Germania: “puterea indispensabilă” a Europei

Actualizare: Decizia finală asupra acțiunii de salvare a Europei a fost amânată până miercuri, dar în dezbaterea asupra viziunii care va sta la baza respectivei decizii se conturează o nouă putere dominantă în Europa: Germania. FP România republică un interviu cu Constanze Stelzenmüller, expertă de la GMF, care explică poziția Germaniei față de Uniune: suntem pentru euro, ceea ce America este pentru NATO - „puterea indispen

Addenda la dosarul Noua relaţie a Germaniei cu estul din FP România nr.23 (iulie/ august 2011), din 11 iulie la toate standurile de presă.

FP România: Cum am ajuns la răceala care caracterizează astăzi relaţia dintre Germania şi Statele Unite?

Constanze Stelzenmüller: “Răceală”este un cuvânt prea puternic. Relaţia nu este una emoţională, ci pragmatică. Şi asta pentru că Obama şi Merkel sunt lideri pragmatici, neemoţionali şi care nu cred în “magie”. Raţiunea structurală mai largă este aceea că relaţia transatlantică devine mai puţin fundamentată pe experienţa comună a războiului şi a distrugerii, şi mai centrată pe rezolvarea de crize şi probleme concrete.

Acestea fiind spuse, americanii aşteptau un leadership mai angajat din partea Germaniei, nu doar în Europa, ci în gestiunea provocărilor globale. Răspunsul guvernului german şi aplaudat de opinia publica internă a fost: suntem pentru euro, ceea ce America este pentru NATO - „puterea indispensabilă”. Astăzi, suntem principalul girant şi garant al eurozonei. Pentru noi, şi pentru întreaga Europă, aceasta este problema existenţială – şi nu Libia. Sper că actuala criză să fie soluţionată în timp, pentru că Berlinul să-şi poată reorienta atenţia spre alte dosare.  

Noua normalitate

Cât de dăunătoare pentru relaţia transatlantică, dar şi pentru raporturile germano-americane, a fost abţinerea libiană? De ce a avut Germania această atitudine?

Personal consider justă intervenţia NATO şi că Germania nu ar fi trebuit să se abţină. Dar cazul libian este unul în care ambele tabere, pro şi contra, au argumente legitime. În cele din urmă, să nu uităm că până şi Robert Gates s-a opus intervenţiei. În plus, să nu uităm că şi alte state NATO şi UE împărtăşesc rezervele Germaniei, inclusiv Polonia. În viitor, provocarea pentru noi toţi va fi cum să gestionăm acest “dezacord legitim”, care tinde să devină noua normalitate euroatlantică.

Cât despre motivaţiile abţinerii guvernului german sunt în general foarte asemănătoare celor exprimate de domnul Gates: nu cunoaştem suficient despre opoziţia libiană şi nu ştim cum se va termina totul. Aceste atitudini izvorăsc din conştiinţa că opinia publică germană-ca şi americana- este istovită de războiul din Afganistan, iar criza face electoratul să fie temator şi prudent în faţa unor intervenţii externe costisitoare. La acest moment, NATO a bombardat forţele lui Gadafi mai mult decat pe Milosevici - iar sfârsitul nu pare prea aproape.

Germania şi Estul

Cum vedeţi memorandumul de la Meseberg semnat de Germania cu Rusia? Vladimir Socor scria că apără interesele Rusiei prin omiterea unor probleme-cheie precum retragerea trupelor ruseşti din Transnistria. Face Germania jocul Rusiei, subminând politica externă şi de securitate comună a UE?
Cred că această critică a memorandumului de la Meseberg este total deplasată. Din contră, iniţiativa prevede că orice discuţii despre statutul Transnistriei vor trebui să aibă loc în formatul 5+2 şi că fără progrese în soluţionarea conflictului transnistrean, nu va exista nicio acţiune germană în sensul înfiinţării unui Consiliu de securitate UE-Rusia. Oficialii germani au tot repetat acest lucru ca pe o mantră de atunci. Cu alte cuvinte, iniţiativa este constructivă şi nu face cadouri nejustificate Moscovei, ci spune foarte clar că acest dialog nu va fi bilateral, ci se va desfăşura în cadrul multilateral existent. Este de asemenea important să privim contextul mai larg. Relaţiile ruso-germane au devenit mult mai reci şi mai degrabă de afaceri, după războiul ruso-georgian din 2008. Nu trebuie să existe dubii în acest sens. De asemenea, guvernul Merkel, de multe ori alături de cel al premierului polonez Tusk, a avut o poziţie foarte dură faţă de Belarus după represiunea violentă care a urmat alegerilor din decembrie. Deci, nici în acest caz nu se poate vorbi despre un appeasement german faţă de Rusia.

În ce condiţii ar susţine Germania propunerea Rusiei pentru o nouă arhitectură europeană de securitate?
Guvernul german a transmis ferm oficialilor ruşi, atât pe canale publice, cât şi private, că această propunere nu mai este considerată relevantă. Totodată, au anunţat fără echivoc că orice propunere care încearcă să înlocuiască actualele structuri de cooperare transatlantice şi europene -NATO, CSDP, OSCE- este inacceptabilă. Personal, cred că propunerea Medvedev este moartă.

Are Germania o nouă Ostpolitik? Au astăzi statele din Europa de est mai multă încredere în garanţiile oferite de Berlin?
Cred că guvernul Merkel a încercat cu succes după războiul ruso-georgian să-şi echilibreze politica sa faţă de Rusia şi Estul Europei. Ministrul de externe Frank Walter Steinmeier s-a dus la Moscova cu mesajul: ideea sferelor privilegiate de interese ruseşti este inacceptabilă pentru Europa şi Vest; totodată a îndemnat guvernul rus să nu piardă oportunitatea resetării cu SUA. De la Berlin percepţia este că Rusia este o putere slabă, care a eşuat să-şi diversifice economia înainte de impactul crizei. Relaţia bilaterală nu mai este numită „parteneriat strategic”, ci un „parteneriat de transformare”. Cu alte cuvinte, este o modalitate politicoasă de a spune că oferim ceea ce Rusia are nevoie - ajutor pentru dezvoltarea infrastructurii. În acelaşi timp, Germania a devenit mult mai implicată în Estul Europei. Nu cred că angajamentul Germaniei pentru securitatea Europei de Est trebuie pus la îndoială. Dacă europenii din est au mai multă încredere în Berlin este o întrebare la care nu pot să răspund.  

Constanze Stelzenmüller este Senior Transatlantic Fellow în cadrul biroului de la Berlin al German Marshall Fund.