America latină, Europa orientală

Recenta Zi Mondială a Tineretului Catolic, desfăşurată în Brazilia, poate justifica o comparaţie. Concret, cum se prezintă situaţia tinerilor în America latină, majoritar catolică, şi în Europa orientală, majoritar ortodoxă?

Sigur, comparaţiile au limite. Nu poţi, la rigoare, compara popoarele şi ţările între ele, cu atât mai puţin continentele. Riscăm alimentarea clişeelor, a ideilor preconcepute. În virtutea căror criterii se poate stabili că ţara sau de-a dreptul continentul x este aşa, iar ţara sau continentul y altminteri? Cu ce fel de informaţii operăm, ce scală valorică aplicăm şi ce loc ocupă în evaluare diferenţele specifice, adică acele elemente care definesc identitatea locală, non-transportabilă ca atare?

Şi totuşi. Avem între timp materii academice de economie sau politică internaţională, rapoarte ale Băncii Mondiale şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pe diverse teme sociale de interes general. Criza financiară a fost şi rămâne un fenomen planetar, afectând pe unii mai mult şi pe alţii mai puţin, fie şi din cauza lanţului cauzal care leagă banii de produs şi industria de piaţă. Altfel spus, în plină globalizare, cu instrumente de comunicare fără precedent, nu este chiar nepotrivit să pui faţă în faţă situaţii din spaţii îndepărtate geografic, dar făcând parte din acelaşi global village.

Foarte pe scurt, tineretul catolic din America latină reflectă derapajele unui continent care încă nu s-a stabilizat democratic şi în care polarizarea socială este foarte puternică. În timp ce elita latino-americană îşi trimite copiii la studii în SUA sau chiar Europa de Vest, colegii acestora de generaţie din Mexic sau Brazilia cad victime mafiei drogurilor, se prostituează sau ajung ei înşişi infractori. Clasa de mijloc este permanent ameninţată de fluctuaţiile politice, instabilitatea puterii pe continent intrând în dicţionarele de expresii şi locuţiuni. A avea realităţi latino-americane în politică este cel mai grav diagnostic pe care îl poate pune politologia.

Acum, Europa orientală, pentru a folosi acest termen, oferă o imagine deloc mai bună. Perpetuarea fostelor cadre comuniste în posturile de conducere, politicile discreţionare, privatizările abuzive, explozia mediatică şi importul cultural, adâncirea prăpastiei dintre câştigătorii şi perdanţii tranziţiei – toate acestea cauţionează masiv destinul omului tânăr, a celui care studiază şi doreşte apoi să se împlinească profesional. Fără a trage concluzii grăbite, generaţia care ar trebui să construiască viitorul în această parte a Europei – pentru a nu mai vorbi de şomajul în rândul tinerilor la nivelul întregii Uniuni Europene – este penalizată de decidenţi al căror parcurs biologic se va termina înaintea efectelor măsurilor pe care le iau azi.

Dincolo de toate asemănările, este vizibil interesul mai reţinut al Ortodoxiei faţă de tineri – organizaţia mondială Syndesmos se află în agonie de peste un deceniu –, în vreme ce „manifestarea” din Brazilia de acum câteva zile transmite nu doar mesajul empatiei dintre membri „vechi” şi „noi” ai comunităţii de credinţă, cât mai ales încurajarea de a se implica. În Biserică, în societate.