"Peştii mari" au scăpat din nou

UE plănuieşte o revizuire a politicii sale în domeniul pescuitului pentru a împiedica extincţia mai multor specii de peşte. Dar greutatea lobby-urilor industriale şi viziunea îngustă a unora dintre statele membre vor îngreuna considerabil această sarcină.

Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.

Dacă ne-am baza numai pe peştele pescuit în apele britanice, am rămâne fără el în două zile. Atlanticul de Nord era odinioară una dintre cele mai productive regiuni maritime ale planetei. Acum, deşi Europa are una dintre cele mai mari flote de pescuit din lume, ea este nevoită să importe două treimi din peştele pe care îl consumă. În loc de producţie record, avem recordul pescuitului excesiv, care afectează trei sferturi din populaţiile de peşte din Europa.

Într-o lume din ce în ce mai lacomă de proteine, şi în special de carne sănătoasă de peşte, este deja criminal. Dar în plus, noi şi plătim pentru privilegiul acestor greşeli de gestionare. Fără subvenţiile din banii contribuabililor, o mare parte din industria europeană a pescuitului s-ar prăbuşi. Noi plătim în jur de un miliard de euro pe an pentru a o ţine pe linia de plutire, din care jumătate se duc în Spania.

Totul ar putea fi foarte diferit. Într-o lume perfectă Europa ar profita de pe urma peştelui său, câştigând bani din impozitarea marilor capturi făcute de către o industrie sănătoasă. Apele europene ar arăta precum cele din jurul Americii, Noii Zeelande şi Australiei, unde cotele bazate pe date ştiinţifice de încredere au făcut să crească şi profiturile şi stocurile de peşte.

Dr. Rainer Froese, de la Institutul Leibniz pentru Ştiinţe Marine, calculează că, dacă Europa ar  urma aceleaşi principii ştiinţifice, în termen de patru sau cinci ani profiturile ar creşte, stocurile de peşte s-ar cvadrupla, iar capturile ar creşte cu 60 %. Unele specii ar recupera mai repede şi altele deloc, dar, chiar şi într-un timp atât de scurt, spune acesta, "paradisul ar putea fi atins".

Din fericire pentru Europa, avem în persoana grecoaicei Maria Damanaki, un comisar progresist în domeniul pescuitului, care este de partea îngerilor – şi a peştelui. Doamna Damanaki înţelege că treaba ei este mai întâi de a avea grijă de stocurile de peşte, care hrănesc ulterior pescarii. Predecesorii ei păreau să considere că treburile funcţionează invers. Ieri a fost momentul ei, cel de a anunţa moartea notoriei politici comune în domeniul pescuitului, care ne-a condus într-o astfel de împotmolire, un anunţ de speranţă pentru viitor. Ea a folosit un limbaj puternic. "Nu ne putem permite să mai facem afaceri ca de obicei. Avem nevoie de schimbare".

Barierele

În ciuda câtorva semne pozitive, discursul ei a dezvăluit că ea nu a reuşit să învingă adevăraţii vinovaţi pentru această situaţie disperată – Consiliul UE de miniştri ai Pescuitului şi puternicii lor complici, grupurile de lobby pentru industria pescuitului.
Pe partea plusurilor, unele specii vor fi incluse în planuri de gestionare pe termen lung, departe de bătaia ghearelor miniştrilor. Iar Parlamentul European are acum, pentru prima dată, un cuvânt de spus pe picior de egalitate în orice reformă, ceea ce permite publicului să aibă o influenţă mai mare. (...)

Deci se pare că tâlhăria va continua. Dna Damanaki ne asigură că peştele din Europa este o resursă publică, dar deciziile-cheie cu privire la acest peşte sunt luate în spatele uşilor închise de către miniştrii pescuitului, care continuă să ignore ştiinţa în favoarea intereselor pe termen scurt. Procesul-verbal şi detaliile despre cine a votat pentru ce nu sunt niciodată publicate. (...)

Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.