Protecţia datelor personale între NSA şi Silicon Valley

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport al Casei Albe cu privire la impactul pe care noile tehnologii îl au asupra vieţii cetăţenilor americani a fost dat publicităţii în data de 1 mai, ca un răspuns oficial lung-aşteptat la dezbaterile născute vara trecută  cu ocazia dezvăluirilor grupate sub denumirea de „scandalul Agenţiei Naţionale de Securitate” sau „scandalul PRISM”.

Raportul Casei Albe, după 6 luni de cercetare

Raportul (Big Data: Seizing Opportunities, preserving values) a fost realizat sub coordonarea lui John D. Podesta, consilier al Casei Albe, la cererea preşedintelui american în cadrul deja celebrului discurs de la Casa Albă din ianuarie cu privire la reforma Agenţiei Naţionale de Securitate. Raportul cuprinde şase recomandări de politici printre care: realizarea unui proiect legislativ care să impună obligativitatea raportării pierderilor majore de date personale şi din cărţile de credit, dar şi a unui cadru legislativ care să le permită consumatorilor să opteze pentru modul în care sunt utilizate datele cu privire la activităţile acestora, extinderea protecţiei intimităţii tuturor cetăţenilor, indiferent că sunt americani sau nu (garanţie deja oferită de către Obama în discursul său din ianuarie a.c) sau studenţi ale căror date sunt colectate pe parcursul procesului de aplicaţie şi de învăţământ. 

Alte aspecte evidenţiate de acest raport sunt modurile foarte diferite în care tehnologia poate fi folosită- atât pentru protecţia cetăţenilor, cât şi împotriva acestora, încurajând discriminarea. De pildă, un algoritm de învăţare utilizat de diferite site-uri pentru a înţelege obiceiurile de cumpărare ale unor consumatori şi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora, poate în acelaşi timp să creeze premisele unei discriminări în momentul în care realizează un portret robot al consumatorului pe baza preferinţelor sale. Dl Podesta evidenţiază astfel importanţa pe care o are modificarea legilor pentru protecţia consumatorilor pentru a înlocui inegalitatea cu egalitatea de şanse, viziunea sprijinită şi de către Edward W. Felten, fost coordonator de tehnologie al Comisiei Federale de Comerţ (Federal Trade Comission).

Marile companii furnizoare de servicii, printre care Google, Facebook şi Microsoft, au refuzat să comenteze asupra rezultatelor raportului, însă preşedintele Asociaţiei Internetului, Michael Beckerman, a numit raportul ca fiind „o examinare utilă” a tehnologiei de informaţii şi a subliniat importanţa deciziei luate de către administraţia americană de a califica modificarea Actului Protecţiei Intimităţii Comunicaţiilor Electronice şi a celorlalte proiecte normative şi practici din materia protecţiei consumatorilor ca fiind de maximă importanţă.

Marc Rotenberg, directorul executiv al Centrului de informare cu privire la intimitatea  din domeniul telecomunicaţiilor (Electronic Privacy Information Center) a remarcat faptul că raportul Casei Albe a surprins principalele aspecte şi că recomandările sale au răspuns preocupărilor din acest domeniu, însă implementarea lor va fi marea provocare.

NSA şi Silicon Valley

La o conferinţă de presă la care au participat atât preşedintele american cât şi cancelarul german, una dintre cele mai urmărite ţinte ale Agenţiei Naţionale de Securitate conform dezvăluirilor din toamna trecută, Obama a continuat această discuţie, ajungând la datele colectate de către marile companii, mutând astfel discuţia de la Agenţia Naţională de Securitate la Google şi Yahoo. Ca răspuns, în Silicon Valley s-au născut suspiciuni cu privire la intenţiile reale ale acestui raport întocmit sub coordonarea unui consilier prezidenţial, considerându-se că este o stratagemă politică. La aceste acuzaţii, Podesta şi Jonathan Zittrain, fondatorul unui centru de cercetare a internetului şi societăţii de la Harvard (Berkman Center for Internet and Society) răspund prin prezentarea evoluţiilor înregistrate în domeniul tehnologiei, motiv suficient din punctul acestora de vedere pentru a începe discuţii mult mai ample cu privire la datele care pot fi colectate de instituţiile publice şi cele private şi modul în care se vor aplica reglementările în cele două spaţii.

Propunerile lui Obama cu privire la sistemul de colectare de date

Propunerile lui Obama cu privire la atribuţiile Agenţiei Naţionale de Securitate, propuneri formulate în cadrul faimosului discurs din ianuarie a acestui an, care vizează cedarea către companiile private a sarcinii colectării de date conform secţiunii 215  (cu privire la numerele de telefon şi durata apelurilor, aşa-numitele metadata), iar accesul la acestea va fi permis doar după obţinerea unui mandat în acest sens. Această măsură se încadrează în a patra direcţie de modificări propuse de către preşedintele american cu privire la aşa-numitele “scrisori de securitate naţională” (national security letters). Tot cu această ocazie, a fost lansată discuţia cu privire la posibilităţile pe care le au serviciile de intelligence de a-şi menţine capabilităţile privind accesul la date în timp util, însă fără ca structurile de securitate să mai stocheze astfel de metadate.

Cu privire la această modificare, un oficial din domeniul intelligence a declarat că această modificare va oferi analiştilor de informaţii chiar mai multe date în cazul în care vor respecta procedurile legale. Pe de-altă parte, decizia de a supraveghea liderii diferitelor state nu se va mai lua în cadrul Agenţiei, ci la nivel mai înalt, pentru o supraveghere mai strictă.


Irimia Oana Iulia este stagiar Foreign Policy Romania, urmează masterul de Studii de dezvoltare şi etica relaţiilor internaţionale din cadrul Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti şi continuă studiile în domeniul dreptului european şi internaţional

 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite