Şeful Al-Qaida din Irak a fost ucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bagdadul confirmă decesul şi precizează că Abu Ayyub al-Masri a murit într-o confruntare cu alţi militanţi islamişti Ministrul de interne al Irakului a anunţat ieri că serviciile

Bagdadul confirmă decesul şi precizează că Abu Ayyub al-Masri a murit într-o confruntare cu alţi militanţi islamişti

Ministrul de interne al Irakului a anunţat ieri că serviciile secrete l-au informat despre moartea lui Abu Ayyub al-Masri, egipteanul considerat a fi liderul Al-Qaida din Irak. Conform primelor date, acesta a fost ucis într-o confruntare internă cu alţi militanţi islamişti.

Corespondentul BBC la Bagdad, Rob Watson, a confirmat din teren rapoartele irakiene şi a apreciat că modul în care a murit liderul insurgenţilor ar putea genera conflicte fără precedent în Irak.

Irakienii se acuză reciproc de trădare

Mai mulţi oficiali americani din Bagdad au dezvăluit, în ultimele zile, apariţia unor conflicte interne între militanţii sunniţi. Conform rapoartelor serviciilor de informaţii, irakienii insurgenţi se acuză reciproc de trădare şi au început să-i elimine dintre ei pe cei care au organizat, în ultimele luni, operaţiuni ce au eşuat în mod surprinzător. O luptă între două grupuri rivale a avut loc marţi, în nordul Bagdadului, în zona Nibaie. În timpul luptelor de stradă, Al-Masri a fost împuşcat mortal de către doi bărbaţi mascaţi.

Americanii nu sunt siguri

Ministrul de interne irakian se declară "100% sigur că liderul Al-Qaida a murit", în timp ce Chris Garver, purtătorul de cuvânt al forţelor militare americane din Irak, este mai precaut: "Sper că este adevărat. Mai facem verificări şi aşteptăm confirmări din mai multe surse. Oficial, în lipsa cadavrului, nu pot să confirm nimic". Statele Unite au oferit anterior o recompensă de cinci milioane de dolari pe capul lui Al-Masri.

Deşi mulţi speră acum că moartea liderului sângeros va genera o perioadă de linişte în Irak, americanii se tem că - dimpotrivă - teroriştii ar putea dori să răzbune moartea şefului lor, iar luptele între insurgenţi s-ar putea intensifica. Chiar ieri, încă 14 persoane au murit în două atentate comise în interiorul unor autobuze de călători, în sudul Bagdadului. În plus, în Zona Verde, la numai 100 de metri de birourile prim-ministrului irakian, au căzut mai multe bombe, trase cu mortierele din Taji, cartierul rebel al sunniţilor.

Un atentat la o înmormântare

Cu o zi înainte de asasinarea lui Al-Masri, cel puţin 30 de persoane au murit după ce un islamist sinucigaş a detonat încărcătura de dinamită legată de propriul său trup, în timpul unei înmormântări şiite. Poliţia a precizat că atentatorul a intrat chiar în cortul în care se adunaseră membrii apropiaţi ai familiei. O informaţie obţinută de presa arabă spune că acest atentat a scos la iveală că o parte a insurgenţilor sunniţi erau agenţi infiltraţi ai şiiţilor. De aici a izbucnit conflictul între militanţii islamişti de religie sunnită, care s-a sfârşit cu moartea liderului lor, opina ieri un comentator citat de Al-Jazeera.

Între victimele de la înmormântare s-au numărat şi cinci militari americani, numărul pierderilor înregistrate de armata americană ridicându-se astfel la 104 victime în luna aprilie 2007, cifră care nu a mai fost înregistrată din octombrie 2006. Pierderile Statelor Unite au depăşit recent totalul de 3.300 de vieţi omeneşti. Sub conducerea lui Al-Masri, gruparea irakiană a operat cele mai sângeroase atacuri şi atentate din istoria sa, bilanţul estimat al victimelor depăşind cifra de 10.000 de persoane în rândul irakienilor.

Al- Masri a fost antrenat în Afganistan

Abu Ayyub al-Masri (foto), egiptean de origine, a devenit liderul grupării Al-Qaida din Irak în iunie 2006, după ce fostul şef al teroriştilor, Abu Musab al-Zarqawi, a murit în timpul unui bombardament aerian al forţelor americane.

Pe numele său adevărat Abu Hamza al-Muhajir, Al-Masri avea 39 de ani şi fusese antrenat în Afganistan, în anul 1999.

Conform unor surse arabe, Al-Masri a organizat prima celulă Al-Qaida din Bagdad.

La numirea sa, în 2006, generalul american William Caldwell, purtător de cuvânt al forţelor aliate din Irak, a spus că s-au primit date şi despre numirea în locul lui Al-Zarqawi a unui alt lider musulman, Abdullah al-Rashid al-Baghdadi.

Tot atunci, un expert britanic în probleme arabe, Yasser al-Sirri, directorul Centrului de Studiu asupra Islamului din Londra, declara că este 95% sigur că Al-Masri nu există şi a fost inventat doar pentru dezinformarea insurgenţilor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite