Al-Qaida ameninţă Occidentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul militar taliban Mansour Dadullah a lansat, din nou, ameninţări la adresa Vestului. El a declarat că atentatele din Londra şi Glasgow nu au fost suficiente şi că alte atacuri, de

Comandantul militar taliban Mansour Dadullah a lansat, din nou, ameninţări la adresa Vestului. El a declarat că atentatele din Londra şi Glasgow nu au fost suficiente şi că alte atacuri, de mare anvergură, urmează să aibă loc. "Veţi fi, cu ajutorul Domnului, martorii altor atentate", a declarat el într-un interviu acordat unui jurnalist pakistanez.

Luna trecută, Dadullah a prezidat "ceremonia de absolvire" a participanţilor la o tabără de antrenament terorist din Pakistan. El declara că echipele pregătite aici vor ataca ţinte din SUA, Canada, Marea Britanie şi Germania. Seth Jones, reprezentant al RAND Corporation, ONG american ce are ca scop declarat îmbunătăţirea securităţii naţionale, consideră că Pakistanul e ţara unde şi-au găsit refugiu membrii Al-Qaida şi liderii talibanilor. "De aici îşi coordonează Al-Qaida operaţiunile; aceasta este o ameninţare foarte serioasă la adresa SUA şi trebuie luată în considerare".

Într-o declaraţie prezentată Congresului American, oficiali ai serviciilor secrete americane afirmau cu tărie că Osama bin Laden se află în Pakistan. Ei şi-au exprimat din nou nemulţumirea în legătură cu refuzul Pakistanului de a permite trupelor americane să distrugă taberele de pregătire teroriste aflate aici.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite