Cadavrele a sute de persoane executate de Statul Islamic, descoperite într-o groapă comună din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrele a peste două sute de persoane executate de jihadişti din grupărea Statul Islamic (SI) au fost descoperite rude ale acestora într-o groapă comună din provincia Deir ez-Zor, în estul Siriei, a anunţat miercuri organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP şi Reuters.

Victimele sunt membri ai tribului Shaitat, originar din această provincie, care au luptat împotriva Statului Islamic. OSDO a precizat că „marea majoritate” a morţilor erau civili, mulţi dintre ei fiind executaţi cu sânge rece ca „represalii” la răscoala împotriva SI, care deţine controlul asupra unor vaste regiuni din Siria.

În total, 900 de membri ai acestui trib au fost ucişi, a precizat organizaţia non-guvernamentală care se sprijină pe o vastă reţea de militanţi.

Găsirea cadavrelor a avut loc după ce membrilor Shaitat le-a fost permis de Statul Ismalic să se întoarcă în satul natal, de unde au fost alungaţi. Pentru a se întoarce, ei au fost nevoiţi să accepte respectarea unei restricţii de circulaţie nocturnă, să nu participe la reuniuni şi să nu poarte arme, potrivit AFP.

Tribul Shaitat a încercat să se revolte împotriva SI, dar, la începutul lui august, peste 900 dintre ei au fost „masacraţi” de gruparea jihadistă, în mare parte civili, potrivit OSDO.

Acuzată, de către ONU, de comiterea unor atrocităţi şi „crime împotriva umanităţii”, gruparea ultraradicală sunnită SI luptă în Siria pe mai multe fronturi - împotriva regimului, rebelilor şi kurzilor - şi nu ezită să-şi decapiteze şi chiar să-şi crucifice "duşmanii".

Conflictul din Siria a început în martie 2011 odată cu reprimarea manifestaţiilor paşnice antiregim, care a provocat o insurecţie armată împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite