China, noua poartă obligatorie de trecere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcă blocaţi într-o completă indiferenţă şi, în orice caz, într-un dezinteres total, politicienii noştri nu pomenesc nimic, dar absolut nimic despre ce se întâmplă în lumea care ne înconjoară.

Şi totuşi, cred că ar avea ce vedea, ar avea ce învăţa şi ar putea observa, măcar ca la teatru, cum joacă alte ţări, în ce direcţii se îndreaptă, ce pieţe vizează, cum ştiu să prezinte argumente atractive şi, înainte de toate, cu se reorientează rapid astfel încât să se adapteze la actuala reaşezare de plăci tectonice din politica mondială.

Iată un exemplu, poate cel mai important şi încărcat de o simbolistică specială, atât economică dar, în primul rând politică: Marea ofensivă chineză, considerată acum drept deschizătoarea unor enorme „ferestre de oportunitate“ acolo, la punctul de plecare al Noii rute a mătăsii la nivel global, legând Asia şi Orientul Mijlociu şi cel Apropiat de Europa prin cele două centuri ale sale, cea terestră şi cea maritimă.

China trebuie evaluată atât în contextul marilor acorduri care o leagă de partenerii săi din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (organizaţia care cuprinde o enormă forţă demografică - peste un sfert din populaţia lumii -, economică, militară) şi în contextul proximităţii sale cu noua alianţă de o colosală importanţă, cea născută anul trecut, imediat după ce Preşedintele Trump a decis retragerea SUA din Tratatul de parteneriat transpacific (pe care SUA îl semnaseră în 2015). La doar 10 luni de la acest eveniment, 11 ţări din zona Asia-Pacific (printre care Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Vietnam) au semnat un nou acord pe 11 noiembrie. Evident, fără participarea SUA.

Această nouă structură a raporturilor de forţă regionale se poate traduce într-o ecuaţie simplă: cine vrea să intre în Asia, intră acum mai întâi în China şi, odată contactul realizat, poate să acceseze pe mai departe pieţele secundare ale Organizaţie. „Secundar“ fiind un termen care defineşte pieţe, fiecare dintre ele, mai mari decât mari ţări europene sau alianţe între acestea. Iar acum China are semnate 10 acorduri de liber-schimb de importanţă strategică cu Hong Kong, Macao, Taiwan, ASEAN, Chile, Pakistan, Noua Zeelandă, Singapore, Peru, Costa Rica şi negociază alte 6 acorduri cu ţări sau zone de integrare regională (Australia, Consiliul de Cooperare din Golf, Islanda, Norvegia, Elveţia şi Coreea de Sud şi s-a angajat într-un acord tripartit cu India, Japonia+Coreea de Sud.     FOTO: Organizaţia de Cooperare de la Shanghai

Organizatia de cooperare de la Shanghai

Miza tuturor marilor jucători (cu excepţia SUA) este de a identifica o ancoră cât mai solidă nu numai cu China, dar şi cu „China-punct-de-plecare-pe Noua-Rută-a-Mătăsii“, folosind posibilităţile practic ilimitate pe care le oferă ruta terestră dar şi cea maritimă, acum mult degrevată de presiunea pe care o reprezenta în trecut prezenţa de control americană asupra Asiei de Sud Est, acum în căutarea evidentă a noului protector natural care, prin forţa lucrurilor, a rămas China. Şi iată ce spaţii geografice sunt deschise şi gerate de giganticul proiect chinez care înglobează puncte de trecere pe trei continente, acoperind 65 de ţări şi pentru care China a alocat un buget iniţial de peste 1000 miliarde de dolari:

Drumul Matasii China

Priviţi cu mare atenţie această hartă, căci discuţia se poate deschide nu doar spre dimensiunile economice (extrem de uşor de perceput), dar poate fi importantă şi din punct de vedere strategic, căci amplasamentele chineze pe cele două rute vor echivala cu tot atâtea implantări-posibilitate de control şi supraveghere în regiuni dintre cele mai diverse  unde prezenţa chineză este o noutate absolută. Cele din estul Africii, din Mediterana şi din Europa... Iar principalii lideri europeni încep să conştientizeze faptul că, fiind confruntaţi cu o asemenea forţă a unei expansiuni aflată în mers şi într-un continuu crescendo, fie o tratează ca pe o ameninţare deschisă, fie sunt obligaţi să răspundă repede, deplasând rapid piese de forţă pe acest nou eşichier pe care se joacă acum o mare parte din politica viitoare a lumii.

Drept care Emmanuel Macron declanşează în aceste zile o contra-ofensivă în China. Interesantă a fost deschiderea de joc: „Voinţa mea este ca Franţa şi Europa... să fie prezente la întâlnirea propusă de China“ , a spus preşedintele Franţei, adăugând că este „gata să joace un rol de motor“ în discuţia între Europa şi China despre Noul Drum al Mătăsii.

„Suntem legaţi. Viitorul are nevoie de Franţa, de Europa şi de China. Împreună, constituim memoria lumii. Şi ne revine decizia de a-i fi şi viitorul.“ Emmanuel Macron, Preşedintele Franţei

Foarte interesant, mai ales că este uşor de ghicit că el merge mai departe pe drumul de schimbător strategic de jocuri, asumat cu acordul tacit al Germaniei aflată acum în perioada delicată a formării dificile a guvernului şi în tăcerea aprobatoare a celor de la Bruxelles, început odată cu propunerile făcute Turciei. Este oare acest discurs de acum semnalul că, după încheierea Acordului de liber-schimb cu Japonia, Uniunea Europeană ar putea deschide preliminariile unei negocieri similare cu China?

Greu de spus în acest moment, dar semnalele în acest sens încep să se acumuleze, mai ales că absolut toată lumea vrea să profite din auto-izolarea impusă de Preşedintele Trump prin politicile sale ultra-protecţioniste. Drept care, noile alianţe începe să se consolideze pe tot ce înseamnă refuz al politicilor americane, exact aşa cum se întâmplă acum în această vizită a Preşedintelui Macron în China unde, printre marile proiecte discutate, se află şi alianţa mondială pe politici privind schimbările climatice, aşa numitul Acord de la Paris care, cum spunea Macron, „fără China n-ar fi supravieţuit... Iar China s-a ţinut de cuvânt... a demonstrat un simţ extraordinar al responsabilităţii. Cine oare, în urmă cu câţiva ani, şi-ar fi închipuit că China va demonstra o asemenea forţă de raliere la nivel mondial? Această cooperare (în domeniul climatic, n.n.) va demonstra lumii că francezii şi chinezii sunt capabili de a face ca planeta noastră să fie din nou mare şi frumoasă“.

Sigur că despre proiectele climatice s-a făcut vorbire, dar trimiterea ironică la sloganul „Make America Great Again“ nu a scăpat nimănui. Aşa cum toată lumea a fost foarte atentă la dimensiunea economică a vizitei, asta deoarece Macron s-a deplasat însoţit de peste 50 de mari patroni care reprezintă cele mai importante sectoare strategice, Printre contractele avute în vedere, unul ar trebui să privească marea companie AREVA (valoare de 20 miliarde de Euro), fiind vorba despre construcţia unei uzine gigantice de reciclare a deşeurilor rezultate din tratarea combustibilului din centralele nucleare. În total, ar putea fi vorba despre 50 de acorduri separate dar şi, la fel de important, de transmiterea mesajului esenţial că Franţa este deschisă investiţiilor chineze şi că, posibil, îşi va folosi influenţa la nivel de Bruxelles pentru a mai calma asperităţile încă existente în domeniul luptei-anti-dumping, spre exemplu.

image

Nu este încă foarte clar dacă, la nivel de UE, va exista suficientă determinare politică pentru a merge rapid pe acest drum. Dar, de cealaltă parte, este clar că economiile din „nucleul dur“ par să se orienteze cu rapiditate în acest sens, iar economiile din Centrul şi Estul Europei, în căutare de pieţe dar mai ales în disperată nevoie de investiţii, ar fi extrem de favorabile unei schimbări majore de paradigmă în relaţiile cu China. Mulţi se vor bate pentru o asemenea deschidere, având deja dosarele gata pregătite de mult timp, aşa cum, iată, au făcut francezii tocmai pentru a face din Noul Drum al Mătăsii un parcurs care să nu fie univoc, ci multi-profitabil.

Poate că, în acest sens, România va merge în ideea mesajului dat încă din 2015 de Preşedintele Iohannis, care spunea că relaţia cu China trebuie abordată „într-o manieră cuprinzătoare, realistă şi pe termen lung, care să răspundă intereselor noastre reciproce. Considerăm, că, în acest fel, vom contribui şi la realizarea obiectivelor Agendei cooperării strategice 2020 a relaţiilor UE-China... Avem un interes special şi în dezvoltarea relaţiilor cu statele din Asia Centrală, intenţionând consolidarea dialogului politic şi intensificarea cooperării energetice şi economice. Asia Centrală poate juca un rol cheie în diversificarea surselor de aprovizionare cu hidrocarburi ale Europei. De asemenea, dorim să facilităm fluxurile comerciale în şi dinspre Europa, prin realizarea unui coridor de mărfuri între Marea Neagră şi Marea Caspică, care să conecteze Asia Centrală la Europa şi, mai departe spre est, spre China. Portul Constanţa, coridorul dunărean, sunt atuuri importante pe care România le va folosi în acest demers”.

Perspective interesante. Să vedem acum, la timp, dosarele la nivel guvernamental, cine le negociază şi cine obţine şi un avantaj pentru România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite