Anul Tancului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii i-au spus broscuţei: sari! Şi ea a sărit. Apoi, i-au tăiat picioarele din spate şi i-au spus din nou să sară. Broscuţa a rămas pe loc. Cercetătorii s-au panicat: o fi surzit sau e amnezică? Asta e, acum, dilema apărătorilor democraţiei. Între timp, broscuţa, în strădania ei, l-a născut pe Trump. Cu ce efect asupra democraţiei?

Fantomele trecutului recent – marea criză, extremismul, punerea democraţiei între paranteze – ne bîntuie pentru a ne încerca, în final, cu spectrul unui alt mare război? Sau paşii în necunoscut, tot mai precipitaţi – între care şi opţiunea americană din 8 noiembrie 2016 – vor reuşi, în timp util, să salveze democraţia, obligînd-o să revină la menirea ei originară?

În avalanşa de necunoscute, avem o certitudine: sistemul politico-mediatic – gardian al gîndirii unice, botezate în Occident corectitudine politică – a suferit cea mai grea lovitură posibilă prin alegerea lui Donald Trump. Timpul va demonstra dacă marea democraţie americană şi-a găsit, prin această opţiune, imboldul regenerator sau detonatorul fatal.

Acum un an şi jumătate, la începutul cursei pentru Casa Albă, nu puţini eram cei care avertizam că prima democraţie a lumii merită mai mult decît o nouă competiţie între două dinastii obosite. Pentru că asta au propus nucleul dur republican, în primă fază, prin Jeb Bush, cotat ca favorit pentru nominalizarea din partea republicanilor, şi democraţii, prin Hillary Clinton, trecîndu-i cu vederea bilanţul modest ca secretar de stat.

Să nu uităm cine şi cum i-a deschis lui Trump drumul spre Casa Albă. S-ar putea să mai vedem scenariul.

Alegătorii americani i-au sancţionat fostei Prime Doamne nu doar lipsa de viziune şi empatie, ci şi naivitatea demonstrată, ca şefă a diplomaţiei americane, în relaţia cu Rusia, cu dramaticele consecinţe din Ucraina, eşecul repivotării SUA spre Asia-Pacific, scandaloasa gestionare a atacului islamist din 2012 asupra Consulatului SUA din Benghazi şi recurgerea, ca secretar de stat, la contul personal de e-mail pentru comunicarea cu Departamentul de Stat. Acestor minusuri li s-a adăugat, desigur, o tradiţie fără excepţii potrivnică predării ştafetei prezidenţiale în interiorul taberei democrate. S-a întîmplat, în ultimul secol şi jumătate, numai prin decesul preşedintelui şi preluarea mandatului de către vicepreşedintele în funcţie.

Acestea sînt, însă, istorie de pe acum. Americanii şi-au ales un preşedinte a cărui primă trăsătură este, conform opiniilor emise de o planetă intrată în fibrilaţii, impredictibilitatea.

Cred că 2016, Anul Tancului, aşa obtuz şi implacabil cum pare – aidoma armei lansate exact cu un secol în urmă de britanici, în bătălia de pe Somme – a schiţat deja un răspuns. Cel mai probabil, anul care s-a încheiat a trasat coordonatele politice pentru 2017.

Anul Tancului nu s-a terminat odată cu votul pentru Brexit şi Trump.

Olanda, Franţa şi Germania bat, la rîndul lor, în lunile ce vin, poate ultima carte. Cum au ajuns aici, nu ştiu nici liderii depăşiţi de dinamica realităţii.

Olandezii au dat, deja, un vot de avertisment, la referendumul privind Acordul de Asociere UE-Ucraina, pe care l-au respins în aprilie trecut, dezinteresaţi de consecinţa acestui act de dispreţ faţă de sacrificiul Maidanului asupra influenţei UE în imediata-i vecinătate. În acest context, cînd ne întrebăm de ce moldovenii l-au ales în 2016 pe Dodon preşedinte, să ne întrebăm ce a făcut concret UE pentru ţările Parteneriatului Estic, nu doar ce le-a cerut acestora să facă, ignorînd simplist sensibilităţile foarte strînsei vecinătăţi ruse.

Legislativele din Franţa, în primăvară, şi din Germania, în toamnă, vor purta amprenta atentatelor islamiste – a celor care au fost şi, din păcate, vor mai fi. Devine cert votul-sancţiune pentru incapacitatea autorităţilor de a asigura securitatea cetăţenilor, iar în cazul Angelei Merkel şi pentru consecinţele erorilor decizionale în faţa masivei imigraţii ilegale.

Sînt doar cîţiva factori ai nemulţumirii populare care a început să măture, în lumea democratică, o clasă politică decrepită, incapabilă să se regenereze şi să identifice soluţii pentru avalanşa de crize ce s-a acumulat în societate. Legătura dintre cetăţean şi politică s-a rupt.

În faţa simplismului populist, democraţia e tot mai şubredă tocmai în esenţa ei.

Cînd, de ce, cu ce efecte, care sînt remediile? Deocamdată, trăim intens şocul revelării fracturii produse de criza de încredere dintre „majoritatea tăcută“ şi „elita politico-mediatică“.

Brexit şi Trump au şocat lumea în 2016, împingînd, în primul caz eurofobia, iar în al doilea protestul antisistem pînă la ultima consecinţă. Aşadar, terenul e pregătit şi nu sînt semne că populismul occidental îşi va pierde curînd din intensitate. Izolaţionismul, protecţionismul, unilateralismul, suveranismul, conservatorismul formează cocktailul propus maselor drept panaceu. Va urma inevitabil momentul cînd şarlatania va ieşi la iveală. De aici pînă la militarism mai e doar un mic pas.

Problemele reale ale oamenilor sînt cu totul altele. Remediile ar trebui să vizeze, în opinia profesorului Michael J. Sandel, de la Universitatea Harvard: combaterea inegalităţii veniturilor şi a şanselor („cei născuţi din părinţi săraci tind să rămînă săraci ca adulţi“), restaurarea meritocraţiei şi a demnităţii muncii, precum şi redefinirea relaţiei dintre comunitatea naţională şi cea globală – „Datorăm mai mult concetăţenilor noştri decît le datorăm cetăţenilor altor ţări? Într-o epocă globală, ar trebui să cultivăm solidaritatea naţională sau să aspirăm la o etică cosmopolită universal umană?“, se întreabă specialistul american în filozofie politică. În faţa emergenţei registrului apocaliptic, care profită demagogilor, politica responsabilă e chemată să se întoarcă la cetăţean.

2017 a început cu o ceaţă deasă aşternută peste lume. O pîclă din care se detaşează silueta unui tanc. Să sperăm că micile dezastre pe care le prevesteşte ne vor feri de un alt mare război. Aici ne-a adus o democraţie muribundă. O democraţie care trebuie reinventată pentru a salva lumea din spirala războiului.

(Apărut în Dilema veche, nr. 673, 12-18 ianuarie 2017)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite