„Chestiunea Ierusalimului“ amorsează revolta lumii arabe. Şi nu numai

Decizia lui Trump privind Ierusalimul de-abia începe şă-şi producă efectele în materie de reacţii internaţionale şi, mai ales, de neaşteptat de rapidă reunificare a poziţiilor din lumea arabă, din cea musulmană în general, dar şi la nivelul principalelor State Membre din UE.

„Chestiunea Ierusalimului“ nu a fost niciodată, pentru niciuna dintre tabere, una exclusiv teritorială şi reprezentând suma unei anume structurări de forţe. Desigur că a fost şi asta, dar, în principal, a fost vorba despre o arhitectură simbolică reflectând convingerile profunde religioase, trecute ca garanţie identitară de la o generaţie la alta. Decizia SAU a reuşit să repolarizeze la modul imediat pasiunile multiseculare şi să reanime tensiunea specifică pe care o are, în zonă, orice tip de confruntare inter-confesională. Ceea ce era până atunci un proces de pace început foarte greu şi care avansa cu paşi de melc, a fost brusc înlocuit cu intoleranţa specifică momentelor de conflict. 

Ecuaţia de pace relativă de până acum era susţinută de garanţiile că SUA îşi vor păstra calitate de jucător neutru. Din acest moment, Palestina împreună cu toate statele arabe denunţă o posibilă prezenţă a SUA ca arbitru al procesului de pace, iar statele europene au majoritar aceeaşi poziţie (cu excepţia Republicii Cehe, Ungariei şi a ţării noastre). Dar, evident, cea mai importantă şi mai discutată dintre consecinţe este această raliere a lumii arabe într-o mişcare de protest la adresa SUA.

Pentru Liga Arabă se spune într-un comunicat al miniştrilor de Externe - orice stabilire a unei misiuni diplomatice la Ierusalim sau orice transfer de ambasadă în acest oraş este o încălcare flagrantă a drepturilor cetăţenilor palestinieni şi a tuturor musulmanilor şi creştinilor...o violare gravă a dreptului internaţional şi a Convenţiei de la Geneva precum şi a rezoluţiilor Consiliului de Securitate.

Desigur, se poate ca această poziţie să fi fost una predictibilă în măsura în care, în acest moment, nicunul dintre liderii lumii arabe sau musulmane nu poate, fără a risca o revoltă instantanee, să susţină poziţia americană. Asta fiind valabil chiar şi pentru Jordania şi Arabia Saudită, aliaţii strategici în regiune ai americanilor. 

Dar cine va conduce o eventuală „revoltă arabă“? Neşteptat sau nu, Erdogan se auto-propune ca apărător şi exponent al cauzei paletinieni şi, implicit, reprezentant al cauzei musulmane în general, declarând că "Israelul este un stat invadator. În acest moment, utilizând poliţia lor, au recurs la teroare şi lovesc copii şi tinerii palestieni... Atacă Gaza cu avioanele lor F-16. De ce? Pentru că-şi spun: „Suntem puternici“. Vreau să spun foarte clar că a fi puternic nu este sinonim cu  a avea dreptate...Iar Preşedintele Trump încearcă să iasă în faţă spunând: „Asta e, am făcut-o pentru că sunt mai puternic". Scuzaţi-mă...dar să fiţi puternic nu vă conferă acest drept“.

Problema se extinde repede şi sigur, căci, la ONU, imediat după reuniunea de urgenţă a Consiliui de Securitate, ambasadorii a cinci dintre ţările europene (Marea Britanie, Franţa, Italia, Suedia şi Germania) au publicat o declaraţie comună în care se afirmă că „Suntem în dezacord cu decizia SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Isrelului şi de a începe pregătirile pentru transferul ambasadei americane la Ierusalim... decizia americană nu este în acord cu rezoluţiile Consiliui de Securitate şi nu este de niciun ajutor în ce priveşte perspectiva unei păci în regiune". În plus, cei cinci ambasadori au indicat şi faptul că, din punctul de vedere al ţărilor lor, „partea de est a Ierusalimului face parte din teritoriile palestiniene ocupate de Israel". Context în care premierul Netanayahu acuză Europa de "ipocrizie". Iar acum, înaintea de vizita în Orientul Apropiat anunţată de vicepreşedintele Mike Pence, atât Preşedintele palestian Abbas cât şi doi dintre marii lideri religioşi din regiune, unul musulman, altul şef al Bisericii copte, au spus că refuză o întâlnire cu înaltul oficial american.

Se prefigurează o rupură profundă şi durabilă care deja schimbă raporturile de forţe în Orientul Apropiat dar care să învenineze considerabil şi relaţiile între SUA şi principalele ţări europene membre NATO, plus Turcia?      

Este doar un război al vorbelor sau e ceva cu mult mai grav? Nu poate exista o previziune certă tocmai fiindcă e vorba despre Ierusalim, tocmai fiindcă par să se creeze condiţiile pentru un conflict major pe baze religioase.

Să ne amintim de parabola notată de Antoine de Saint Exupery în Courrier Sud: „Eram asemenea acelui pelerin care ajunge la Ierusalim mai târziu cu noapte. Atunci i-a murit şi speranţa şi dorinţele: n-a mai găsit decât pietre...“