci, ce poate spera Phenianul? Doar efectuarea unei încercări de lansare a mai multor rachete cu ogive nucleare împotriva unor ţinte americane ca un gest de tip kamikaze, încercând să provoace cât mai multe distrugeri inamicului înainte de a muri eroic cu numele lui Kim Jong-un pe buze? Posibil, ca rezultat al îndoctrinării uluitor de ample, la nivel de generaţii, la care a fost expusă populaţia din Coreea de Nord, şi mai ales cadrele armatei, sub cele trei generaţii ale dinastiei Kim. Poate şi altceva, mânaţi de speranţa că una dintre rachetele lor nu va interceptată şi distrusă în zbor, caz în care toată povestea ar reprezenta o umilinţă majoră pentru armata americană şi ar trezi, poate, spiritul de aventură al altor puteri nucleare.

Posibil, dar asta nu poate fi decât un element al unui alt raţionament. Cel care ar putea fi interpretat doar dacă ne referim la gândirea complicată, specifică oricărei construcţii militare din Extremul Orient. Gândiţi-vă doar la pregătirea minuţioasă a atacului japonez de la Pearl Harbour, efectuat în timp ce diplomaţia japoneză juca o comedie perfectă, magistral orchestrată, ţesând o plasă mortală care i-a ameţit pentru moment pe decidenţii americani.

Sentimentul meu este că, şi de data asta, Phenianul încearcă o asemenea mişcare de diversiune, anunţând de dinainte, ca toată lumea să fie bine pregătită, ce ţinte urmează să atace, care va fi durata şi traiectoria rachetelor... aiuritoare situaţie, una care contravine tuturor manualelor şi protocoalelor de pregătire şi efectuare a unei lovituri asupra uneia sau mai multor ţinte inamice şi tradiţiei multimilenare de secretoşenie, adesea aproape de paranoia, proprie spaţiului Extremului Orient. Se trădează principiul elementar al „menţinerii avantajului surprizei“, se indică în mod clar radarelor de intercepţie traiectoria exactă a propriilor rachete!

Şi atunci?

Primul scenariu este legat de speranţa lui Kim Jong-un ca, în ciuda oricărei logici alta decât a răzbunării sau din dorinţa de a exploata un eventual front american slăbit, China să poată intra în conflict în cazul în care ar estima că mişcările flotei americane ar ameninţa direct zonele sale de suveranitate din Marea Chinei de Sud... Scenariu aiuritor, dar nu mai puţin terifiant, presupunând însă ceea ce, din toate datele momentului pare totalmente imposibil, adică o înţelegere subterană care să implice cumva că Beijingul ar fi gata să asume costurile extreme ale unui asemenea război doar de dragul susţinerii necondiţionate a Phenianului. Ipoteză complet stranie, dar, oricum, e bine să avem imaginea forţelor militare ale puterilor regionale care ar putea fi angrenate.

Click pe imagine pentru a mări

image

Dar pe ce s-a bazat Phenianul, cel puţin până acum, în a spera că alianţa militară cu China ar putea funcţiona? Pe tensiunea reală, continuă şi cu momente de exacerbare reală, între interesele tuturor ţărilor cu ambiţii de control a căilor maritime în zonă, fiecare având planuri niciodată uitate de supremaţie şi de clădire de capacităţi specifice pentru obţinerea şi asigurarea, la nevoie, a „interdicţiei de acces“, cu consecinţe absolut dramatice pentru fluxurile economice uriaşe în toată aria respectivă.

image

Al doilea scenariu, în opinia mea la fel de abulic ca şi primul, ar fi speranţa lui Kim Jong-un că, la o chemare disperată a sa, forţele anti-imperialiste din întreaga lume s-ar putea uni pentru a da o replică decisivă „agresorului imperialist american şi lacheilor săi“. O reacţie care să implice Federaţia Rusă, fie singură, fie în combinaţie cu China, în virtutea tratatelor de alianţă militară din cadrul Organizaţiei de cooperare de la Shanghai. Situaţie echivalentă cu declanşarea celui de-al treilea Război Mondial, punând în mişcare, instantaneu, toate modalităţile de contraatac, nuclear şi convenţional, ale americanilor şi tuturor aliaţilor săi din NATO şi nu numai. Un al treilea Război Mondial care echivalează, în condiţiile capacităţilor militare actuale, cu Apocalipsa. Şi aneantizează lumea aşa cum o ştim acum. Nu este imposibil, dar cert este că decidenţii politici şi militari vor face tot ce este imaginabil pentru ca un eventual conflict local să se încheie extrem de rapid. Cu mijloacele specifice unei acţiuni militare cu cât mai mare precizie chirurgicală.

Caz în care iată din nou o hartă, cea extinsă a puterilor militare din regiune, incluzând şi Federaţia Rusă.

image

Al treilea scenariu este cel, foarte credibil, al lansării unei lovituri militare americano-sud-coreene de răspuns, lovitură de precizie calculată pentru a lovi totalitatea zonelor militare şi capacităţilor de infrastructură ale Coreei de Nord. Scop în care pot fi folosite, extensiv, toate tipurile de rachete de croazieră, cu încărcături nucleare sau convenţionale, aflate la bordul navelor care formează grupul de atac condus de port avionul Carl Vinson. Dacă primul val de lovire se dovedeşte insuficient, atunci pot intra în joc rachetele balistice de la bordul submarinelor de atac aflate în zonă susţinute de valuri succesive de bombardiere strategice. Este scenariul cel mai probabil deoarece presupune „un conflict limitat de mare intensitate“, dar care nu antrenează intrarea în joc a altor actori, ceea ce pare acum evident după ce Rusia şi China au făcut un pas înapoi, şi mai vizibil după eşecul ultimei încercări de mediere chineze. Un asemenea scenariu este şi mai credibil dacă ne gândim că printre opţiuni se numără şi lansarea, în paralel cu primul val de lovituri sau în continuarea sa imediată, a unei vaste operaţiuni la sol dusă de forţe speciale combinate de preluare a controlului principalelor locaţii militare din Coreea de Nord şi neutralizarea conducerii politice şi militare a ţării.

image
image

Al patrulea scenariu este unul extrem de ciudat şi interesant, evocat de mai multe ori în trecut: un atac al Coreei de Nord asupra teritoriului SUA cu o bombă cu impuls electromagnetic (EMP). Efectul unei asemenea bombe, generat de explozia la o altitudine înaltă a unei singure încărcături nucleare, poate fi absolut devastator. Mai sus de 30 km altitudine, impulsul electromagnetic produs de explozia nucleară anihilează infrastructurile electrice, electronice şi de telecomunicaţii pe o zonă extrem de întinsă. Peter Pay, şeful Comisiei Congresului american însărcinat cu evaluarea ameninţării electromagnetice la adresa SUA, spunea că este o mare greşeală să se subestimeze acest tip de pericol, iar Jeffry Lewis, coordonatorul ARMS CONTROL, sublinia că posibilitatea unui asemenea tip de atac este „scenariul catastrofă preferat de către un mic grup de oameni foarte implicaţi în problemă“.

Al cincilea scenariu este „opţiunea non-combat“, cel pe care mizează mulţi analişti politici şi militari, presupune repetarea exactă a desfăşurării „crizei rachetelor“. Posibil, atâta timp cât Rusia şi China vor continua presiunea, transmiţând mesaje ferme către Phenian, avertizându-l pe Kim Jong-un că va rămâne singur şi că ţara sa riscă să fie distrusă în întregime sau să sufere pierderi umane şi materiale enorme. Este o soluţie care ar presupune, la un moment dat, implicarea Naţiunilor Unite şi, foarte probabil, ar deschide drumul către un proces realizabil de reunificare a celor două Corei. Dar, la fel de bine, acesta poate fi scenariul subsecvent scenariului 3, adică să devină activ doar după dispariţia actualei familii conducătoare de la Phenian şi conducerii militare a ţării.

image
image

Dar dacă, totuşi, Kim Jong-un îşi urmează paranoia războinică? Atunci, răspunsul este simplu. Iată raza de acoperire a rachetelor sale balistice cu încărcătură nucleară:

image
image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite