În Mexic nu beţi decât apă îmbuteliată şi pregătiţi bacşişuri grase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este bine să urmaţi câteva sfaturi simple pentru ca excursia în Mexic şi la complexul de la Chichen Itza să nu se soldeze cu amintiri neplăcute. Sfaturile de călătorie pentru cei care vor să

Este bine să urmaţi câteva sfaturi simple pentru ca excursia în Mexic şi la complexul de la Chichen Itza să nu se soldeze cu amintiri neplăcute. Sfaturile de călătorie pentru cei care vor să vadă această minune a lumii ne sunt oferite de către Simona Veteleanu, manager general al agenţiei de turism TravelBiz.

Cetăţenii români, posesori de paşapoarte simple, au nevoie de viză pentru a intra în Mexic, indiferent de tipul călătoriei, iar aceste documente nu se eliberează la frontieră. "Principalele categorii de vize mexicane sunt: viza de tranzit, valabilă maxim 30 zile, viza turistică (valabilă maxim şase luni); viza de afaceri; viza de investitor (valabilă până la un an, cu posibilitatea de prelungire la Institutul Naţional de Migraţie)", mai spune oficialul TravelBiz.

Acesta ne avertizează că trebuie evitate ofertele turistice neorganizate (ghizi, însoţitori etc.)". Pe stradă nu se consumă băuturi alcoolice, iar apa de la reţeaua de alimentare a oraşelor trebuie, de regulă, filtrată. Este preferabil consumul apei minerale, cumpărată din magazine. Nu este recomandabil consumul alimentelor în punctele ambulante de pe stradă, în ciuda ofertei abundente, mai ales în zonele turistice.

Pentru vizitarea siturilor arheologice, sunt recomandate haine lejere de bumbac şi pantofi uşori, comozi, pentru a urca treptele piramidei şi pentru a le coborî, dat fiind că sunt destul de abrupte. Trebuie să aveţi ochelari de soare şi pălării, pentru a vă proteja de soarele arzător. Deşi nu există obligativitatea nici unui vaccin, se recomandă vaccinare împotriva holerei, tifosului, tetanosului şi poliomielitei.

Din cauza riscului de îmbolnăvire cu malarie, se recomandă o cură de tratament preventiv. Rămânând la capitolul prevenţie, este bine să ştiţi că este recomandat ca niciodată să nu beţi apă de la o cişmea de pe stradă. Hotelurile şi restaurantele bune oferă apă purificată, dar este recomandabil să beţi apă îmbuteliată. Clima variază în funcţie de altitudine.

În zonele de coastă şi de câmpie aerul este fierbinte şi umed, dar pe platoul central clima este temperată mai tot timpul anului. În zona montană, climatul este blând, dar cu difereţe mari de temperatură între zi şi noapte. La peste 2.000 m, aerul este chiar rece. Sezonul uscat, fără ploaie, durează din octombrie până în martie.

Băncile sunt deschise de luni până vineri, între 9 a.m. şi 3 p.m. Casele de schimb valutar sunt deschise zilnic, uneori chiar până târziu în noapte. Cărţile de credit sunt acceptate pe scară largă, dar se percepe o taxă guvernamentală de 6% pentru aceste tranzacţii.

În Mexic, bacşişul este aşteptat pentru mai toate serviciile, nivelul acestuia fiind destul de ridicat. De obicei se oferă 15%, dar un nivel de 20% asigură o calitate a serviciilor mai ridicată. Moneda oficială în Mexic este new pesos, cu subdiviziunea centavos (1 pesos = 100 centavos). Monedele sunt de 20, 10, 5, 2, 1 centavos, iar bancnotele, de 500, 200, 100, 50, 20 şi 10 pesos.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite